Metode eficiente de memorare

Un grup de psihologi din SUA a analizat metodele folosite de elevi şi studenţi pentru a recapitula materia în perioada examenelor şi a stabilit eficienţa acestora. Specialiştii avertizează că multe metode foarte populare - şi recomandate de şcoli şi universităţi - precum întocmirea de conspecte sau sublinierile în text, nu sunt atât de eficiente cum se crede. Dar există altele care funcţionează mult mai bine.

Profesorii din şcoli nu ştiu foarte multe lucruri despre modul în care funcţionează memoria, deci care tehnici vor fi cele mai utile, spune prof. John Dunlovsky, de la Kent State University.

Unele dintre recomandările lor - de pildă, crearea unor reprezentări vizuale a ceea ce se învaţă, sau folosirea unor artificii mnemotehnice - nu sunt deosebit de eficiente.

John Dunlovsky şi colegii săi au revizuit 1.000 de studii ştiinţifice care analizau 10 dintre cele mai utilizate metode de recapitulare a materiei pentru examene.

Spre surprinderea lor, au constatat că 8 dintre ele nu dau roade, ori chiar îngreunează fixarea cunoştinţelor.

De exemplu, mulţi studenţi folosesc markere colorate pentru a evidenţia anumite porţiuni din text.

Dar studiul condus de prof. Dunlovsky - publicat în Psychological Science in the Public Interest - a dus la concluzia că evidenţierea unor fraze cu galben, verde sau roz fluorescent poate îngreuna învăţarea.

„Când studenţii folosesc markere, adesea se concentrează asupra unui singur concept o dată şi este mai puţin probabil să integreze informaţia pe care o citesc într-un întreg. Iar acest lucru poate îngreuna înţelegerea materialului respectiv”, spune el.

Totuşi, el nu recomandă abandonarea completă a markerelor, deoarece folosirea lor îi face pe studenţi să se simtă mai în siguranţă. 

Încă şi mai surprinzătoare a fost constatarea că scrierea de rezumate - adesea recomandată de profesori - nu este de mare ajutor, ca de altfel nici recitirea, repetată de multe ori.

În ceea ce priveşte artificiile mnemotehnice (de exemplu, cuvântul ROGVAIV care îi ajută pe oameni să reţină culorile curcubeului şi ordinea lor), acestea, spun specialiştii, pot fi de ajutor pentru reamintirea unor informaţii foarte specifice, dar nu sunt valabile şi pentru alte tipuri de material de studiu - de exemplu,  nu ajută la însuşirea unor volume mari de cunoştinţe de matematică şi fizică.

De fapt, doar două metode dintre cele 10 analizate s-au dovedit a fi realmente eficace: auto-testarea şi distribuirea recapitulării pe o perioadă mai mare de timp.

Prof. Dunlovsky recomandă elevilor/studenţilor să înceapă prin a citi informaţia din manual, apoi să facă fişe de învăţare - cartonaşe care au pe o parte întrebarea, iar pe celalaltă răspunsul (sau pe o parte un termen şi pe celalaltă definiţia etc., în funcţie de specificul materialului de studiat) şi să se testeze singuri cu ajutorul lor.

În acest fel, elevul/studentul este mai implicat, mintea este împiedicată să vagabondeze, iar informaţiile se fixează mai bine.

Iar cea mai bună dintre metode este să începi din timp învăţarea (nu „pe ultima sută de metri”) şi să studiezi porţiuni de materie de-a lungul unui interval mai mare de timp, nu totul deodată - adică exersarea în timp, sau pe termen lung (o tehnică numită în engleză „distributed practice”). Prof. Dunlovsky spune că acesta este „cea mai puternică” dintre strategii.

„În orice alt context, studenţii folosesc această tehnică; dacă urmează să susţii un recital de dans, nu te apuci să exersezi doar cu o oră înainte. Şi totuşi, când e vorba de examene, studenţii se apucă să înveţe totul doar cu puţin timp înainte.”

Studenţii care fac aşa, spune prof. Dunlovsky, s-ar putea să ia examenul, dar nu vor reţine informaţiile pe termen mai lung şi le va fi greu să se descurce când vor trece la niveluri mai avansate, deoarece cunoaşterea mai avansată se sprijină pe informaţiile anterioare.

Aşa că metoda cea mai bună este să „tocească” zdravăn în ajunul examenelor numai după ce au învăţat bine prin exersare în timp.

Dar, oare, pentru persoane diferite nu funcţionează tehnici diferite?  Prof. Dunlovsky spune că nu-i aşa - tehnicile „de top” funcţionează pentru toată lumea. Problema este că studenţii au, de multe ori, tendinţa să rămână la metodele lor preferate, indiferent ce spun oamenii de ştiinţă: citesc de multe ori, până învaţă pe de rost, fac conspecte, subliniază cu markerul şi se apucă să înveţe în ajunul examenelor, „tocind” toată noaptea.

Eficienţa tehnicilor de învăţare studiate de cercetători:

• interogarea elaborativă (să poţi explica un fapt sau un punct de vedere) - MEDIE
• auto-explicare (modul în care a fost rezolvată o problemă) MEDIE
• întocmirea de rezumate ale textelor - SLABĂ
• sublinierea/evidenţierea - SLABĂ
• artificii mnemotehnice (asocierea unui cuvânt cu o anumită informaţie) - SLABĂ
• reprezentarea prin imagini (crearea unor imagini mentale în timp de citiţi sau ascultaţi informaţia)  - SLABĂ
• citirea repetată - SLABĂ
• auto-testarea (în special cu ajutorul fişelor de învăţare) - MARE
• exersarea în timp (împărţirea materialului de studiat pe o perioadă mai lungă de timp) -MARE
• alternarea subiectelor (trecerea de la un tip de probleme la altul) - MEDIE

 Sursa   BBC

                                               Zadkielix alias D.M

Descoperire uluitoare

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au identificat o regiune a creierului care controlează îmbătrânirea fizică, deschizând astfel posibiltiatea ca, în viitor, această regiune să fie manipulată pentru a controla modul în care îmbătrânesc oamenii.

 Cercetarea publicată în jurnalul ştiinţific Nature atribuie acest rol cheie hipotalamusului – o regiune a creierului ce controlează creşterea, reproducerea şi metabolismul în cadrul procesului gradual şi coordonat de deteriorare a corpului pe care o numim „îmbătrânire”.

Deşi oamenii de ştiinţă suspectau de mult timp că acest proces este coordonat de către creier, acest studiu oferă pentru prima dată dovezi în acest sens.

Cercetătorii au anunţat că pot accelera sau încetini procesul de îmbătrânire la şoareci prin activarea sau inhibarea moleculei NF-kB din hipotalamus, care la rândul ei afectează nivelul unui hormon intitulat GnRH, ce joacă un rol în generarea neuronilor - celulele din creier ce procesează datele.

Prin stimularea NF-kB, cercetătorii au provocat un declin al GnRH, ceea ce a dus la reducerea neurogenezei şi la apariţia unor simptome ale îmbătrânirii, precum slăbirea muşchilor, atrofierea pielii, pierderea masei osoase şi afectarea memoriei.

Molecula NF-kB este, de regulă, responsabilă pentru reglementarea reacţiei trupului la inflamaţie, explică oamenii de ştiinţă.

Prin administrarea hormonului GnRH, cercetătorii puteau încetini procesul îmbătrânirii.

„Studiul nostru a relevat existenţa unor strategii de intervenţie prin care putem încetini îmbătrânirea, ţintind hipotalamusul”, a explicat principalul autor al cercetării, Dongsheng Cai, profesor de farmacologie moleculară la Albert Einstein College of Medicine.

„Descoperirea noastră va putea ajuta la încetinirea îmbătrânirii, ceea ce este o descoperire importantă, pentru că poate contracara numeroase afecţiuni asociate înaintării în vârstă”, a explicat profesorul. Cu toate acestea, cercetătorul a cauţionat că „nu cred că îmbătrânirea poate fi oprită în totalitate”.

Cai crede că rezultatele obţinute la şoareci vor putea fi obţinute şi la oameni, subliniind că „este nevoie de mai multe cercetări pentru a concepe metode sigure şi eficiente la oameni”.

Dana Gabuzda şi Bruce Yankner, doi experţi de la Harvard Medical School, afirmă că rezultatele acestui studiu ar putea avea implicaţii importante asupra tratamentelor folosite în cazul afecţiunilor asociate vârstei înaintate, mai ales asupra celor ce prezintă o legătură cu inflamaţia.

„De asemenea, descoperirea sugerează că hipotalamusul poate fi manipulat terapeutic pentru a avea efecte ample asupra procesului de îmbătrânire”, au comentat cei doi experţi.

Sursa citată este aceasta!

  Cu aleasă bucurie,

                                              Zadkielix alias D.M