Translate

joi, 25 iunie 2009

Stire trista cu mesaj clar

De două zile incoace, fara de ziare si alte tulburari, zau ca nu am stiut in ce lume pestrita as zace...
In fine, nu e nimic mai urat ca sa cercetezi anumite lucruri, nici mai periculos sa te intereseze ce ar face "capra" vecinului...In ziarul de mare tiraj Libertatea am aflat aproape stupefiat știrea că, aproape din neant s-a mai produs o tragedie...
Sange nu a fost ca altfel nu citeam acea informare ...
Nu e ceva frumos insa vestea mortii copilului Adrianei Bahmuțeanu și al lui Silviu Prigoană m-a frapat.
Azi, mi-a stat ceva inima si respiratia înainte să citesc articolul. Mă așteptam, sincer să fiu, la ceva declarații ale părinților îndurerați.
Slavă Domnului, în loc de asta, am aflat altceva- că oamenii s-au retras și-și trăiesc durerea în singurătate și că înmormântarea va avea loc într-un loc numai de ei doi știut. Își vor plânge copilul singuri.
Tot respectul pentru decizie și un mesaj pentru aceia dintre carcotasi care vor face tot posibilul să afle data, ora și locul evenimentului, ca să năvălească acolo. Sau ca măcar să tragă, din boscheți, două-trei poze.
Am si un mesaj simplu, explicit, tradițional, profund românesc și fără echivoc: Lasati-va de sporturi din astea, care nu-i lasă pe oamenii ăștia să-și îngroape în liniște copilul, oricâte păcate ar avea ei și oricât și-ar fi dat în stambă de-a lungul vremii!
Sa nu vi se para ca am ceva cu unii dintre dv..Am cu toti cei ce fac scandal si nu te lasa deloc in pace, in momente ca acestea, indiferent de cum s-ar numi!
Zadkielix alias D.M

6 comentarii:

  1. esti un distrus.. un fraier de 2 bani.... un ratat ... esti mai prost decat prostii... fugi ca te ajunge prostia

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau sa te felicit pentru blogu acesta.. este senzational.. iti exprima multa ... SCARBA!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. imi vine sa vomit cand ma uit la fata ta..scuze ca nu pot sa am o reactie da o spun eu ..BLOG DE CACAT>... mai mancanca si tu din el ca sa nu mai fie asa de mult ;) sa ai pofta

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Anonim, mai bine v-0ati limita la acest vocabular , deoarece nu vreau sa mi extind cercetarea si pe ceea ce debitati si ganditi negativ despre valoarea si propria mea persoana(implicit blog) deoarece, pe bune ca ati "musca din bordura")...
    Imi pare rau de dv, dar sa stiti ca am si filtre sp[eciale sa va detectez...
    Poate ne vom auzi si ne vom vedea intr-o alta ipostaza...
    Pana una alta, fa-tzi de cap...E un Singur Dumnezeu care le vede si le poate pe toate!
    aLTFEL ZIS, MAI INVBATA SA TE SI EXPRIMI...

    RăspundețiȘtergere
  5. Am auzit si eu de stirea asta. Imi pare rau. Un asa necaz si nenorocire nu doresc la nimeni , asa ceva este traita numai de cei in cauza, doar ei iau parte la asa ceva. Durerea lor este imensa...

    RăspundețiȘtergere