Translate

vineri, 10 iulie 2009

Bazac si cei 5 robotzei mititei

Ministerul Sănătăţii urmează să folosească 10 milioane de euro, adică 1 la sută din bugetul său, pentru achiziţionarea a 5 roboţi chirurgicali. Aceşti roboţi de tip Da Vinci oferă mai mult confort bolnavilor, dar o operaţie ajunge să coste 10.000 de euro. În acelaşi timp, în România există spitale care nu au medicamente sau maternităţi, cum este Polizu, care n-au aparate de ventilare indispensabile pentru nou-născuţi.(asa cum sunt majoritatea...)
În plus, managerii spitalelor au anunţat ieri la o întâlnire cu liderii Federaţiei Sanitas că banii pe care îi au ar mai ajunge pentru plata salariilor până la sfârşitul lunii august,(adica 1 luna doar) dar sunt cazuri când fondurile se termină cu o lună mai devreme.
În aceste condiţii, ministrul Bazac declară că achiziţia roboţilor de 10 milioane de euro „pare utilă“ şi se acoperă cu o comisie de 13 medici „pentru evaluare“. Probabil, comisia se va pronunţa după achiziţia roboţilor, având în vedere că termenul pentru primirea ofertelor este 13 iulie 2009.

Roboţii chirurgicali sunt prioritari...sau asa s-ar crede!

Ministerul Sănătăţii urmează să dea peste 10 milioane de euro din bugetul alocat pe 2009 pentru achiziţionarea a cinci roboţi chirurgicali, informează site-ul guvernamental de licitaţii. Potrivit acestuia, valoarea estimată a aparaturii medicale este de 37.815.127 lei, fără TVA. Astfel, 1% din bugetul MS - care este de 4,115 miliarde lei – se va duce pe roboţi de chirurgie minim invazivă. Este vorba despre „un robot chirurgical platformă cu patru braţe, sistem video High Definition 3D, şi patru roboţi platformă cu patru braţe, sistem video standard 3D”, se mai menţionează pe site-ul amintit ce l-am vizitat si eu....

Întrebat dacă era necesară această investiţie, având în vedere că multe spitale din România nu au fondurile necesare pentru achiziţionarea de medicamente sau alte alimente pentru bolnavi, ministrul Sănătăţii spune că nici el nu ştie exact, dar pare utilă.

Ministrul Bazac are vorbe mari: „Pare-se că e utilă”

„Pentru evaluarea acestei situaţii, am construit o comisie formată din 13 medici specialişti – profesori care vor folosi aceşti roboţi - care va analiza oportunitatea achiziţionării acestor echipamente şi va decide dacă investiţia este sau nu utilă. Şi pe mine m-ar interesa dacă este oportună, pentru că vorbim despre echipamente de înaltă performanţă cumpărate pe bani publici. Dar, pare-se că e utilă”, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Demnitarul nu a precizat însă când îşi va exprima comisia punctul de vedere, luând în calcul că termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 13 iulie 2009.

În acelaşi timp, în România sunt cazuri în care maternităţile nu au medicamente de bază sau aparate de ventilare, indispensabile pentru bebeluşii născuţi prematur, cum este cazul maternităţii Polizu. Şi la Spitalul din Ploieşti, bolnavii de cancer au fost trimişi acasă anul trecut, pentru că unitatea nu mai dispunea de medicamente, iar pacienţii au fost trimişi să-şi caute singuri citostaticele prin farmacii.

Totuşi, în situaţia în care medicii care folosesc roboţii chirurgicali şi, totodată, beneficiarii acestor echipamente vor decide că procurarea acestor aparate medicale este utilă, ministerul va da din banii publici. „Le-am cerut medicilor să-şi asume responsabilitatea acestor achiziţii, chiar dacă cei care îi vor folosi sunt cei care fac această evaluare. Decizia îi obligă să fie responsabili”, a precizat ministrul Bazac, care a spus că din această comisie fac parte prof. Irinel Popescu, prof. Mircea Beuran, prof. Dan Tulbure, prof. Şerban Bubenek, prof. Mihai Lucan.

Potrivit documentaţiei afişate pe site-ul guvernamental de licitaţii, roboţii urmează să ajungă la două spitale din Bucureşti şi la trei din ţară.

Preşedintele Casei Naţionale de Asi­gu­rări de Sănătate, care este şi şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, prof. dr. Irinel Popescu, a susţinut în repetate rânduri că a propus Minis­terului Sănătăţii continuarea programului de chirurgie robotică şi achi­ziţionarea mai multor roboţi chi­rurgicali.

O operaţie asistată de robot ajunge la 10.000 euro...
Fereasca Dumnezeu de asa ceva...Nu-mi doresc!

În ţară, există deja doi astfel de roboţi daVinci, la Fundeni şi la Floreasca. Potrivit prof. Irinel Popescu, o procedură cu robotul-chirurgical înseamnă pentru bolnav o durată mai mare de viaţă, mai puţină durere, mai puţin sânge pierdut, nevoie redusă de transfuzii sangvine, spitalizare mai mică şi o recuperare mai rapidă. În replică, profesorul Ionel Sinescu, şeful clinicii de Urologie şi Transplant Renal de la Institutul Fundeni, a precizat că, totuşi, chirurgia robotică necesită costuri destul de ridicate şi nu oferă bolnavului mai multe şanse de supravieţuire, beneficiile fiind din punctul de vedere al tehnicii şi al confortului pacientului. „În loc să facem o operaţie cu robotul, mai bine facem 10 prin chirurgie clasică sau laparoscopică. O operaţie robotică ajunge la 10.000 de euro”, a precizat prof. Sinescu. Potrivit specialistului, 70% din toate operaţiile care se realizează cu aceşti roboţi sunt în sfera urologică, ginecologică şi în chirurgia generală. „Într-o ţară ca România, cu multe dificultăţi, nu ştiu dacă prioritatea numărul unu o reprezintă roboţii”, conchide prof. Ionel Sinescu.

REMEMBER


Top cinci spitale care nu au materialele indispensabile pentru a salva viaţa pacienţilor

1. Maternitatea din Câmpeni, judeţul Alba


2. Maternitatea Polizu, din Capitală


3. Maternitatea Hunedoara


4. Maternitatea Mehedinţi


5. Spitalul Judeţean Ploieşti

mDA....tipul este obisnuit doar cu...Bugatti sau Ferrari. Hmmm,cam asa ar fi robotii in lumea medicala. Daca tara aceasta ar avea numai bogatasi, precum exista in... Monaco sau Coasta de Azur , as mai intelege. Fara sa ma dau specialist,baniesc ca si pe acolo ar fi ceva sarantoci, care sa mature strazile, chiar mecanizat, etc...
Dar cum mania CU rI este o tara a contrastelor, piramida sociala este foarte ascutita.CUM ASA? SIMPLU!
La varf, cativa, care ostentativ etaleaza bogatia, ilustrata si prin masini scumpe, iar la baza traiesc milioane multe care se uita si la leul oferit Preafericitului Daniel drept mila, si acel leu este mare. Dar cum sa creada, sa inteleaga imbuibatul saracului? Nu poate. Cum sa priceapa ca spitalele nu au fese sau vata, el traieste in lumea posesorilor de masini scumpe, deci si domeniul pastorit de el sa fie precum chipul sau.
Nu am nimic impotriva achizitionarii robotilor, dar sa se faca dupa ce se rezolva multele probleme marunte, dar generalizate. pe de o parte invernteaza cotaxa iar pe de alta cheltuie zeci de milione pe mofturi de om avut. Oare o comisie sau campanie de presa gen "Robotii" nu ar fi utila?
Sau chelului tichie de margaritar?
Insa mai nimeni nu se intreaba,daca o operatie costa 10.000 euro si cit va costa intretinerea aparaturii,piesele de schimb,cine va face depanarile etc....Dupa 1 an vom sta cu aparatura luni bune fiindca trebuie sa vina specialistii din strainatate, asa cum se intimpla acum la aparatele rmn si la alte dracii straine...Pe pariu?

Zadkielix alias D.M

17 comentarii:

  1. spitalele mor... vai... daca ar fi sa aleg intre un spital in care salariile sunt platite la timp fara nici o dotare si intre un spital ultra dotat dar fara pesonal ce as alege? daca ar fi sa aleg intre un doctor calificat care vine la servici cu ciocane si fierastraie cumparate de fierarie si unul care nu stie nimic si are la dispozitie un robot ultraperformant ce as alege? poate ca as face un compromis si as spagui un doctor cu salariul platit sa vina sa foloseasca utilajul din curtea celui prost platit? in momentul de fata e greu de ales, cea mai comoda alegere e cea a lui basescu care a apelat la banii familiei si a ales viena. multi doctori au urmat exemplul si au ales si ei o tara straina in care sa plece. multi nu au ales, nu au avut ce, batuie prin spitale alaturi de pacienti. dar sa revenim, cu un asemene aparat o operatie ar costa 10.000 de euro :) si acum cat costa? nu mai sunt aparate de ventilare pentru nou nascuti...
    Sa le fie rusine !!!!Asas blasfemii in Congo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo Zadkielix!
    E bine ca mai apar si articole de genul asta. Nu de alta, dar sa afle lumea ce fac hotii de la guvernare pe banii nostri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce zici Zadkielix?
    Eu as propune ca urmatoarea decizie a guvernului sa fie ca numarul 112 sa fie cu plata. in acest fel "vom fi siguri ca nu avem de-a face cu ipohondri"...
    Si ar avea de unde sa stoarca bani penmtru robotei...

    RăspundețiȘtergere
  4. se vede foarte clar faptul ca ministrul bazac nu stie ce este practica medicala si vrea sa compenseze compexul de inferioritate prin achizitii de lux, in timp ce asistenta primara si cea de specialitate normala sunt profund deficitare. se mai observa clar si megalomania care il caracterizeaza, din pacate. in plus si in aceasta problema miroase rau a afaceri de clan. legat de noile reglementari in sistemul asigurarilor de sanatate: vom plati din buzunar parte din consultatii, in conditiile in care contributia lunara din leafa ramane aceeasi.

    RăspundețiȘtergere
  5. romania este o tara saraca, aflata accidental Wow!In europa E CEVA!Dar si in Romania numai daca e guvernata ca in Africa. Aceasta cascadorie medicala risipeste, nu salveaza vieti!!! Nu exista medici competenti pentru asemenea aparatura, iar cu banii cheltuiti se puteau trata mii sau zeci de mii de bolnavi saraci care nu au bani de banale antidiabetice etc. iata cum prostia si orgoliul "european" costa mii de vieti omenesti...
    Huooo!

    RăspundețiȘtergere
  6. si cine isi trage comisionul pe timp de criza, Doamne!Ce destept E acest ministru pe timP de criza da bani afara din tara sa nu-i cheltuie in romania ?
    Oare cat poate genera acesti bani in romania. Daca ar fi un surplus de buget ramas din alti ani din economie as mai zice. Dar nu tu paturi , medicamente , hrana in spitale si altele pentru ca medici sa poata profesa stam sa dam bani in alta tara ....

    RăspundețiȘtergere
  7. Bazac!!!Sa crapi intr-un spital,,,jegosu dracului,,,,esti mare afacerist cu ferari,,mare smecherie,,,pe nimeni nu intereseaza chestia asta,,,sa fii blestemat,,,pe un pat de spital,,,,lumea are nevoie de spitale mai bune,,,si de servicii bune,,nu de kakkaturi si spaga la doctori,,,mergem tot in jos cu sanatatea ,,in loc sa urcam in sus,,,,,vedeate-as operat in spitale unde nu este nici pansamente,,sa vad cum te-ai simti,,,jenantule,,,,

    RăspundețiȘtergere
  8. Am citit ca robotii sunt in beneficiul pacientului; atunci de ce sa nu ne bucuram de aceasta investitie daca tot trebuie investiti banii in tehnologie? Daca ar trebui sa fiu operat, as prefera sa stiu ca nu ii va tremura mana chirurgului si ca nu voi fi nevoit sa stau nu stiu cate zile in spital si sa araman cu cicatrici

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai sa fie...
    Fariseule, ai starnit oamenii!
    Cate comentarii!
    Si te bucuri de majoritatea lor..
    Fara mine?
    Nu cred...HA-HA-HA! Bah, oameni buni,cred ca nu mai stiti sa rationati corect! Va luati dupa creatura asta deosebit de periculoasa si ii dati si dreptate...
    Penibil! Acest lucru devenit boala nationala.Eu cred ca e foarte bine ca se dau banii pe echipamente medicale. Macar SE face ceva pentru oameni.
    Nu-i asa ca e mai bine decat ca Ridzi sa dai un milion de euro pe doua cintari?
    SI NU VA MAI LUATI DUPA REBELUL ASTA...e CHIAR PENAL ACUM...

    RăspundețiȘtergere
  10. Asta da afacere domnilor parlamentari, verificati-o, pe 5 roboti 10000000 euro ca doar nu da din buzunarul lui, este clar se apropie alegerile prezidentiale si este nevoie de bani, sunt romani fraieri daca se mai prezinta la vot...
    @Zadkielix respectele mele pentru stire si pentru punctul tau de vedere!
    @ Vinceroxis..Du-te si plimba-te...Sa te mai linistesti si las-l pe om in pace! E un tip deosebit!!!
    2

    RăspundețiȘtergere
  11. Asta da imagine...
    In spitalele din romania nu se gasesc pastile,conditii si dl.bazac doreste tehologia zilei de azi,cand romania este la nivelul anilor '40.jefuiti cat mai puteti si mai aveti de unde.romania te iubesc...CU robotii
    @Zadkielix Nu credeam ca o sa ai aceasta indrazneala sa arati toate aceste dedesubturi! Te admir!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mai draga domnule ministru, ca si colegii si sefii tai, parerea mea personala este ca ar trebui sa incepeti sa dati atentie la comentariile astea acuzatoare. stiti voi, nu iese fum fara foc, adica populatia s-a cam saturat de hoti, aveti mare grija ce faceti de-acum incolo, ca vine ea si ora scadentei si nu va vad bine. eu m-am saturat de tradatori de neam si tara si stiu si rezolvarea pentru astfel de cazuri, credeti-ma ca nu sunt singurul, in astea 22 de milioane de romani, asa abrutizati cum ne-ati adus in 20 de ani de hotie si tradare.

    RăspundețiȘtergere
  13. Si ca sa vezi...Ce minune..........5 roboti , 5 oameni in comisie, adica voteaza aia la care vor ajunge robotii si cine sunt- simplu........oamenii partidului, lingaii de stat si cine o sa traga foloasele si evident spaga de la acesti roboti evident membrii comisiei. cum e posibil sa faci o comisie sa hotarasca cind aparatura va ajunge direct la ei....

    RăspundețiȘtergere
  14. Am nevoie de cei cinci robotei ca sa ma simt mai bine...
    Hai, nu o fa mecanic ca sa nu te...expediez mecanic!
    Ai auzit bah Bazac?
    Inca ceva..Sa nu ma ranesti,tampitule!Cum ? aM mare nevoie de...roboti!!!
    Daaa!
    Amanta vrea sa stiu cine ar fi si cum ma aseaza pe masa de operatii sa fiu sigur ca nu imi opereaza capu' in loc de picioare, ca la noi e posibil orice...
    Grabeste-te Bazac..Sunt in calduri!

    @ zadkielix Excelent punct de vedere si multa bafta in tot ceea ce faci!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. In timp ce domnul Bazac doreste achizitionarea acestor minunati robotei,care „pare utilă“[normal ca domnul nu stie daca e utila sau nu,pentru ca dansul e medic dar niciodata nu a profesat] in tara se fac donatii pentru spitalul Marie Curie...La nivelul spitalelor se fac tot felul de schimbari de personal...Conditiile din spitale sunt groaznice(Am avut acum un an o problema cu o colega care a lesinat la scoala si a trebuit sa o ducem la spital si m-am ingrozit de salonul "pentru copii"...inghesuiala si mizeria erau la ele acasa...)
    Tocmai am vazut o stire care spunea ca prin toamna n-o sa mai fie prea multe medicamente prin farmacii,ca n-o sa mai avem bani pentru ele,da' las' ca ne opereaza roboteii si nu mai avem nevoie de medicamente...Cred ca asta cu roboteii e masura anti criza

    RăspundețiȘtergere
  16. Mare dreptate ai Danielix. Doamne fereste sa fie nevoie sa apelam la sistemul sanitar romanesc...cata lipsa de aparatura, de medicamente,etc etc, si noi vrem robotei...pai cu banii aia nu mai bine incercam sa mai acoperim lipsurile ?...nu stiu, astia care vor a-i achizitiona parca sunt niste martori la modul cum ne vom chinui noi prin spitale, pentru ca oricum daca vor fi, vor fi 5(banii s-au dus, alti bani pentru alte modernizari, achiziotanari de unde), banii pentru a-si acoperi costurile vad ca vor tot de la noi(10000 de euro)...pai cine isi pemrite sa dea 10000 euro, cand noi nu avem bani nici de medicamente...nu sunt normali cei care gandesc asa...cum e posibil cand tara geme de recesiune tu sa te gandesti sa iei niste roboti cu bani multi ?...ma depaseste...

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc frumos pentru coomentarii! Nu credeam ca o sa starnesc atatea si atatea reactii!
    Si pentru prieteni pentru dusmanii!

    RăspundețiȘtergere