Translate

sâmbătă, 2 februarie 2013

"Binecuvântările" ştiinţei sau cum pot unii malefici să acţioneze

 
În urmă cu un an, două echipe de oameni de ştiinţă au descoperit, independent, cum ar putea fi modificat genetic virusul gripei aviare astfel încât acesta să se poată transmite pe cale respiratorie, de la un mamifer la altul. Cercetările au fost întrerupte pentru un an, dar acum vor fi reluate, realimentând temerile legate de potenţialul pericol al unei epidemii devastatoare.
În anul 2011, două colective de cercetători, unul de la Universitatea din Wisconsin, SUA, altul de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, Olanda, au reuşit să obţină forme modificate genetic ale virusului H5N1 care se pot transmite de la un mamifer la altul, aceasta însemnând, teoretic, că s-ar putea transmite şi de la un om la altul, pe cale respiratorie.
În luna ianuarie a anului trecut, pe fondul temerilor că virusul ar putea scăpa din laborator sau că informaţia ar putea fi folosită în scopuri legate de bioterorism, 40 de oameni de ştiinţă au adoptat voluntar un moratoriu, oprind cercetările asupra transmiterii virusului H5N1, din cauza reacţiilor vehemente ale publicului.
Recent, însă, într-o scrisoare publicată în jurnalul Science and Nature, specialiştii implicaţi au anunţat că studiile vor fi reluate, desfăşurându-se numai în cele mai sigure laboratoare din ţările care au acceptat continuarea experimentelor. Specialiştii au afirmat că este timpul să meargă mai departe, argumentând că studiile lor sunt esenţiale pentru cunoaşterea mai bună a virusului H5N1, despre care mulţi cred că ar putea declanşa, într-o bună zi, o epidemie catastrofală la nivel global.
„Vrem ca omenirea să fie mai bine pregătită decât în prezent, atunci când H5N1 va provoca o pandemie”, a declarat Yoshihiro Kawaoka, de la Universitatea din Tokio, unul dintre specialiştii de vârf în studiul gripei aviare. „Înţelegem riscurile legate de cercetările noastre şi vom lua toate măsurile de precauţie pentru a realiza experimentele cu virusul H5N1 în condiţii de siguranţă.” El a mai explicat într-o teleconferinţă că aceste cercetări vor stimula eforturile de a dezvolta un sistem de „biosupraveghere” la nivel global, sisteme de avertizare timpurie, precum şi vaccinuri şi medicamente mai bune împotriva gripei aviare.
Alţi oameni de ştiinţă, însă, au condamnat decizia de a relua cercetările, susţinând că riscurile potenţiale  legate de aceste experimente sunt mai mari decât posibilele beneficii şi avertizând că „scăparea accidentală din laborator a unui astfel de virus modificat ar putea şterge de pe faţa Pământului o parte semnificativă a omenirii”, după expresia lui Sir Richard Roberts, expert în inginerie genetică şi laureat al premiului Nobel pentru medicină in 1993. El consideră că decizia a fost luată de un mic grup de oameni preocupaţi de propriile interese.
Alţi oameni de ştiinţă se tem că informaţia privind posibilităţile de modificare a H5N1 ar putea fi utilizate de răufăcători în scopuri distructive.
În scrisoarea dschisă în care anunţau încetarea moratoriului, o serie de oamenii de ştiinţă din SUA, China, Japonia, Marea Britanie, Olanda, Canada, Hong Kong, Italia şi Germania au recunoscut că experimentele lor nu sunt lipsite de riscuri, dar au şi-au argumentat decizia susţinând că, de vreme ce există şi în natură riscul ca virusul să se modifice spontan astfel încât să poată fi transmis în populaţiile de mamifere, de la un individ la altul, beneficiile cercetărilor sunt mai mari decât pericolele. 
În timpul moratoriului, la presiunea opiniei publice şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, laboratoarele interesate şi-au sporit măsurile de siguranţă, îmbunătăţind sistemele de biosecuritate. 
În prezent, în natură, virusul gripei aviare se poate transmite de la la pasăre la pasăre şi de la păsări la om, dar nu şi de la un om la altul. Multe dintre cazurile de gripă aviară la om (luată de la păsări, de către persoane care avuseseră de-a face cu păsări bolnave) sunt fatale dar, cel puţin, în cazul unor astfel de epidemii pericolul infecţiei poate fi limitat în oarecare măsură, prin carantină, sacrificarea preventivă a păsărilor şi măsuri suplimenatre de igienă.
Oamenii de ştiinţă se tem însă că virusul ar putea suferi spontan, în natură, o mutaţie (similară cu cea realizată în 2011 în laborator) care să-i permită să se transmită de la om la om, ceea ce ar spori enorm pericolul pe care îl prezintă. 
Specialiştii implicaţi în reluarea cercetărilor susţin că trebuie neapărat să înţeleagă mecanismul prin care aceste virusuri devin susceptibile de a fi transmise pe cale respiratorie, pentru a putea face faţă situaţiei în eventualitatea că un astfel de fenomen s-ar petrece în mod natural.
Sursa: Mail Online

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

În ziua în care m-am iubit cu adevărat...



În ziua în care m-am iubit cu adevărat...

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Şi atunci, am putut să mă liniştesc. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte …Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat. Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile. Şi aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios. şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.

                                                            Charlie Chaplin

marți, 15 ianuarie 2013

Secretul fericirii-O POVESTE CU TÂLC



Cu mulţi ani in urma, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.
Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.
Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
- Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
- Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine. Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Al optulea şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva,descoperă-i calităţile sale.
Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!
             O preluare de pe site-ul http://www.ozibuna.net/

                                       Zadkielix alias D.M

luni, 14 ianuarie 2013

Ce ai vrea sa stii daca ai putea vedea viitorul?



Ideea aceasta e una intr-adevar extrem de "en vogue".

 Cool as fi tentat de a scrie, de a zice si chiar de a sustine! Insa, am sa incerc sa prezint dintr-un alt punct de vedere, tot acest ...studiu de caz!
 Bine-bine, poate ca majoritatea, fara a sti de la inceput, prin intuitie sau deductie (nu e acelasi lucru, credeti-ma!) vor capata pe langa experienta de rigoare si acea formula, taman in secunda doi!
Chiar e un raspuns valabil!
 Eh, credeti-am, incerc totusi sa ma detasez si sa nu ma integrez in aceasta categorisire!
Nu ca m-as considera ca ceilalti, dar tind sa cred ca , la fel ca dumneavoastra , fiecare in felul sau e unic, special!

 De ce?
 Cunoasterea unei limbi de circulatie internationala ne poate asigura viitorul !
 Simplu! Nu incerc sa impresionez pe nimeni prin acest text! Sunt natural, fara a ma preface!
 De mic m-am straduit, cu folos sa invat o limba de circulatie internationala si marturisesc franc si deschis faptul ca mi-a priit!
Acum, sa nu ma credeti mai "fariseu" decat autenticii preoti ai  Vechiului Templu din Ierusalim! Nu de alta, incerc sa ma prezint asa cum sunt si bineinteles sa creionez in tuse puternice acest subiect cu adevarat provocator!
Fara sa utilizez metode specifice, (deoarece am mai intalnit si la alte concursuri de acest gen) am ales pentru dumneavoastra un autre...point de vue! Si chiar mi-ar face placere sa stiu cum anume ati reactiona si cum anume m-ati percepe! Chiar doresc si vreau sa aflu raspunsul! Sau raspunsurile, deoarece consider ca un om trebuie sa porneasca si de la a-si pune intrebari si de a cauta raspunsuri!
Da,toate bune si frumoase! Pana la un punct! Insa consider ca totul ar trebui sa decurga intr-o ordine fireasca!

Despre viitor, de-a lungul existentei s-au emis pareri, teorii, s-au scris carti, tratate! Chiar s-a decretat ca fiind o stiinta!
Futurologia sau viitorologia este literalmente știința viitorului.Acum sa nu aveti impresia ca nu m-ar interesa! Daca aceasta se concentrează pe studierea legilor și metodelor noi de previziune a viitorului, cu atat mai bine!
Am certitudinea, fara a fi studiat indeajuns (recunosc, aici am fost superficial pana in acest moment) ca reprezinta o oglinda a istoriei. Obiectul futurologiei este fara doar si poate definirea omului, viitorul istoriei si al culturii sale!
 Viitorul ne intriga in asemenea masura, incat (fara sa vrem)  uitam de trecut (cu extrema usurinta, lejeritate) si ...cateodata nu dam prezentului sansa de a ne face sa-l constientizam!
Recunoasteti aceasta? Daca am zabovi nitel si ne-am inchipui trecutul, prezentul si viitorul, am fi tentati sa le dam coeficiente, sa abordam grafice complicate etc
Dar, posibilul adevar e undeva departe de intelegerea noastra!
Fara sa ma inscriu in vreo tabara ce apara fel de fel de supozitii, teorii alambicate , contestate, consider ca viitorul este mai mult decat o proiectie a tot ceea ce am realizat in trecut, deoarece clipa prezenta este importanta, chiar aduce a nota de hazard,de imprevizibil!

 Viitor, un mare semn de intrebare sau doar o simpla enumerare de fapte posibile, de actiuni petrecute intr-un anumit timp (cronologic)?
Eh bine, poate ca da ...poate ca nu!

 Acum, sa nu care cumva sa ma intelegeti gresit!Contrar multor speculatii, eu mi-as dori sa aflu nu cat anume am de castigat, de trait ci cum si cand , urmasii nostrii vor avea sansa de a ne multumi (sau nu) pentru ceea ce am realizat!
Nu incerc sa fac apologie niciunei generatii, nu sustin niciun fel de teorie (mai mult sau mai putin stiintifica) ci doar incerc sa raspund, in felul meu la aceasta provocare!
 Da, am nominalizat aceasta retorica intrebare ca o provocare, tinand cont de cele trei verbe -"a vrea", "a sti" si "a reusi!"Mijlocul de exprimare a acestor actiuni inca nedescoperite, inca neetalate se proiecteaza in viitor!Este binecunoscut acest fapt, chiar are valoare de incontestabilitate!

 Dar, permiteti-mi sa duc discutia si intr-un alt registru...
Unul mai putin riguros, mai putin scortos (daca se poate vorbi si ati remarcat ...pana in acest moment, ca nu ma dau inapoi!)
 In afara faptului ca am credinta puternica, in ceea ce ma priveste as dori sa aduc in discutie si factorul nominalizat prin termen ca "hazard". "imprevizibil!"
Aceste notiuni exista si se proiecteaza si ele! Numai ca, omul nu are capacitatea de a le utiliza, de a dispune de beneficii! De aceea, Creatorul are in pronia Sa grija de noi!
Adica, in traducere libera viitorul fiecăruia este în propriile sale mâini şi că fiecare dintre noi beneficaza de un set de şanse pe care destinul sau chiar Bunul Dumnezeu ni le scoate în cale şi de care noi putem sau nu să profităm.


Fiecare dintre noi ne putem modela destinul şi putem alege singuri căile pe care dorim să mergem. Insa, exista intotdeauna o marja de eroare, in care omul, in setul de optiuni o poate achizitiona!

V-ati fi dat seama daca nu exista niciuna dintre acestea, oare am mai fi avut sansa sa ne gandim si sa participam acum, cu idei , cu posibile scenarii cu si despre noi, proiectate in viitor?
Evident, raspunsul poate fi categoric negativ!
Dar, altceva vreau sa subliniez! Viitorul este o continuă succesiune de alternative, de răscruci şi intersecţii. Sunt de parere ca orice, oriunde si oricum totul depinde de individ cum anume îşi construieste viaţa la care aspiră şi  îşi foloseşte cu înţelepciune liberul arbitru de care dispune, pentru a face alegerile care i se potrivesc.
 Ca om cu o anumita cultura imi doresc sa traiesc onorabil, respectat nu numai de catre cei ce ma cunosc si ma apreciaza, dar as indrazni sa cred ca ar fi ideal sa fiu bune relatii si cu cei ce nu ma stiu!
  Si, ca sa sintetizez...totul ar suna de asemenea maniera!
Viitorul in mod sigur nu e trecutul si nici prezentul... dar se consuma cu fiecare secunda ce trece deoarece chit ca am dori sa-l stim, tot nu ne-ar ajuta sa evoluam, sa ne maturizam si sa traim in pace si armonie, decat parcurgand fiecare clipa, fiecare ceas cu acest obiectiv, cu acest deziderat!
Cheia la acest posibil raspuns se afla tot in noi, in capacitatea fiecaruia de a spera, de a gandi si de a se proiecta (fara aparatura sau procedee magice) doar cu ajutorul gandului!



                                                                      Zadkielix alias D.M 

joi, 10 ianuarie 2013

Despre rugaciunea Tatăl nostru


Edgar Cayce despre Tatal Nostru ... / Fizica nucleara a mintii
 
Edgar Cayce  despre rugaciunea Tatăl nostru:
V-am spus de mai multe ori ca incerc sa scriu o carte  cu titlul Fizica nucleara a mintii. Undeva in unul din capitolele «draft» ale  acestei carti  scriam: In clipele cele mai grele ale vietii mele, fara ca cineva sa ma invete, cind traiam stari ale constiintei joase, deprimare, suferinta, indoiala, frica, spuneamTatal nostru.
 
De fapt cred ca reuseam sa alung gindurile negre repetind la infinit aceasta rugaciune. Si miracolele au inceput sa apara. Am incercat sa-mi explic.
 
Tatal Nostru este rugaciunea pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos, ori numai aceasta cunoastere, a provenientei sale, ne vorbeste de la sine despre puterea si lumina sa.
 
Multi descinta de deochi cu Tatal Nostru si efectul este intotdeauna imediat. Si nu-i o pura intimplare faptul simplu ca Tatal Nostru purifica si parca topeste... orice energie tulbure care-l impresoara pe cel deocheat.
 
De fapt, noi, cu totii, sintem ca si deocheati cind traim astfel de stari. Sintem ca intr-un intuneric, ca intr-o pisla groasa de ceata, in stare de prizonieri. Mintea noastra si energiile interioare sint atunci inchise in suferinta mentala. Vedem cum ne gindim obsedant la un lucru, la un om, la o situatie, ne cuprinde insomnia, teama paralizanta, ori ingrijorarea si nemultumirea, senzatia ca lumea este facuta numai din durere si... nu mai stim cum sa iesim de acolo. 
 
Nu sta prea multa vreme in deprimare, in suferinta. Nu cauta prea mult la ce-ai gresit, la ce ai facut rau, ori la ce au gresit altii fata de tine ! Iesi din grota starilor joase ale constiintei, care te indeamna sa te simti rau, nefericit, infricosat, ingrijorat si nemultumit. De vei sta prea mult acolo, te vei scufunda in Iad si o vei face prin libera ta alegere. Viziteaza Iadul, dar nu locui in el.
 
Spune Tatal Nostru cind nu te simti bine.
Cind esti ingrijorat peste masura, ori nemultumit. Cind simti ca urasti, ori ca nu mai poti. Cind esti deprimat, tulburat, ori nefericit. Cind gindul la ziua de miine te copleseste spune Tatal Nostru!... 
Ai sa observi ca te vei lovi de o dificultate puternica. Nu poti sa spui Tatal Nostru. Nu te poti concentra asupra rugaciunii, caci gindul tau zboara tot acolo, in negriciunea mentala, in suferinta care te bintuie. S-ar putea sa spui primele doua-trei rinduri ale rugaciunii, apoi te trezesti ca ai uitat cuvintele urmatoare, ori ca te gindesti tot la suferinta ta. 
Nu renunta ! Spune rugaciunea ! Cauta-o cu mintea, cu tot sufletul tau si spune-o mai departe ! Pune mintea ta sa se concentreze asupra rugaciunii, pina ce o poate spune fara gres, de la inceput si pina la sfirsit.
Daca uiti rugaciunea si daca te trezesti ca nu te poti concentra asupra ei... este semn ca te afli in cimpuri de suferinta, care vor sa te retina in ele, prin puterea Legii Atractiei. Mintea va fi atrasa tot mai mult spre constiinta suferintei pina ce va iesi de acolo concentrindu-se asupra rugaciunii.
 
Este foarte important sa stii ca Tatal Nostru trebuie repetat.
Trebuie spus fara intrerupere, din nou si din nou, cu tot sufletul, cu toata concentrarea mentala, pina ce vei simti ca te-ai eliberat... din cimpurile care te-au inlantuit, din suferinta.  Cind vei iesi de acolo, te vei simti linistit si vei putea sa atragi la tine ginduri si sentimente de incredere, de bucurie, de iubire sau macar de multumire.
Avantajele rugaciunii
Edgar Cayce, celebrul medium american considera ca modalitatile de patrundere a bolilor si suferintei corpului uman, sunt urmarea otravurilor cognitive, secretate de gandurile negative. 
Astfel in Statele Unite s-a lansat o adevarata campanie a optimismului si celebrul indemn think positive s-a popularizat tot mai mult in randul oamenilor.
Cayce spunea: Gandind pozitiv putem vindeca, gandurile optimiste avand puterea de a actiona benefic asupra organismului regland activitatea glandelor vitale.
Cayce recomanda pentru aceasta un mijloc simplu si fundamental de meditatie, prin intermediul rugaciunii Tatal Nostru. Totodata, el explica corespondenta dintre fiecare verset al rugaciunii si respectivii centrii glandulari ce sunt influentati de aceasta.
 
Trebuie sa incerci sa resimti fiecare val de semnificatie al fiecarui verset, sa extragi sensul energetic al acestuia si sa il directionezi catre organul in cauza, sa simti cum acest verset curge prin corpul tau. Caci se produce in corpul fizic un raspuns la reprezentarile corpului energetic: se construieste astfel o reactie chimica, fiind posibila vindecarea, concluziona autorul.
 
Iata asadar dupa Edgar Cayce, corepondenta intre versetele rugaciunii si principalele glande endocrine stimulate:
TATAL NOSTRU CARE ESTI IN CERURI actioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declansator al procesului;
SFINTEASCA-SE NUMELE TAU actioneaza asupra glandei pineale;
VIE IMPARATIA TA deschide tiroida si regleaza functia acesteia;
FACA-SE VOIA TA PRECUM IN CER deschide tiroida;
ASA SI PE PAMANT actioneaza asupra timusului;
PAINEA NOASTRA CEA SPRE FIINTA DA-NE-O NOUA ASTAZI deschide gonadele, glandele sexuale;
SI NE IARTA NOUA GRESELILE NOASTRE PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI actioneaza asupra glandelor suprarenale;
SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA actioneaza asupra celulelor Lyden, celule secretoare de hormoni;
SI NE IZBAVESTE DE CEL RAU actioneaza din noi asupra timusului;
CA A TA ESTE IMPARATIA actioneaza din nou asupra tiroidei;
SI PUTEREA actioneaza asupra glandei pineale;
SI MARIREA A TATALUI, A FIULUI SI A SFANTULUI DUH redeschide pituitara;
AMIN formula de inchidere a acestor centri energetici si de reconectare la planul terestru.
 
Astfel E.Cayce este de parere ca riscul aparitiei unor boli sau afectiuni nervoase este nealarmant pentru persoanele care gandesc pozitiv sau se roaga in mod frecvent.

luni, 31 decembrie 2012

UN ALTFEL DE Plugușor pe 2013!


UN ALTFEL DE Plugușor



Aho, aho, copii și frați
Dacă vreți sș m-ascultați
O altfel de-urare bună
S-aveți parte totdeauna!

S-a trezit mai nou și leul
Și dolarul, și-euroiul 
C-am poftit cu sufleţelu’
Să v- urez ca Băselu…
Din nou la o ţară-ntreagă,
Are cine să nțeleagă…
Ca să știți că făr de minte
Sunt doar proștii c-un dinte...

Ia mai urați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi!
 Hăi...hăi.... hăi.....

Vă urez de prin nămeţi
S-aveţi apă ca să beţi,
Să glumiţi cu multă vervă,
Să mâncaţi făr de rezervă!


Iarnă e, şi-afară-i frig,
Dar guvernu-i cel mai “big”,
Şi sperăm că “Ponta forever”
Ne-o pofti măcar c-un leber,
Şi-om avea zile cu plată,
Ca să mai votăm o dată.
Ne-o pofti pe nepoftite
La salarii nesimţite.

Iară dragii pensionari
Or pofti la bugetari,
Şi de-o fi concediere,
În loc de conciliere,
Credem că este frumos
Să ne punem pene-n dos,
Să ieşim cu ele afară
C-am fost traşi iarăşi pe sfoară,
În cinci ani a câta oară?

Iar de treceţi de Crăciun
Vă dorim un an mai bun,
Şi de nu ar fi sinistru,
Să ajungeţi chiar ministru,
De ce nu, la Apărare,
Semne bune anul are…
Lucru’ acum perfect posibil,
Până ieri neverosimil.

Ia mai urați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi!
 Hăi...hăi...hăi.....

Şi vă mai dorim oral
Un stomac bicameral.
Să trăiţi în beneficiu
Împreună cu Patriciu,
Ceilalţi, noi, să stăm aici,
Tot cu-n Mare Licurici
Să o s***m pe-ndelete,
De păcate să ne ierte.
Iar pentru c-am fost cuminţi,
Vom mai strânge-un pic din dinţi,
Şi-acceptăm c-a fost erată,
Dar şi-aşa mai vrem o dată.

La anul şi la mulţi ani,
Și mai fără de jnapani
Securiști, spioni cocliți
Interlopi, parlamentari
Vameși,indiscreți,golani
Pițipoance,cocalari triști

Că doar o dată-i Revelionu
Sânt Vasile și-Anu Nou
Si la anu' cand venim
Tot asa sa va gasim
Fericiti si plini de bani
La anul si La Multi Ani 


                                                 Zadkielix alias D.M

vineri, 28 decembrie 2012

Istoria celor două pietricele albastre



Introducere

Fiecare dintre noi este diferit. Fiecare este unic şi irepetabil. De aceea fiecare dintre noi are ceva de dăruit altora, ceva ce nimeni altcineva nu are. Fiecare are un loc şi o misiune ce i-au fost încredinţate şi de care va trebui să răspundă. Fiecare este un dar unic al lui Dumnezeu pentru omenire.

Un laureat al premiului Nobel a scris: Când vom muri şi vom merge în cer, ne vom întâlni cu Creatorul nostru. El nu ne va întreba: „De ce n-ai devenit Mesia? De ce n-ai descoperit un medicament împotriva cancerului? De ce n-ai devenit o personalitate a vieţii publice?”. El ne va întreba: „De ce nu ai fost tu însuţi?”.

Aceasta este responsabilitatea fiecărui om. Istoria celor două pietricele albastre ne ajută să descoperim tocmai acest adevăr atât de important. Două pietricele, cam de mărimea unei castane, zăceau în prundişul unui vesel pârâu de munte. Se aflau laolaltă cu celelalte pietre de acolo, unele mai mici, altele mai mari, dar erau diferite de toate celelalte, pentru că erau albastre. Când bunul soare le dezmierda cu razele sale, ele străluceau de parcă ar fi fost două bucăţi de cer căzute pe pământ.

Cele două pietricele ştiau că sunt cele mai frumoase dintre toate celelalte aflate în pârâu şi să lăudau de dimineaţa până seara: Noi suntem copiii cerului! , strigau, când una, când cealaltă, pietrelor obişnuite aflate în preajmă. Păstraţi distanţa! Noi avem sângele albastru! Nu avem de-a face cu voi!

De fapt erau două pietricele insuportabile şi arogante, care îşi petreceau zilele gândindu-se numai la ceea ce s-ar fi întâmplat cu ele când cineva avea să le descopere. Desigur – îşi spuneau – vom fi puse într-un colier împreună cu alte pietre preţioase, aşa cum suntem şi noi. Şi visau împreună: Vom fi pe coroana reginei Olandei sau în inelul prinţului de Galia. Ne aşteaptă o viaţă frumoasă: case luxoase, baluri, petreceri. Vom ajunge până la capătul lumii. Într-o bună dimineaţă, pe când razele soarelui se jucau pe luciul apei cristaline, un om s-a aplecat, şi-a întins mâna şi a cules cele două pietricele albastre. Cele două pietricele erau nespus de fericite: Ura! – au strigat. Am plecat! Ce timpuri bune ne aşteaptă! S-au simţit cele mai norocoase pietre din lume. Nu aşteptau decât ca visurile lor să se transforme în realitate.

Au fost puse într-o cutie, împreună cu alte pietre colorate. Rămânem aici pentru puţin timp, şi-au spus, fiind sigure de frumuseţea şi valoarea lor neîndoielnică. Totuşi lucurile au fost altfel decât bănuiseră. Cele două pietricele au fost zdruncinate încoace şi încolo. Mereu au schimbat cutiile, au fost puse pe cântar şi pipăite insistent de mâini aspre. Au rămas în cele din urmă singure, parcă uitate, într-o cutiuţă.

Mai târziu, însă, o mână le-a luat şi le-a aşezat cu necuviinţă pe un zid, în mijlocul altor pietre, pe o suprafaţă de ciment foarte lipicioasă. Hei, fii mai delicat, strigau cele două pietricele albastre, suntem pietre preţioase. Drept răspuns, câte o lovitură de ciocan le-a fixat definitiv.

Revoltate au început să strige: Neciopliţilor, nepricepuţilor, bădăranilor, voi nu înţelegeţi cât suntem de importante? Cele două pietricele albastre ameninţau, plângeau, implorau. Dar n-a fost de nici un folos. Tot prizoniere în zid au rămas. Dezamăgirea şi amărăciunea le-a întunecat cu reflexe viorii. Timpul trecea încet iar cele două pietricele nutreau un singur gând: să fugă. Dar cimentul era tare şi imposibil de convins să le elibereze. Au zărit însă un firicel de apă ce se prelingea pe acolo şi l-au rugat: Strecoară-te sub noi, te rugăm, şi desprinde-ne de pe acest zid nenorocit!

Apa nu s-a lăsat mult rugată. Nu era nevoie de insistenţă căci era bucuria ei să se strecoare sub ziduri şi să distrugă cât mai mult. A trecut la lucru şi, uşor-uşor, a reuşit să se strecoare şi să fărâme câte puţin cimentul. După câteva luni de perseverenţă cele două pietricele au putut să se mişte. Într-o noapte umedă şi rece cele două pietricele au căzut pe pământ, eliberate în sfârşit din acea închisoare insuportabilă. Suntem libere – au strigat amândouă în culmea fericirii. Însă, jos fiind, au putut vedea zidul în care fuseseră fixate, acea puşcărie înaltă în care şi-au petrecut atâta timp. Şi, privind spre acel zid, nu mică le-a fost mirarea: lumina lunii ce străbătea printr-o fereastră lumina un mozaic superb. Mii de pietricele viu colorate şi aurite formau chipul Sfintei Fecioare Maria. Era cea mai frumoasă imagine pe care cele două pietre o văzuseră vreodată. Dar ceva îi lipsea…

Faţa, chipul blând şi dulce al Mariei, avea ceva neobişnuit. Părea oarbă, căci îi lipseau ochii. Oh, nu, au exclamat amândouă, dânduşi seama de grozăvie. Ele fuseseră tocmai ochii Mariei. Îşi imaginau acum cât de bine se potriveau acolo, cât de frumos trebuie să fi strălucit şi cât de mult trebuie să fi fost admirate de oameni. Regretau acum fapta lor nesăbuită dându-şi seama ce nechibzuite au fost. Dis de dimineaţă a ajuns acolo omul care făcea curăţenie în biserică şi, din neatenţie, a călcat pe cele două pietricele aflate la pământ. Supărat, le-a dat deoparte cu piciorul. Apoi, fiind încă întuneric, nu le-a deosebit bine şi le-a strâns cu mătura pentru a le arunca la gunoi împreună cu praful şi alte pietre neînsemnate.

Concluzie

Istoria celor două pietricele albastre are un sfârşit trist, pentru că ele nu au înţeles un mare adevăr. Se înşelau văzând în sine ceea ce nu era adevărat, fugeau de realitate rătăcind prin visuri. Din această cauză nu au descoperit frumuseţea şi bogăţia pe care o primiseră de la Dumnezeu. La fel ca şi ele, fiecare dintre noi are un loc al său în lume bine stabilit de Dumnezeu: unul poate fi ales pentru a fi un meşter bun, altul pentru a fi preot, iar o fată pentru a fi mamă a multor copii. Să nu uităm că fiecare dintre noi este aşezat de Dumnezeu acolo unde îi este locul şi că tocmai în acel loc, rânduit de Dumnezeu, este cel mai frumos şi mai potrivit să fie.


   Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac!

                                                       Zadkielix alias D.M

marți, 25 decembrie 2012

Felicitarea mea de Crăciun


 Crăciun Fericit și un An Nou plin de realizări pe toate planurile!
Dumnezeu să ne binecuvinteze pe noi toți iar Lumina Sfîntă a Nașterii Mântuitorului să ne ocrotească pretutindeni!


            

                              Al Dvs,


                                         Zadkielix alias D.M

luni, 24 decembrie 2012

Ajunul Craciunului



Ajunul Craciunului este ultima zi de post din Postul Nasterii Domnului. Acest post, care incepe in ziua de 15 noiembrie si se incheie in ziua de 24 decembrie, ne aduce aminte de patriarhii si dreptii Vechiului Testament, care au petrecut timp indelungat, in post si rugaciune, asteptand venirea lui Mesia, Mantuitorul lumii.
Daca primele 39 de zile ale acestui post sunt mai usoare, din punct de vedere alimentar, intre ele existand mai multe zile in care Parintii Bisericii au randuit "dezlegare la peste", cea de-a patruzecea zi a postului este una de aspra postire, adica de ajunare. Obiceiul de a ajuna in aceasta ultima zi a postului este consemnat inca din secolul al IV-lea.
Astfel, in ajunul Craciunului, fiecare credincios ajuneaza dupa putere, pana la Ceasul al IX-lea (ora 15.00), nimic mancand. In unele zone, credinciosii ajuneaza pana mai tarziu, asteptand rasaritul luceafarului de seara, in amintirea stelei care a vestit magilor Nasterea Domnului.
Dupa ceasul pranzului, spre seara, se obisnuieste sa se manance grau fiert, amestecat cu fructe si miere, in amintirea postului Prorocului Daniel si al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16). Aceasta zi de post aspru mai aminteste si de postul tinut odinioara de catehumenii care, in seara acestei zile, erau botezati si impartasiti pentru prima data cu Sfintele Taine, in cadrul Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare.
In seara zilei de ajun, credinciosii obisnuiesc sa manance o mancare dulce, numita in popor "Scutele lui Iisus". Cu faina, apa si sare se framanta niste lipii subtiri care se coc pe plita. Acestea se inmoaie intr-un sirop dulce (apa cu miere sau zahar) si se presara cu nuca macinata.
Ajunul Craciunului, zi de colindat
Nasterea Domnului este anuntata in lume de crestini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, in dimineata de Ajun, fiind copiii si tinerii. Acestia sunt primiti de crestini cu mere, nuci, covrigi si cu acele turte numite "Scutecelele lui Hristos". Pentru ca pana dupa Sfanta Liturghie din ziua de Craciun este inca post, colindatorii trebuie si ei primiti cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).
Ajunul Craciunului, cand preotul vesteste Nasterea Domnului
Tot in ultima zi a postului Craciunului, preotul umbla pe la casele credinciosilor cu icoana Nasterii Domnului, spre a vesti maritul praznic al Intruparii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, putem spune ca aceasta traditie, a umblatului cu icoana, este un fel de slujba in afara zidurilor bisericii. Este o slujba savarsita pe ulite si pe stradute, prin curti si prin case, pe la ferestre si pe la usi. Precum odinioara facea crainicul, parintele se straduieste a anuta in tot locul si pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, ramanand insa Dumnezeu! Astfel, singurul lucru nou sub soare se arata vrednic de o asemenea mare vestire.
Fiecare preot vesteste Nasterea Domnului in parohia lui. In functie de marimea parohiei, preotul poate incepe sa umble cu icoana mai devreme sau mai tarziu. Astfel, la sate, aceasta vestire se petrece chiar in ajunul Craciunului, pe cand la orase, unde parohiile sunt mai mari si credinciosii mai numerosi, preotii incep sa umble cu icoana ceva mai devreme.
Ajunul Craciunului modifica randuiala liturgica
In ajunul Craciunului se citesc "Ceasurile Imparatesti" si se savarseste Liturghia Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia. In cadrul acestor slujbe sunt randuite spre citire mai multe profetii din Vechiul Testament privind Nasterea Domnului.
Daca ajunul Craciunului cade intr-o zi de sambata sau dumnica, slujba numita "Ceasurile Imparatesti" se muta in vinerea dinainte, aceasta zi devenind "zi aliturgica", adica zi in care nu se savarseste Sfanta Liturghie". Aceasta slujba a Ceasurilor este numita astfel deoarece, in lumea bizantina, la aceasta participau si imparatii, iar la noi se aduna in biserica toata familia domneasca.
Daca ajunul Craciunului cade in zilele de luni pana vineri, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Ioan Gura de Aur. Daca ajunul va cadea insa intr-o zi de sambata sau duminica, in ziua de ajun se va savarsi Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, iar in ziua praznicului se va savarsi cea a Sfantului Vasile cel Mare unita cu Vecernia.
Ajunul Craciunului, prilej de bucurie si rugaciune
Dupa noaptea de ajun, trei zile la rand, in toate bisericile se savarseste Sfanta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nasterii Domnului, s-a randuit ca in perioada cuprinsa intre Craciunului si Boboteaza sa nu se faca ingenuncheri si plecaciuni. Exceptie fac insa canoanele primite de la duhovnic, savarsite in taina camerei fiecaruia.
"Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu pastorii slavesc si magii cu steaua calatoresc, ca pentru noi S-a nascut prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci."
"Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei. Ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus. Doamne, slava Tie!"

preluare integrală de pe site ul crești-ortodox http://www.crestinortodox.ro/
                                           Zadkielix alias D.M

sâmbătă, 1 decembrie 2012

1 Decembrie-Ziua Națională a României

"...Marea Unire din 1918 a fost si rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măretia ei stă în faptul că desăvârșirea unității nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii natiuni române, realizată ăntr-un elan țâșnit cu putere din străfundurile constiintei unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre telul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revolutia din Rusia si destrămarea monarhiei austro-ungare. Rationamentul lor s-a înscris formulei traditionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania si Banatul,
victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruință o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putință ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. [...]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voință al națiunii române de a-și da armătura teritorial-instituțională care este statul national.[...]

O necesitate istorică - națiunea trebuie să trăiască într-un stat național - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetențe, și, punând în mișcare națiunea, i-a dat acea forță uriașă ca peste toate adversitățile să dea viață aspirației sale: statul național."
Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român,
ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302

Măcar azi să dăm dovadă că am fi alături de această țară în care trăim!!!
La Mulți Ani tuturor românilor de aici și de pretutindeni!
Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toți și să ne apere de toată reaua întâmplare, de molime, de războaie, de sărăcie etc


 Iar, pe final aș dori să vă aduceți aminte de ceea ce a reprezentat noțiunea de a fi EROU! Această cutremurătoare simfonie (din care am selectat prima mișcare) aparținând unui Domn compozitor de o înaltă prezență și ținută- Șerban Nichifor să vă călăuzească și să vă încânte sufletele și simțirile!

La Mulți Ani, România!

                            
                                                                                                 Zadkielix alias D.M