Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993). A murit la 14 august 1996, la reședința sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (în apropiere de Paris). Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Sergiu Celibidache (1912-1996) a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Nascut la Roman, intr-o familie instarita, si-a parasit parintii pentru ca acestia nu ii intelegeau pasiunea pentru muzica. A trait in saracie multa vreme, dar nu a abdicat niciodata de la dragostea sa pentru muzica. Este dirijorul care a refuzat cu incapatanare, de-a lungul anilor, orice fel de inregistrari audio, pe motiv ca ar scadea emotia prestatiilor sale.
Academicianul Solomon Marcus a vorbit despre Sergiu Celibidache luni, la Biblioteca Academiei Romane, cu ocazia lansarii volumelor "Despre fenomenologia muzicala" (de Sergiu Celibidache) si "Celibidache: Intalniri cu un om de exceptie" (de Patrick Lang si Stephane Muller), in cadrul Editurii Spandugino. Lansarile au avut loc cu ocazia Festivalului "Sergiu Celibidache 100" (organizat pentru a celebrara 100 de ani de la nasterea marelui dirijor roman). Anul 2012 a fost declarat Aniversare Unesco Sergiu Celibidache.
Compusă de Sergiu Celibidache în 1978, Der Taschengarten ("Grădina de buzunar") este o suită pentru orchestră în 13 părţi. Ideea lucrării s-a născut dintr-o strânsă colaborare cu copiii şi este de asemenea dedicată acestora. Muzica prezintă puncte comune cu stilurile lui Maurice Ravel şi Igor Stravinski. Sergiu Celibidache acordă o importanţă particulară efectelor sonore. Aşa apare, de pildă, în partea a doua “Vântul stă, florile cântă”, un legănat idilic între instrumentele de suflat din lemn (lalelele) însoţit de coardele cu surdină, harpa şi celesta (vântul). Partea a şaptea, “Cântec noaptea crapu-şi cântă”, este compusă polifonic; Celibidache foloseşte acest procedeu de scriitură muzicală, deoarece ascultătorul poate percepe concomitent doar puţine voci, asemănător unui lac plin de peşti, din care puţini pot fi văzuţi în acelaşi timp. O îmbinare de sunete de templu tibetan cu melodii lirice întruchipează a zecea parte, “Rugăciune verde”. În partea a douăsprezecea, “Plouă soare’n stropitoare”, muzica imită murmurul picăturilor de ploaie. “Grădina de buzunar” a apărut în 1979, într-o înregistrare cu Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, la casa de discuri Deutsche Grammophon, o producţie-beneficiu UNICEF. Odată cu înregistrarea lucrării din 1979 (Deutsche Grammophon), au fost publicate pe coperta discului câteva fotografii din perioada timpurie a activităţii sale de dirijor şi un text pe care Celibidache l-a scris odată cu lucrarea. Textul va fi prezentat în concert de către povestitor.
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
A consemnat pentru Dvs,
Zadkielix alias D.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu