Translate

miercuri, 11 august 2010

In-cre-di-bil!Extremismul maghiar prinde tupeu...

În ziarul Barikad, oficiosul partidului extremist ungar Jobbik, a apărut un articol însoţit de harta României din care lipseşte Transilvania.




                                                          


După ce vicepreşedintele Partidului Conservator Bogdan Diaconu a cerut autorităţilor de la Bucureşti să-l declare persona non grata pe europarlamentarul partidului Jobbik, Szegedi Csanad, pentru instigare la revoltă împotriva statului român, publicaţia Barikad. hu, oficiosul partidului, s-a lansat în atacuri dure la adresa politicianului român.
Pe site-ul publicaţiei, Diaconu e calificat drept extremist, antimaghiar şi şovin. Mai mult, cei de la Barikad.hu prezintă harta României de la 1914, când Transilvania era anexată Ungariei.






“Este un atac grav la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale unui stat membru al Uniunii Europene. Voi cere explicaţii autorităţilor ungare şi celor de la UE”, a declarat Diaconu.
 
  Aceasta este cumva "idealul"?
 Aceasta este starea noastra de prostire ce a fost speculata atat de bine de radicalul numit Tokes si, acceptata de acest infect Guvern condus de PitiBoc?
 Huooo!
De ce sa mai asteptam si sa rabdam asemenea umilinte din partea acestor oameni fara coloana vertebrala, fara de nicio remuscare?

 Nu spun si nu ma lamentez degeaba, dar problema devine, pe zi ce trece se agraveaza....
********************************************************************************************
 


 Unde anume a pierit acel sentiment de a fi atasat de pamantul pe care ni l-a incredintat Dumnezeu si l-am mostenit de la stramosi?
 Nu incit si nu vreau sa trezesc prin aceste intrebari pe nimeni, dar mi se pare o NECUVIINTA si o mare NEDREPTATE, faptul de a-si adjudeca pe nimic avutul altuia si de a scuipa Romania si cei ce o locuiesc prin asemenea actiuni! 

Si acest articol si comentariu este dedicat , cu cea mai mare doza de prietenie si domnului Marko Bella si mai ales raspopitului acela de la Bruxelles, a agitatorului -Tokes.



Si, stiti din ce cauza ma revolt?
 1 Argument istoric!

Romania nu a fost pasalac turcesc. Ungaria a fost pasalac. Singura tara europeana in care turcii si-au facut de cap: Mohacs 1526, cu Suleiman Magnificul ce a ras totul.
Si pana una alta steagul Romaniei a cam fluturat la Budapesta pe primarie. Asa ca, domnule Tokes si dvs domnule Szegedi Csanad mai puneti mana pe carte, informati-va inainte sa aveti pretentii si sa articulati fel de fel de ineptii si de utopii!




Am uitat sa va spun, ca vad ca nu as avea cu cine sa dezvolt subiectul. Nu o mai da dupa gard...dar in afara de sangerosul Attila, nu v-ati facut remarcati in istoria dumneavoastra de popor migrator!
Asa ca, ar trebui sa va consultati din cand in cand (atat istoria uitata si pierduta) cat si pulsul si dupa aceeaa putem pleca la o discutie constructiva si nu injurioasa, menita sa destabilizeze relatiile diplomatice dintre aceste state...







Si, sa nu mai veniti cu asemenea pretentii nejustificate....Deoarece, romanul are o vorba..." Rabda pana ce rabda, dar cand se ajunge la capat, merge pana-n panzele albe!"

 Iar, pe final, ascultati si acest cantec ce vi-l dedic din suflet, in dubla interpretare!
 Ca sa va piara cheful de noi, INSTANT!!!



                              





                                                Zadkielix alias D.M







marți, 10 august 2010

Ne vor "controlati", cenzurati si manipulati?

Daa! Scurt pe doi, as dori sa va scriu despre una dintre cele mai inepte masuri luate si (fereasca Dumnezeu) puse in ordine.....


  Clock-uiti aici si...cruciti-va, oameni buni!
Chiar asta lipsea din peisaj !


Legislatia controlului traficului pe internet !


Ne-am intors cumva in timp, domnilor guvernanti ? Nu-I asa ca va place sa ne vedeti cum ne controlati? Aveti chiar placerea de a ne observa si de a ne monitoriza fiecare gand si cuvant ?


Unde am ajuns ? La balamuc , cumva ?


Dar, aici ma dezic ! Nu ma veti opri, niciodata, indiferent de cata mare putere sau influenta ati detine. Ok ?


Si nu-s grandoman defel... Ci, iubesc doar gandul sincer, opinia dreapta, necenzurata ce poseda o anumita putere de a impresiona pe oricine, indiferent de subiect...


Insa, d-voastra nu ati inteles niciodata acestea ! Si, va garantez ca, nici nu veti da curs vreodata !


Insa, inainte de a-mi spune pasul ,fara a va mai « atinge » asa subtil mai am ceva de adus pe tapet...


O intrebare....


Ce culoare politica si (oare) ce fel de regim va declarati a fi, in momentul in care initiate si lansati asemenea gogomanii?


Nu doresc sa par inert la o asa mare initiativa lansata de deputata pedelista Olguta Vasilescu. Nu am nimic impotriva « sanctitatii » sale, insa ma simt inmarmurit si redus la tacere, odata cu aflarea adevarului.






Cenzura va reinvia !


In aceste simple cuvinte se rezuma totul !


Asta isi doresc guvernantii romani, sa controleze internetul. Este chiar ultimul bastion pe care nu-l aveau in subordine ?


De fapt, daca stau sa ma gandesc nu chiar tot internetul.


Au mai fost cazuri, in istorie, in care fel de fel de initiatori si propovaduitori ai cenzurii au ...sfarsit in terifiante locuri...


Nu e cazul sa ne amintim de acestia, deoarece ne-am strica buna-dispozitie, nu-i asa cinstita guvernare sau stimabila deputata Olguta Vasilescu.


As impinge insa, usor discutia si catre alte aspecte, cu voia dumneavoastra. Nu insinuez nici faptul ca, (mai mult ca sigur), soarele puternic v-a stimulat extrem de violent imaginatia si, in lipsa de orice ocupatie v-a scos la rampa, unde in cadru « legal » doriti sa ... « faceti curatenie si ordine », aici in acest spatiu virtual romanesc !






In viziunea dumneavoastra cei care ii injura pe internet vor fi interzisi prin lege, drept urmare nu vor avea voie sa injure. Si asa cum isi doreau multi de la CNA se vor ocupa « noii puritani », « noii agenti », « noii detectori » de asta. Bineinteles, aceste meserii vor fi foarte bine remunerate de ceea ce eu numesc – « Un Fiasco al Tuturor Guvernarilor » ...


Insa, ca aberatia asta nu ma va face deloc sa am niciun fel de zambet, deoarece daca se va pune in practica, avem sansele sa fim primul stat suta la suta comunist, democratic, totalitar si dictatorial.


Ah, inainte sa inchei mai am de scris doar cateva lucruri….


Cred că nu există nicio problemă ! Internetul e locul în care înfloresc calomnia şi insultele.Dar, de unde se inspira cei ce le promoveaza?


Daca CNA a fost organismul înfiinţat ca structură într-o perioadă în care erau doar o mână de televiziuni, presimt un decalaj urias ce va fi extrem de greu de urmărit în continuare cu ceea ce se va întâmpla n spatiul virtual.






Mai bine zis, simt ca ceva chestiuni din caracterizarile si supozitiile mele sunt deja in lucru si, majoritatea nu se va inclina cu « temenele », pana la pamant in fata ABERATIEI si CONTROLULUI, CENZURII initiate de madam Vasilescu ....






Nu de alta, dar sa nu « sune », peste ceva timp, ca urmare a ecourilor asemenea :






« O tanti, pe nume Olguţa Vasilescu, are un flash aberant! Ea declară război înjurăturilor pe internet. Dar iată ce spune această Ecaterina Teodoroiu a moralităţii corupte, a ajuns doar istorie…fara sa stie , fiind doar o pagina innegrita a acesteia!”


….


:))


   Si, sa nu va aduc aminte de initiativa..." Jos Cenzura" a baietilor de la Parazitii!






                                                                                         Zadkielix alias D.M






Profetii actuale despre lume...de Dan Puric

Motto:
"A spune ca omul este un amestec de putere si de slabiciune, de lumina si de orbire, de micime si de grandoare, nu inseamnă a-i face proces, ci a-l defini."  Denis Diderot

COVARSITOR SI VERIDIC IN ACELASI TIMP!
     
                                                      Zadkielix alias D.M


 

Dan Puric- Invidia

Un foarte bun prieten mi-a trimis acest text pe mail. Am considerat ca este de datoria mea sa-l promovez pe maestrul Dan Puric, deoarece, in neamul romanesc el reprezinta o voce cu adevarat importanta, una ce trezeste constiinte setate si sedate...
Textul parabolei este scurt, concis si de asemenea edificator. Releva o realitate perpetua a acestui areal...
 NU-MI VOI ASCUNDE NICIODATA DEPLINA ADMIRATIE PE CARE O NUTRESC ACESTUI OM ADEVARAT!
 Fara sa mai va aman, va rog frumos sa-i dati citire...

                                                                                     

"Invidia



Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat.


Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca


sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o


biblioteca.


Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o


pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am


mai invidiat pe vecin.






Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble


imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi.






Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.


Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici


bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a


schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja


pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi


l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.










A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa,


tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul


si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi


ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat


intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data


aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am


vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui


Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia


de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.










L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia


cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca


nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui


Nietzsche.






Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei.










Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa,


dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de






DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani,


vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele


unui partid majoritar.






Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat


pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu


atentie.


Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.






Si atunci ne-a cuprins invidia...






Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?






Dan Puric"
 
....
  
    Va astept sa va dati cu parerea la aceasta parabola exceptionala, doamnelor, domnisoarelor si dvs domnilor!
 
                                                                    Zadkielix alias D.M

duminică, 8 august 2010

O mini-parodie de duminica



   Folosită în exces şi plasată în contexte total nepotrivite, niciodata expresia  de a parodia nu numai că suferă o ambiguizare treptată, ci riscă şi să devină una dintre cele mai enervante ziceri întâlnite

oriunde.
 Insa, cu voia dumneavoastra am selectat ceva special pentrru a va descreti fruntile domniilor voastre!



La cât de des auzim de aceasta în presa din România, am putea crede că românii au fost descoperitorii noului stil. Din păcate, nu ar fi cazul sa ne îmbătăm cu apă rece, crezând că am fi capabili de aşa ceva. E uşor să crezi sau sa ne credem mai slab cotati...  Cât de curând se va ajunge la o anumita intelepciune:" daţi-le lor ceea ce vor sa auda!"

 Si nu e niciun fel de iz politic...
....

                                                                               Zadkielix alias D.M


sâmbătă, 7 august 2010

Maxime despre om

Despre Om  se pot spune o infinitate de lucruri.
 Am selectat doar cateva, fara a le clasa sau a le departaja, in cele ce urmeaza.
    Cu SPERANNTA CA LECTURAREA LOR VA VA PRODUCE o stare de confort si beatitudine, va urez sa aveti parte de o vara deosebita:


 Si, de ce sa nu ne bucuram si de aceasta interpretare colosala, deosebita a primelor doua parti a Concertului pentru vioara si orchestra de Igor Strawinsky!

              
                                         




1.Un om este suma actelor sale :a ceea ce a facut si a ceea ce ar fi putut face( Andre Malraux)


2. Fiecare om este un mister si o taina. ( Charles Dickens )


3. Cea mai nobila preocupare a omului e omul. ( G. E. Lessing )


4. Omul : ( ... ) simbol al vesniciei inchis in timp. ( Th. Carlyle )


5. Omul, de-ar fi constant, ar fi perfect. ( William Shakespeare )


6. In orice om, o lume isi face incercarea. ( Mihai Eminescu )


7. In lume sunt multa minuni mari, dar nu mai mari ca omul. ( Sofocle )


8. Omul - fereastra prin care trebuie privita lumea. ( G. B. Shaw )


9. Unii oameni sunt ca si sticlele : nu au valoare decat prin ceea ce se pune in ei.


(Alexandre Dumas - fiul )


10. Prin fire, suntem foarte aproape unii de altii, dar prin obiceiurile noastre suntem


foarte departati. ( Confucius )


11. Cred ca Dumnezeu in creerea omului, cumva si-a supraestimat abilitatile. ( Oscar Wilde )


12. Omul rezonabil se adapteaza mediului; cel care nu se multumeste cu ce i se da,


insista in a adapta lumea propriei persoane. De aceea progresul depinde de oamenii


care nu se multumesc cu ce au. ( George Bernard Shaw )


13. Omul este o franghie care leaga bestia de supraom - o franghie peste abis.


( Friedrich Nietzsche )


14. Omul este prin natura sa o fiinţă socială. ( Aristotel )


15. Omul este singurul animal care refuza sa fie ceea ce este. ( Albert Camus )


16. Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poti respecta. ( Charles Darwin )


17. A spune ca omul este un amestec de putere si de slabiciune, de lumina si de orbire,


de micime si de grandoare, nu inseamnă a-i face proces, ci a-l defini. ( Denis Diderot )


18. Refuz sa cred in sfarsitul omului. El este nemuritor nu pentru ca numai el dintre toate creaturile are o voce inepuizabila ci pentru ca are un suflet, un spirit capabil de compasiune, sacrificiu si suferinta. ( William Faulkner )


19. Fiecare om pe care il întâlnesc in drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea


incerc sa invat cate ceva pe langa fiecare. ( Sigmund Freud )


20. Omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din


vedere tarmul. ( Andre Gide )
 
p.s
 
  Pe viitor, promit sa comentez si sa scriu cate ceva pe marginea celor spuse, matat de onest si direct de catre ilustrii nostrii predecesori!
 
 
                                                       Zadkielix alias D.M

vineri, 6 august 2010

Furtuni solare 2010

Specialiştii avertizează!
 Urmează şi alte furtuni geomagnetice - Apogeul activităţii solare va fi în 2013-2014




                                                             

O furtună solară poate răspândi miliarde de tone de particule cu o viteză de până la 8 milioane kilometri pe oră


Soarele a erupt în ultima perioadă nu o dată, ci de patru ori, semn că activitatea sa se înteţeşte, după aproape zece ani. Potrivit astronomului Leon Golub de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, este prima ejecţie de masă coronară care s-a îndreptat direct către Pământ.


   Potrivit specialiştilor de la Observatorul Geomagnetic Naţional Surlari in cadrul Institutului Geologic al României maximul activităţii solare va avea loc în perioada 2013-2014, când astfel de erupţii solare pot avea loc şi de 2-3 ori pe zi. Potrivit reprezentanţilor Observatorului Geomagnetic Surlari, erupţia solară de pe 3 august o eruptie de clasa C2 (medie), care "a împrăştiat în spaţiul extraterestru plasmăsub forma unui vânt solar ce a interacţionat cu magnetosfera terestră în data de 4 august când, la observatorul Sulari, a fost înregistrată o furtună geomagnetică minoră". Potrivit aceleiaşi surse, "forma severa a furtunii a fost observată doar în intervalul triorar 9-16, când indicele activităţii geomagnetice a atins nivelul 6 din maxim 9". Futuna şi-a pierdut între timp din intensitate.
 Pentru informatii suplimentare puteti suna la 021/30.60.480, persoana de contact Anca Isac. "Activitatea geomagnetică şi efectele ei - distrugerea reţelelor de transport pentru energie electrică, întreruperea sau distorsionarea comunicaţiilor prin radio, distrugerea sateliţilor de comunicaţii etc. – nu a depăşit amplitudinea unor furtuni magnetice mult mai ample, cum au fost cele din 1859, 1989, 2000 şi 2003", se mai arată în comunicatul Observatorului Geomagnetic Surlari din cadrul Institutului Geologic al României .Observatorul Geomagnetic Naţional Surlari este unul dintre observatoarele planetare care monitorizează câmpul magnetic de aproape şapte decenii şi are printre obiectivele sale prioritare cercetarea influenţei fluxului radiaţiei solare complexe asupra spaţiului înconjurător al Pământului.


Ultima perioadă de maximă activitate a Soarelui a avut loc în 2001.
 
Semne apocaliptice? Semne de ingrijorare? Dojeni adresate noua de catre Creator?
...
                                                                           Zadkielix alais D.M

Sa fie adevarat!!!

Compania British Petroleum a anuntat miercuri ca a reusit sa opreasca scurgerea de petrol care a produs mareea neagra din Golful Mexic.



Potrivit BBC, operatinea a presupus injectarea in put a unui lichid special pentru foraj, a carui presiune a impins petrolul inapoi. Reprezentanii companiei au precizat ca in prezent presiunea din put este cotracarata de presiunea hidrostatica a lichidului injectat si au adugat ca ulterior, putul ar putea fi sigilat cu ciment.

                                                            Autoritatile american sustin ca dupa explozia de la sfarsitul lunii aprilie, care a dus la scufundarea platformei Deepwater Horizon, aproximativ 4.9 milioane de barili de titei s-au scurs din put si ca pana in prezent s-a reusit colectarea a doar 800.000 de barili.
 
 Sursa:
http://bbc.news/
 
                                                              Zadkielix alias D.M

Kurtág: Stele / Bernard Haitink · Berliner Philharmoniker



Watch the complete performance now: http://dch.berliner-philharmoniker.de







György Kurtág: Stele / Bernard Haitink, conductor · Berliner Philharmoniker / Recorded at the Berlin Philharmonie, 23 January 2010
 
      Auditie placuta!
                                                                                        Zadkielix alias D.M

joi, 5 august 2010

Poftiti la Imnul Crizei!

Grupul Comedis a lansat “Imnul crizei” pentru Romania, o parodie dupa cunoscuta melodie a Shakirei, “Waka Waka”!
                                                                 :))

   Si...conform "inaltelor" norme FMI, va salut regulamentar asa:

                                    



 Auditie ...placuta!
                                                               Zadkielix alias D.M

marți, 3 august 2010

Gandurile mele n-(A)ugust

 Gandurile mele n-(A)ugust
 da...
 Sa nu credeti ca am ales aleatoriu acest text si aceasta titulatura!
Insa, incep sa cred ca nu mai exista idealuri!
 De ce?
 Simplu!
| Dumneavoastra aveti 2 maini?
 Bun!
 Dar, exista macar 2 directii oriunde ar fi?
 Da?

 Cel putin, pana aici sunteti de acord!
                                     Subsemnatul pe-aici...


 Insa, ce parere sau ce fel de cuvinte aveti cand traiti in aceasta tara ce e plina de compromisuri, plina de oameni fara de personalitate , insa plini de "calitati"...
 Si, cum anume va mai explicati altceva...
 Când ai dreptate, dar nimeni nu te crede, nu te simţi prea grozav… Corect?
 Dar, cand ai atatea si atatea vise ce se sparg de zidul ignorantei si rautatilor, cum ar trebui sa te simti?
 ....
DA, SA NU CREDETI CA AS FI si eu revoltat! Nu!
 Sunt calm, simt ca doar mai am putin de rabdat!
 Si am sa devin atat de calm incat nimeni nu va mai simti nimic!
 Si asta nu inseamna ca  voi fi fara opinie!
 Nu...
 Am "prieteni" ce o sa-i respect, la acel timp!
 DAAAA!
 Nu...Poate ca sunt chiar un mare diplomat, un om ce ar trebui bagat in seama si nu dispretuit!
 Cu siguranta...
 Numai ca nu prea am gasit asemenea specimene pe-aici!
 Hmmm! Si de ce as gasi
 Dar, nu sunt robotizat!
Stiti si de ce?
 Uite, aceste ganduri, usor aleatorii, fara a fi atat de cizelate au ceva din starea mea , acumulata de la inceputul acestui an!

 Si, sa nu credeti ca ar fi "lapte si miere"...Si am si altele, Dumnezeu mi-e martor!
Am o impresie puternica, fara a fi provocata de codul rosu de radiatii!
 Cand eşti prins între realitate şi societatea care nu vrea să recunoască această realitate, şi din dilema asta nu se poate ieşi.



Decât dacă ţi se dă dreptate de către cineva cu un ascendent social mult mai mare ! Că doar tot suntem noi o societate patriarhală, paternalistă…
Cum ar fi sa ne lamurim si cu unii dintre noi ce...
 Dar de ce?
 Prea ne-am invatat sa nu avem personalitate si sa nu punem in practica ceva rezonabil!
 Distractie maxima?
 Nu avem! Avem o tara! Ce urmeaza?
 Scandal! Da... Circul il avem, cu painea stam mai prost. 
Pana si psihiatrul şi scriitorul Ion Vianu, în cazul de faţă, în articolul din ultimul număr al Revistei 22 aminteste de aceasta perioada! Unul din cei mai integri intelectuali români vede, la fel de bine ca şi mine, că dreapta, la ora asta, în România, e un moft.
Ca şi stânga ! ca şi orice altă orientare politică scoasă din manualele putiflinderilor rupţi de realitate…

Pe final, vreau sa va ganditi 1 minut la ceva deosebit...
 "Timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim şi dăm înapoi la ordinele lui, greşeala noastră e că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară."Jose Saramago   Cu respecte si seriozitate,
                                              Zadkielix alias D.M

Un nou fluviu descoperit sub Marea Neagra

Al saselea fluviu din lume ca marime, si singurul submarin activ pe Terra, a fost descoperit sub Marea Neagra.



Cercetatorii au descoperit curenti de apa pe fundul marii de 350 de ori mai mari decat fluviul Tamisa. Raul submarin, care ajunge la 35 de metri adancime, are chiar vartejuri si cascade, precum echivalentele sale terestre. Daca ar fi pe uscat, oamenii de stiinta estimeaza ca ar fi cel de-al saselea fluviu din lume, scrie Realitatea.


                                                                    


Fluviul submarin se intinde din Mediterana prin Stramtoarea Bosfor, pana in Marea Neagra, unde apa are o salinitate mai scazuta. Acest lucru determina apa din Mediterana sa curga ca un rau pe fundul marilor, sculptand un canal de 35 de metri adancime si de 960 de metri latime.






Fluviul curge cu aproximativ 6km pe ora, cu 22.000 de metri cubi de apa pe secunda, de 350 de ori mai mult decat Tamisa si de 10 ori mai mult decat Rinul.
 

 
 
Sursa:
www.realitatea.net
                                                                            Zadkielix alias D.M

luni, 2 august 2010

Primarul Constantei darama tot? Niciodata! Sa-l judece Dumnezeu!

Un gest de-a dreptul revoltator!
 Da...Sa nu va inspaimantati de aceasta nenorocire!
 Primarul Constantei, al orasului in care exist a luat aminte, fara sa gandeasca!
 Oare nu se considera  om, ca de ... roman nu mai e niciun fel de problema!
 Halal...
 Planul de a darama , de a destabiliza totul se pune incet dar si sigur in lucru...

Sa dea Bunul Dumnezeu sa impiedice si sa-i rasplateasca tuturor celor ce au gandit, vor gandi , au realizat sau vor realiza ceva rau!

 

   Dumnezeu sa ne ocroteasca!

                                                                                                Zadkielix alias D.M

duminică, 1 august 2010

Un film cu real succes

"The Concert" al lui Radu Mihaileanu  este intr-adevar un real succes!

   Filmul "The Concert" (Le concert, in original) al regizorului Radu Mihaileanu (realizat la sfarsitul lui 2009) va debuta in saptamana urmatoare pe piata americana.




De la bun inceput, pelicula este foarte bine cotata pentru box-office-ul american, primind de la site-ul imdb.com (International Movie Data Base) o pozitionare pe locul sase la categoria "Opening This Week", ceea ce reprezinta o performanta demna de semnalat.
 DACA NU MA CREDETI, APASATI aici!
 
   Cu respecte si consideratie,
                                                                Zadkielix alais D.M

Brand-ul.scandalul si promovarea blonda a Romaniei

Poate știți sau poate nu.
 O noua problema "de caz!"
DATELE PROBLEMEI SUNT SIMPLE....
 Avem o tara! Posedam specialisti ce copiaza , pe banda rulanta orice.
 Avem ministru ce inaugureaza in Shanghai turismul , implicit tara...
Insa, rezulta de aici un alt romanism-acela al cheltuirii nejustificate a unor sume, ce, niciodata nu vor mai fi recuparate.
 Undeva, PARCA NE-AM FI  întors prin timp! Nu avem de a face cu niște acte obișnuite! Nicidecum!

 Ce mai avem de oferit?
 Scandal, nicidecum brand sau promovare de turism.
 AM sa explic....
 Am tot auzit  pomenindu-se de “brandul de ţară”, până mi-a intrat timpanul în grevă. Că madam Udrea habar nu are pe ce s-au dus banii… nu  mai e nicio şmecherie. Voturile trebuiau cumva plătite. Mai grav e că oameni oarecum educaţi au repetat până la saturaţie sintagma asta “brand de ţară”.
Hai să ne înţelegem: nu e vorba de niciun brand! Discuţia se învârte în jurul unui logo. Atât. Iar hilara construcţie a firmei spaniole are ca obiect atributele de identitate vizuală. Plus un slogan cretin. Am convingerea că se găseau în ţară graficieni talentaţi care puteau concepe un logo mai inspirat, original şi cu mai multă semnificaţie. Iar pentru slogan aveam şi pe aici destui ...baieti care puteau născoci ceva care să ne reprezinte.







Brandul, fie el şi de ţară, e o chestie mai complexă, care poate conţine şi un logo ori un slogan, dar care categoric nu se limitează la asta. Iar brandul ţi-l faci singur. Niciun consultant, oricât de priceput ar fi, nu are cum face asta în locul tău. Pentru că, în cele din urmă, brandul se referă la acele atribute, subiective şi obiective, care descriu un produs sau un serviciu ori un pachet de produse şi/sau servicii. Adică acele atribute care îl diferenţiază şi îl individualizează. Un logo e doar un briz-briz care conferă identitate vizuală.
 CORECT?


 Uite momentul în care a izbucnit scandalul logo-ului copiat de pe internet pentru brandul turistic al României, ministrul Elena Udrea s-a apărat afirmând că firma care l-a executat este o firmă cu prestigiu mondial în lume. Care a mai realizat branduri și pentru alte țări. Practic, Elena Udrea a scos în față ”ștampila” firmei. Deși, a uitat să întrebe (sau să se asigure) că pentru brandul României vor lucra aceeași oameni care au creat campaniile anterioare.







Rezultatul final arată un alt rezultat! Cum oare au lucrat ei, 'specialistii" la brandul turistic al României, dincolo de povestea copierii de pe internet a logo-ului. Drept pentru care, plătind ”ștampila” (firma) și nu produsul în sine, România s-a ales cu o făcătură denumită ”brand”. Ministerul susține că încă nu a efectuat plata (estimată la aproape 100.000 de euro din contractul total). Ar fi revoltător să o facă.






E vorba de circuitul banilor sau al (fraierilor) în economie. Când e vorba de bani publici, lucrurile se schimbă însă. Pentru că acei bani reprezintă o investiție. Nu e o cheltuială de ”fițe”. Acel logo trebuie să producă. Să-i convingă pe turiști să aleagă România ca destinație de vacanță. Asta e problema.




Mă rog, în toată povestea asta, există și un lucru bun. Poate măcar o parte dintre cei care au aflat și citit despre povestea frunzei lui Udrea vor înțelege un lucru și se vor vindeca de un complex: cel al marilor firme din străinătate. Își vor da seama că, nu de puține ori, tot renumele lor nu ține decât de publicitate și de PR. Și că atunci când vrei să faci un lucru bun e bine să lucrezi cu oameni. Nu cu branduri, firme sau ștampile....

 De aceea, mi-am permis sa despic firul in patru si sa las in pace pe tot soiul de frustraţi aflaţi în pragul ratării (majoritatea, chiar bine dincolo de el) ce încearcă să ne explice la toate televizoarele care se înghesuie să-i difuzeze, într-o goană disperată după bruma de popularitate care oricum durează maxim o săptămână, că e de porc să nu fi avut măcar o tentativă de promovare a turismului mai..."colorata" sau mai altfel!
 Huoooo!
  :))

                                                                 Zadkielix alias D.M





.


Psalmul 101 si Psalmul 102 al Imparatului si Proorocului david

Psalmul 101







1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!


2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!


3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!


4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.


5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.


6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.


7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.


8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.


9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.


10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,


11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.


12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.


13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.


14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.


15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.


16. şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.


17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.


18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.


19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;


20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,


21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,


22. Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,


23. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.


24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.


25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.


26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.


27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.


28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.


29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.



 
                                          Zadkielix alias D.M

vineri, 30 iulie 2010

O initiativa demna de a fi pusa in vigoare si in Romania

In sfarsit... Unii au luat atitudine! Germanii nu stau cu mainile incrucisate! cI APLICA anumite retete!



 Doamneee! Mare e gradina si multe soiuri exista!
 Cum oare vor suporta aceasta demna lovitura vanghelionii, manelologii sau toti acesti desantati?
 Cum se vor exprima oare?
 Cu texte de genul... " Am sa va cant ceva despre...
Critica ratiunii pure, mincatz'as !

:))
Evident exagerez momentul insa, MA BUCUR!
NU SUNT RASIST sau iubitor de scandal!
 Mai mult decat atat, am fost o vreme acuzat de asa ceva si, am avut si inca mai am "prieteni" de la Noua Dreapta care m-ar dori sa fiu doar un pion prost, asezat dupa bunul lor plac!

 In fine, asta e o alta poveste ce continua!
 Revenind, cum se face ca aceste cantecele sa nu mai existe?
 V-ati imaginat una ca aceasta? Asa, ca fapt divers?
 Nu mi vine sa cred una ca asta!
 Insa, in aceasta tara bantuita de sechele, de comunisti, de frustrati, de mafioti cat si de aceasta categorie sociala GREU spre IMPOSIBIL as vedea-o cum anume s-ar preta!
 Nu ca am fi Incuiati cu acesti demni urmasi ai Balcanilor, navaliti din India sau mai stiu eu unde...

 Insa, durerile de inima, plansetele, geamatele sau dedicatiile cu "sa moara toti dujmanii mei" sau "am sa cant pentru femei" NU CRED ca vor disparea, decat in acea clipa cand ne vom civiliza si nu VOM mai AVEA actuala clasa de impostori si de delapidatori in politica!
 Nu insinuez nimic! Eu constat si mi urmaresc acest vis!
 Nu e o dorinta de a ma razbuna sau de a-mi crea viitori "prieteni"!
 Nu ca....nu as avea, insa, de cand ma stiu, aceasta categorie socio-profesionala este una cu mari privilegii!
 A recunoscut-o si presedintele cand ne-a declarat ca am fi mari...iubitori de acest gen!
 Eh nu!

 Ba da....Si el e un fin ascultator al acestora! Se identifica cu acest gen!
..................................................................................................................................  Eu, ca multi alti romani normali, cititori, prieteni adevarati ai acestui blog , facem parte din acea asa zisa normalitate, asa zisa rezistenta!
  
Ei, poate ca imi veti spune...asa da. Am revenit oare la matca?
 Nu pot emite asemenea judecati de valoare, insa ceva ceva se remarca totusi!
 Sint curios de textele minunate depsre care se tot vorbeste.
Sa va zic un exemplu doar! Ca sa nu uitam ca exista oameni, iubitori de adevarata cultura, de frumos de, literatura universala, de muzica ce inalta spiritul si il purtifica etc
Cum am zice oare?
 Este mai bine sa luam acasta atitudine acum, decat mai tarziu! Deoarece, orice indemn la o anumita traire, la un anumit rang, fara a fi denaturat sau vulgar aduce servicii si faima acelui individ sau popor!

         Cu respecte si consideratia mea,

                                                  Zadkielix alias D.M
                                                                
  

Afara cu EA! CU madam UDREA!

Udrea-demisia

 Sustin aceasta campanie!
                                                                            Zadkielix alias D.M

marți, 27 iulie 2010

Cate ceva despre grasi ...

Cate ceva despre grasi ...

  Acum ma voi referi strict la populatia masculina! Deoarece nu doresc sa fiu considerat un...misogin in plus!






Grasii nu sunt buni la nimic.


Nu discriminez, insa doar constat !


La ce bun o asemenea specie?Cat anume s-au tot chinuit unii si altii sa scape de obezitate?


In afara de faptul ca omul gras rade mult si zgomotos, iar individul e chiar un inadaptat si un deranjant al societatii. In primul rand el transpira mult, indiferent de anotimp. In mijloacele de transport in comun ocupa mai mult de un loc, nu de putine ori autobuzele dovedindu-se neincapatoare fix din cauza lor.


Apoi, indiferent ce ar incerca ei sa faca, consuma mai mult decat produc, fiind probabil principala cauza a crizei mondiale prin care trece acum lumea. Nu mai vorbim de faptul ca din cauza greutatii lor porcesti se consuma mult mai mult combustibil la nivel mondial, preconizandu-se o criza a petrolului in urmatorul secol.


Si, ca sa nu mai continui pe aceasta linie, va rog frumos sa va faceti urmatorul exercitiu mental.


Cati din actualii nostri politicieni au statura de grasi si sunt productivi ?


Va spun...nici unul !


Şi Blaga, zis şi Buldogul de la Borş, şi Videanu – supranumit Mărmureanul din Carpaţi – trebuie sa se conformeze si sa lase ciocurile mici şi boturile pe labe.


Ce sa mai vorbim de gazul metan eliminat in cantitati uriase de aceasta categorie in cantitati comparabile cu metanul de-a dreptul...eliberat de vitele, ce vine sa polueze in asa masura incat se vorbeste, iata, de incalzirea globala prin distrugerea stratului de ozon.






Cam astea ar fi doar cateva motive pentru care nemtii doresc sa construiasca un nou Auschwitz pentru grasi ce ar putea sa se numeasca, in chip ademenitor, Mc’Auschwitz.


























Haimanalele din politichie imi viziteaza si mie blog-ul

  Există nu numai haimanale acoperite mai mult decat trebuie în presă, ci şi slugi. Diferenţa stă în comportament, cred. Eu aşa i-aş separa.
Haimanalele au o calitate! Pe langa faptul ca dezinformeaza perpetuu, sînt  din ce in ce mai penibile, in sensul ca nu ştiu nici meserie, dar....se deconspiră mai greu. Slugile care mai "guiţa" ceva mai melodios (cahhhh!) sunt de fapt nnişte tablagii în ale scrisului şi nişte demni urmasi ai "noilor" Iuda  în ale caracterului.
În sensul că nu au nici măcar un loc unde pot mima caracterul. Ei nu ştiu ce reprezinta o informatie! Unu la mana!
Dupa aceasta! Haimanalele acoperite au o pseudo-calitate... te cam perie indecent, cînd au misiune pe lîngă tine, şi te înjură fără talent, cînd pleacă.
Sunt multe exemple in aceasta tara... Ştiu vreo doi "admiratori", ce au o pasiune de a ma citi si de a observa ce anume gandesc!
  Ar fi ok daca s-ar invarti in spirala...
                     
 Unul dintre care unul citeşte acest blog, ca sarcină de serviciu, probabil. Ăsta de pe urmă a stat nişte ani la  Noua Dreapta, atît cît i-a ţinut misiunea. Pe urmă a plecat, că aia i-a fost misiunea. E o haimana ce instiga numai opinii desantate si are pretentie de a fi credibil !
 MAI MULT DECAT ATAT el are misiunea de a ma discredita..
 L-am depistat!
 Mi-as dori un singur lucru.... As vrea să-i spun numele ca să iasă în faţă.  Nu-l stiu, insa e usor atunci cand ai cateva comentarii rauvoitoare sa nu fiu atat de prostit incat sa nu mi dau seama!
 Un lucru ii doresc... Să moară un pic otrăvit de propria lui ciudă.
:))
                                               Zadkielix alias D.M

luni, 26 iulie 2010

Rachmaninov: Symphony No. 2 / Tugan Sokhiev · Berliner Philharmoniker



Rachmaninov: Symphony No. 2 / Tugan Sokhiev · Berliner Philharmoniker



www.youtube.com


Watch the complete performance now: http://dch.berliner-philharmoniker.de/#/en/concertarchiv/archiv/2010/1/m280/ Sergei Rachmaninov: Symphony No. 2 / Tugan Sokhiev, conductor · Berliner Philharmoniker / Recorded at the Berlin Philharmonie, 10 January 2010 The Berliner Philharmoniker's Digital...
 
                                       Zadkielix alias D.M

SFANTUL MUCENIC PANTELIMON

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ai Bisericii noastre este Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, pe care îl vom prăznui în data de 27 iulie.





                                             
                                                                                     
Sfântul Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu şi era originar din cetatea Nicomidiei (provincie romană din Asia Mică). A venit pe lume în anul 284 şi la naştere a primit nume de păgân, Pantoleon, ceea ce înseamnă "cu totul ca un leu, voinic". Aceasta pentru că tatăl său, Eustoghie, senator la curtea împăratului, era păgân şi se închina la zei. Era un timp în care creştinii erau socotiţi duşmani ai statului şi erau persecutaţi şi ucişi. De aceea, mama lui, Evula, era creştină şi Îl iubea pe Hristos în taină. Ea îi vorbea fiului ei despre împlinirea sufletului şi despre tainele credinţei.






Medic la palat






Mama lui murind, tatăl a dat copilul la şcolile păgâne ale vremii. Terminând cu succes Şcoala de Medicină la Nicomidia, Pantoleon a fost încredinţat spre ucenicie medicului de renume Eufrosin. Ajungând în scurtă vreme la o cunoaştere desăvârşită a ştiinţei medicale, a fost remarcat chiar de împărat, care l-a luat ca medic particular la palat.


Întâlnirea cu Sfântul Ermolae






Pantoleon trecea în fiecare zi prin faţa casei în care era ascuns Sfântul Ermolae (26 iulie), preot la biserica din Nicomidia. Văzând în Pantoleon calităţi înalte ale sufletului, Sfântul Ermolae l-a invitat într-o zi să intre în casă. Şi astfel, l-a învăţat că numai Hristos, singurul doctor adevărat, a venit să ne mântuiască, fără leacuri şi fără a cere plată. În inima tânărului s-a aprins credinţa şi a început să îl viziteze regulat pe Sfântul Ermolae care îl ajuta să înţeleagă tainele credinţei în Hristos.






Primirea Botezului






Într-o zi, în timp ce se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort în urma unei muşcături de năpârcă. Se gândi că venise momentul să probeze cele spuse de Ermolae şi chemă în ajutor numele lui Hristos. Copilul se ridică sănătos şi năpârca muri. Imediat, cu mare bucurie, a alergat la Sfântul Ermolae, dorind să primească Taina Sfântului Botez. A rămas pe lângă bătrânul şi înţeleptul preot, primind învăţătură de credinţă de la acesta.






După primirea Botezului, Sfântul Pantelimon a început a face mai multe vindecări, toate cu ajutorul Domnului. Păstrând pentru o vreme secretă convertirea lui, Sfântul era preocupat în mod deosebit să îl convingă pe tatăl său că închinarea la zei este zadarnică şi pentru aceasta îi punea mereu întrebări, astfel încât Eustoghie începu să se îndoiască de adevărul idolilor. Dar să vă spun care a fost momentul în care tatăl Sfântului Pantelimon a înţeles care este adevăratul şi singurul Dumnezeu.






Vindecarea orbului






Într-o zi a fost adus la Pantoleon un orb care cerea tămăduire şi zicea:






- Mă rog ţie, ai milă de mine, cel care nu văd lumina. Căci am fost la toţi doctorii din cetate şi nici un folos nu mi-au adus. Ba am mai cheltuit şi toată averea mea cu ei.






- Dacă ai fost la toţi doctorii şi nu ai avut nici un folos şi le-ai dat şi toată averea ta, dacă vei primi tămăduire de la mine şi vei vedea, ce-mi vei da mie?






- Cea mai de pe urmă rămăşiţă pe care o am, ţi-o voi da, a răspuns orbul.






- Darul vederii luminii ţi-l va da Tatăl luminii, Dumnezeu cel adevărat, prin mine, nevrednicul robul Său. Iar ceea ce zici că îmi vei da, să împarţi săracilor.






Auzind acestea, tatăl Sfântului i-a zis:






- Fiul meu, ce vorbe sunt acestea? Să nu te atingi de acesta ca să nu te faci şi tu de râs. Căci ce poţi face tu mai mult decât ce au făcut doctorii cei mai pricepuţi decât tine?






Sfântul a răspuns:






- Nici unul dintre acei doctori nu are doctoria pe care o am eu. Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea acestei doctorii.






Apoi s-a atins cu degetele de ochii orbului, zicând:






- În numele Domnului meu Iisus Hristos, Care a luminat pe cei orbi, caută şi vezi!






Îndată, ochii orbului s-au deschis şi acesta a văzut. Din acel ceas, tatăl lui Pantoleon a crezut în Hristos şi, împreună cu orbul tămăduit, au cerut să fie botezaţi. După aceea, Eustoghie, mai trăind puţină vreme, s-a mutat la Domnul.






Primirea numelui de Pantelimon






Pantoleon, rămânând moştenitor al întregii averi părinteşti, îndată a dăruit libertate robilor, dându-le şi multe daruri, iar toată bogăţia a împărţit-o celor ce aveau trebuinţă.






Astfel, Pantoleon s-a arătat că este Pantelimon, adică "întru tot milostiv", pentru că nu lăsa pe nimeni să plece de la dânsul nemângâiat. Căci celor lipsiţi le dădea daruri, iar pe cei bolnavi îi tămăduia. Atunci, toţi din cetate au început să vină către el, căci tămăduia cu fapta şi nu lua plată de la nimeni. Şi ceilalţi medici din cetate au început să fie invidioşi şi l-au denunţat împăratului că este creştin.






Supus multor chinuri, nu şi­a pierdut credinţa în Hristos. Pe când îşi spunea ultima rugăciune, s-a auzit un glas de sus: "Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum împlinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon", aceasta însemnând "prea milostiv".






Iată, dragii mei, cum l-a încununat Dumnezeu pe Sfântul Pantelimon! Să ne rugăm şi noi acestui mare sfânt, nu doar pentru noi, ci mai ales pentru cei pe care îi ştim în suferinţă.




SURSA-ZIARUL LUMINA










duminică, 25 iulie 2010

Faza zilei cu un penalty atipic transformat

Spaniolii au cucerit ultimele titluri importante în sport, dar promit să nu se oprească aici.







Naţionala Under 19 este una extrem de valoroasă, în ultimul meci surclasând selecţionata similară a Italiei cu scorul de 3-0.






Spaniolul Ezequiel Calvente a oferit faza zilei, păcălind portarul cu un şut superb la o lovitură de la 11 m. Italienii au protestat, după ce spaniolul s-a făcut că loveşte cu dreptul şi a tras cu stângul, dar arbitrul a validat golul.






Golul lui Calvente i-a bulversat pe italieni
 
 

 
                                      Zadkielix alias D.M

SA MAI RADEM PUTIN!



 Vizionare placuta!

                                                Zadkielix alias D.M

V-ati intrebat cum se formeaza gandurile?

V-aţi întrebat vreodată cum apar gândurile în mintea dumneavoastră?

                                          
E O INTREBARE SINCERA, deschisa !


Si sa nu aveti falsa impresie ca v-ati asemana leit unei masinarii ce urmeaza docil toate programele pe care le-ati primit la naştere sau le-ati dobândit pe parcursul vieţii.


Odata eliminata aceasta »nevinovata » premisa, ar fi cazul sa duc discutia intr-un registru ceva mai lejer !


Acum, pe bune, dacă staţi să analizaţi fenomenul şi reuşiţi să ieşiţi din transa colectivă în care vă aflaţi zi de zi, vezi observa că gândurile apar singure, de undeva din străfundurile minţii voastre, persistă câteva momente, apoi sunt înlocuite rapid cu altele… şi altele… şi altele.


Gândurile nu sunt rezultatul unui proces conştient, pentru că nu apar printr-o decizie persoanală, pe care o luaţi voliţional şi în cunoştinţă de cauză. Nu spuneţi: “Acum vreau să mă gândesc la asta…” sau “Acum încetez să mă mai gândesc la asta…” Dacă nu voi înşivă sunteţi creatorii gândurilor, atunci cine le creează?


Poate ca auziti chiar voci, aveti imbolduri sau puseuri de vointa ! Insa, cum se explica anumite actiuni in care, unii dintre noi au impresia ca actioneaza fara a gandi, oarecum aleatoriu ?


În mod sigur există în noi, ceva care se manifestă independent de voinţa noastră şi care funcţionează automat, ca un calculator.


Harul acela dumnezeiesc, acea farama ce ne apropie de Divinitate ar trebui sa-l descoperim si sa-l folosim cum se cuvine. Unii il neaga, altii chiar contesta prezenta .


Insa majoritatea, fie ca accepta sau nu il denumesc altcumva. Fara sa am pretentia ca am studiat in detaliu acest fenomen, sunt convins ca v-a facut placere sa va amintesc unele idei despre aceste chestiuni , destul de fine !


Pe final, fara a ma pronunta sau a ma dezice pot sa inaintez cu o idee.Acesta ar fi chiar inconştientul nostru pe care, dacă îl veţi descoperi prin meditaţie,rugaciune sau orice alta forma ce implica acea subtila conexiune cu Divinitatea veţi realiza că el este legătura fiinţei noastre cu Universul !


Da! Nimic mai simplu si totodata nimic mai complex !


De cate generatii, omul nu a dorit sa si explice macar a zecea parte de cum anume functioneaza gandurile si cum anume reactionam la ele ?


Va veti mira atunci cand, cercetand anumite doctrine (MAI MULT SAU MAI PUTIN VALABILE, IN GENERAL ORIENTALE) veti descoperi ca actul de a gandi, de a avea initiativa intelectuala nu se rezuma numai la acest stadiu !


In schimb, trebuie sa aveti taria sa recunoasteti ceva!
 Traim intr-o epoca manevrata de computer. Ne-am robotizat si tehnologizat excesiv. Actiunea de a gandi, cateodata trece pe plan secund. Nu mai posedam nici acea placere de a reflecta sau de a ne gandi la binele nostru sau al celor din jurul nostru.


Si, cand stam si ne analizam (faraa avea niciun fel de pretentie), la « rece » vom constata ca este partea din noi care ne face una cu lumea în care trăim !


Fara de aceasta am deveni monstri ! Actiunea de a judeca, de a gandi ne diferentiaza de animale. Si vietuitoarekle gandesc. Insa, omul, inzestrat cu atatea atribute si calitati de catre Creator a inceput sa le desconsidere, din nefericire !


Nu admit ideea preconceputa ca nu am avea « de ce » sau « pentru ce » sa gandim ! Insa, in actualitate, alte pericole sunt prezente...


Nu mai e cazul sa amintesc de « spalari de creier » etc deoarece nu doresc sa infierez ci doar sa-i detest pe cei ce practica asemenea nefaste si urate obiceiuri.


O sa inchei aici aceste randuri cu speranta ca nu v-am dezamagit sau plictisit şi promit sa revin cu alte subiecte demne de a fi comentate si tratate, mai « altfel » decat in a fi lepadate sau persiflate !


A gandi nu reprezinta decat un efort de vointa ! Sper si cred in continuare ca ar cam trebui sa ne revizuim anumite obiceiuri deoarece omul poseda destul de numeroase atu-uri în viaţă,asemeni unui aspirant catre perfectiune, mantuire !

 AL DUMNEAVOASTRA PRIETEN,


                                         Zadkielix alias D.M