Translate

luni, 30 august 2010

Dreptul la o idee

Cateva idei, sau dreptul la o idee m-a determinat ca azi, la final calendaristic de vara sa mi exprim si eu of-ul meu!
Bineinteles, intr-un mod cu totul si cu totul aparte am considerat sa ma "leg" de subiecte mereu in voga-criza, politica, haos si ceva de genul acesta.
 CA PUNCT DE pornire am considerat ideea cea mai perfecta arma de a nu mai fi intoxicat cu fel de fel de pareri si opinii , frumos aranjate si aruncate in eter de unii sau de altii.
Cunoasteti de altfel in ce fel de societate si lume traiti!
 Cum nu apare nici un motiv pentru să merite să ne batem capul, iar cu cele care sînt ne-am păcălit destul, poate că a sosit momentul să ne întoarcem la societatea civilă. Nu ca să mai facem un motiv sau scandal “pa plus”, dar sa intelegem odata si odata cum a fost si cum ne e bine să articulăm o structură dedicată binelui public, care să nu funcţioneze pe bază de voluntariat şi ai aibe o conducere aleasă de toţi membrii.



Si, nu dau eu lectii de asemenea fel ci, doresc doar sa lansez cateva idei…mai altfel! Ar trebui ceva oameni,membrii


Ce membrii?


Analizand datele actuale si mai ales, stadiul de evolutie a constiintei planetare, Natiunile Unite au elaborat, pe langa scenariul colapsului si unul pozitiv. Intru-cat ne aflam intr-o perioada de profunde transformari ale realitatii si pentru ca multi dintre noi au inteles ca mentalizam initial tot ceea ce ni se intampla, sa speram ca viziunea optimista asupra evolutiei civilizatiei va rezista in fata catastrofalei intoarceri in Haos.


                                                                 


Iesirea din Criza se poate intampla doar prin intelegerea adevarului universal: "Nimic nu se pierde, totul se transforma".


Sugestia asta se adresează tuturor celor care nu mai vor să inghita prostii, dar vor să meargă si sa se considere demni. Se adresează de asemenea tuturor celor care vor ca banul public să nu mai fie folosit pentru răsplătirea clientelei politice a partidului aflat la putere, indiferent care e acela. Şi ar trebui să răspundă tuturor nemulţumirilor personale faţă de mersul politicii de la noi prin articularea unei atitudini publice a cărei pondere să conteze pentru cei ce au impresia ca ne conduc.


Care ar fi mijloacele prin care o asemenea structură apolitică ar putea exercita presiuni asupra politicienilor?


Cu s-ar putea exercita presiunea societăţii civile asupra politicienilor?


Oare numai prin flash-mob-uri, prin mitinguri şi prin iniţiative avînd semnături de susţinere care ar putea duce la referendumuri ?


Apatia societăţii civile a dus la obrăznicirea şi apoi la ticăloşirea politicianistă autohtonă si internationala !


Apatia societăţii civile a transformat votul dintr-o treabă de conştiinţă într-o marfă care poate fi cumpărată cu bani, găleţi, cisme de cauciuc şi alimente. Aceeaşi apatie a societăţii civile a dus la transformarea clasei politice într-o castă care îşi face treburile partinind si mizînd pe această apatie, a tuturor...


Dacă vom rămîne în somnolenţa civică de azi, le vom da aripi politicienilor care îşi închipuie că ne reprezintă, deşi cei mai mulţi dintre ei nu mai reprezintă decît afacerile de partid şi pe cele personale, cu care sufocă România si alte teritorii...



                                               Zadkielix alias D.M


Execuţii spectaculoase, călcâie fine sau goluri din "foarfecă"! Fazele săptămânii



Şi această săptămâna de fotbal ne-a oferit multe faze desprinse parcă din jocurile pe computer. Pe lângă golurile de excepţii, jucătorii angrenaţi în competiţiile desfăşurate în această săptămână ne-au oferit câteva mostre din arta fotbalului: călcâie de toată frumuseaţea, atingeri fine sau goluri din "foarfecă".

                                                            Zadkielix alias D.M



duminică, 29 august 2010

MOASTELE SF.IOAN BOTEZATORUL DESCOPERITE IN BULGARIA IN IULIE 2010

MOASTELE SF.IOAN BOTEZATORUL DESCOPERITE IN BULGARIA IN IULIE 2010





                                      




Părticele din Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice din Sudul Bulgariei, în oraşul Sozopol, au anunţat în urmă cu 3 zile arheologii – duminică 1 august 2010. Arheologii investigau insula Sfântul Ioan, în largul insulei Sozopol, la Marea Neagră, unde au descoperit o mică raclă - relicvariu – zidită în Altarul unei biserici vechi care poartă hramul Sfântului Ioan Botezătorul. Racla, care a fost deschisă duminică, conţine părticele mici din braţul şi piciorul sfântului, după cum raportaseră arheologii, intr-o prima faza, citaţi de Novinite. Racla are forma unui sarcofag şi a fost descoperită de către echipa Prof. Kazimir Popkonstantinov. De-a lungul secolelor, au existat controverse legate de localizarea Moaştelor Sfantului Ioan Botezatorul. Oraşul Sozopol este unul dintre cele mai vechi oraşe aflate pe litoralul Mării Negre, datând din epoca bronzului. Acesta a fost colonizat de greci, în frunte cu filozoful Anaximandru, în jurul anului 610 î.Hr.. Sozopol devenind un centru creştin timpuriu, cu episcop propriu. Arheologii consideră că Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul au fost aduse aici din Constantinopol, conform unei declaraţii date ulterior de ministrul Bojidar Dimitrov. "Presupunem că, în antichitate, cineva din Patriarhia de Constantinopol a donat o parte din sfintele moaşte mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul", a declarat acesta duminică, adăugând că interesul arheologic asupra insulei Sfântului Ioan (Ivan) a început în urmă cu aproximativ 25 de ani. Dimitrov a luat parte la ceremonia oficială de duminică, la care au mai participat, de asemenea, specialişti, parlamentari şi jurnalişti. Arheologii au anunţat că moaştele Sfântului Ioan Botezătorul includ părţi ale unui braţ, ale tălpii piciorului, dinţi şi un os facial. Şeful echipei de arheologi, prof. Kazimir Popkonstantinov, a predat Moaştele Episcopului de Sliven, Ioanikii, care probabil va decide locul în care vor fi depuse. Potrivit ministrului bulgar, moaştele ar trebui să fie aşezate în Biserica Sfântul Gheorghe, aflată lângă Sozopol. La deschiderea oficială a raclei, şeful echipei de arheologi, prof. Kazimir Popkonstantinov, a declarat că racla este realizată din alabastru, şi nu din marmură, aşa cum se crezuse anterior.










Sursa: www.lacasuriortodoxe.ro






Azi, credinciosii crestini praznuiesc Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul. De curand, fragmente din moastele lui au fost descoperite pe o insula de langa orasul bulgaresc Sozopol.






Desi oficialii bulgari s-au grabit sa proclame localitatea drept Noul Ierusalim, e bine de stiut ca moaste ale marelui sfant se gasesc in multe locuri din lume, inclusiv in Romania.






La sfarsitul lunii trecute, o echipa de arheologi bulgari condusa de prof. Kazimir Popkonstantinov anunta descoperirea, pe o insula din apropierea localitatii Sozopol, unul dintre cele mai vechi orase de pe litoralul Marii Negre, colonizat de greci in jurul anului 610 i.H., a unor fragmente din moastele Sf. Ioan Botezatorul.






Mutate intr-o caseta din argint






Relicvele - particele dintr-un brat, un picior, din craniu si un dinte - au fost gasite intr-o mica racla din alabastru ce fusese zidita in altarul bisericii unei foste manastiri de pe insula ce poarta chiar numele sfantului. Stirea a facut valva, iar autoritatile bulgare au dat evenimentului o amploare uriasa. Ministrul bulgar pentru diaspora, Bojidar Dimitrov, a vorbit chiar despre proclamarea Sozopolului drept Noul Ierusalim, lucru ce ar duce, conform acestuia, la imense avantaje economice rezultand din dezvoltarea turismului ecumenic si a pelerinajelor spre locul unde se afla moastele. Ele au fost incredintate initial Episcopului de Sliven, Ioanikii, ulterior ele fiind depuse, pana la inaltarea unei noi catedrale, in Biserica Sf. Gheorghe de langa Sozopol. In acest sens a fost facuta o noua caseta, dar din argint, pentru odihna pretioaselor relicve. Saptamana trecuta, acelasi Bojidar Dimitrov a anuntat, citandu-l pe unul dintre expertii Vaticanului in identificarea sfintelor moaste, Michael Hesseman, ca ramasitele gasite sunt autentice, astfel incat credinciosii pot sa-si planifice de-acum pelerinaje catre Sozopol.






L-a botezat pe Mantuitor






Sf . Ioan Botezatorul, numit si Inaintemergatorul, a fost prorocul ce a vestit aparitia lui Hristos, botezandu-l in apa Iordanului.






Traind in pustie, acoperit doar cu o haina din par de camila, mancand lacuste si miere salbatica, Ioan a propovaduit venirea lui Hristos si le-a cerut oamenilor sa se caiasca. Dumnezeu l-a ales pentru a-l boteza in apa Iordanului pe unicul sau Fiu, acesta fiind si momentul de glorie al lui Ioan. El a criticat dur relatia si casatoria lui Irod Antipa, conducatorul Galileii, cu fosta sotie a fratelui sau vitreg, Irodiada. La un banchet udat cu mult alcool, Salomeea, fiica Irodiadei, ii cere lui Irod, la indemnul mamei sale, capul Botezatorului, in schimbul favorurilor sexuale. Astfel, Sf. Ioan, deja intemnitat, va fi decapitat.






In ziua de 29 august, crestinatatea pomeneste astfel Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul, numit de Iisus Hristos "cel mai mare om nascut din femeie”.






Cinci biserici din Bucuresti au relicve ale Inaintemergatorului






Bisericile din Romania adapostesc nenumarate relicve sfinte, inclusiv fragmente din moastele Sf. Ioan Botezatorul. Doar in Bucuresti, acestea pot fi aflate in cinci biserici, ele fiind scoase la zile de sarbatoare.






Pe Calea Victoriei se afla Biserica Sf. Vasile cel Mare - Victoria. La loc de cinste, in relicvariumul ce pastreaza si moastele altor sfinti ai bisericii crestine, se afla si un fragment din trupul Sf. Ioan Botezatorul. "Noi l-am mostenit aici, dar, din cate stiu, sfintele moaste au fost daruite, dupa 1990, de un credincios, fiind aduse de la o manastire din Moldova”, afirma preotul Cristinel Trandafir.






Unele odoare vin de la Muntele Athos






Odoarele sunt scoase spre inchinaciune in zile de sarbatoare sau la datele de praznuire a Sf. Ioan Botezatorul, fiind socotite a avea puterea de a tamadui boli trupesti si sufletesti. Intr-un alt loc, in Biserica Icoanei, se pastreaza, de asemenea, un mic fragment de moaste ce apartin aceluiasi mare sfant. "Le-am primit de la una dintre manastirile de pe Muntele Athos”, marturiseste preotul-paroh Ion Popescu. "Le scoatem in fiecare duminica si in alte zile de sarbatoare”. De asemenea, alte biserici din Capitala ce detin astfel de sfinte relicve sunt Biserica Mihai-Voda, Biserica Delea Veche si Manastirea Radu-Voda.










SURSE:


http://www.reintregirea.ro/



http://stiri.rol.ro/
 
                                                                                Zadkielix alias D.M

sâmbătă, 28 august 2010

Supercupa Europei adjudecata de Atletico Madrid!

Deţinătoarea Europa League, Atletico Madrid, a cîştigat Supercupa Europei în faţa formaţiei care a cucerit în această vară Liga Campionilor, Internazionale Milano, scor 2-0.



Atletico Madrid încheie seria Interului » Dacă Mourinho nu e, trofeul nu e ...


Golurile spaniolilor au fost marcate de Jose Antonio Reyes în minutul 62 şi Kun Aguero în minutul 83.






În minutul 90, atacantul argentinian al lui Inter, Diego Milito, a ratat o lovitură de la 11 metri, obţinută de macedoneanul Goran Pandev.






În ciuda înfrîngerii, Cristi Chivu a avut o prestaţie bună, fiind pe locul doi în topul paselor reuşite din formaţia Interului, cu 31 de pase bune, un procentaj de 73%, pe prima poziţie aflîndu-se căpitanul Javier Zanetti, cu 35 de pase complete.
INTER - ATLETICO MADRID 0-2



(Reyes 62, Aguero 83)


INTER: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Samuel, Chivu - Zanetti, Cambiasso, Stankovici (69 Pandev) - Sneijder (78 Coutinho) - Milito, Eto’o. Antr. R. Benitez


ATLETICO: De Gea - Ujfalusi, Perea, Godin, Dominguez - Reyes (70 Merida), Asunçao, Raul Garcia, Simao (90 Camacho) - Aguero, Forlan (82 Jurado). Antr. Sanchez Flores


A arbitrat Massimo Busacca (Elveţia)
 
 





 
                                       Zadkielix alias D.M

vineri, 27 august 2010

Grupele Champions League,sezonul 2010-2011

CFR Cluj,campioana en-titre  Romaniei a aflat cu cine se va duela in Champions Leaue. Romanii au picat in grupa E, impreuna cu Bayern Munchen, AS Roma şi Basel.
Ramane de vazut cum se va descurca in aceasta selecta companie...



                                                

Grupele Champions League



Grupa A

Inter

Werder Bremen

Tottenham

Twente



Grupa B

Olympique Lyon

Benfica

Schalke 04

Hapoel Tel-Aviv



Grupa C

Manchester United

Valencia

Glasgow Rangers

Bursaspor



Grupa D

Barcelona

Panathinaikos

FC Copenhaga

Rubin Kazan



Grupa E

Bayern Munchen


AS Roma


Basel

CFR CLUJ



Grupa F

Chelsea

Olympique Marseille

Spartak Moscova

Zilina



Grupa G

AC Milan

Real Madrid

Ajax Amsterdam

Auxerre



Grupa H

Arsenal

Şahtior Doneţk

Braga

Partizan

Grupele Europa League, sezonul 2010-2011

S-au terminat tragerile la sorti pentru grupele Europa League. Singura echipa romaneasca prezenta in aceasta faza a competitiei este Steaua Bucuresti.
Din propriul meu punct de vedere, aceasta nu prea a avut noroc la tragerile la sorti, astfel ca are ca adversari echipele Liverpool, Napoli si Utrecht. Mai jos sunt prezentate toate grupele Europa League.







GRUPA A: Juventus, Manchester City, Salzburg, Lech Poznan






GRUPA B: Atletico Madrid, Leverkusen, Rosenborg, Aris






GRUPA C: Sporting Lisabona, Lille, Levski Sofia, Gent






GRUPA D: Villareal, FC Brugge, Dinamo Zagreb, PAOK






GRUPA E: Alkmaar, Dinamo Kiev, Bate Borisov, Şerif Tiraspol






GRUPA F: CSKA Moscova, Palermo, Sparta Praga, Lausanne






GRUPA G: Zenit, Anderlecht, AEK Atena, Hajduk






GRUPA H: Stuttgart, Getafe, Odense, Young Boys






GRUPA I: PSV Eindhoven, Sampdoria, Metalis Harkov, Debrecen






GRUPA J: Sevilla, PSG, Dortmund, Karpaty Lvov






GRUPA K: Liverpool, STEAUA, Napoli, Utrecht






GRUPA L: FC Porto, Beşiktaş, CSKA Sofia, Rapid Viena


 
                                                      

Visele devin realitate? Spike demonstreaza sau demonteaza?



  Spike a lansat cel mai recent videoclip ,"Realitate". Piesa se gaseste pe ultimul album al sau, “Rămânem Prieteni“.

 Mesajul sau e chiar interesant...Ramane de vazut cati anume il si recepteaza!
 ...

                                                                      Zadkielix alias D.M

joi, 26 august 2010

Intrebari fara de raspuns

Nu vă place să staţi la cozi ca să cotizaţi la neica nimeni pe nume Boc?

Sau va place sa stati, nostalgici fiind dupa alte vremuri?



Va e rău că vă mor copiii în spitale?

 Pretuiti viata sau va cam place sa v-o luati?Vă cam ofticaţi că aţi ajuns să crăpaţi cu zile?


Nu-i asa ca vă cam arde stomacul de foame, de sete?


Nu-i asa ca aţi descoperit că munciţi ca nişte dobitoci, pe nimica toată?


Vi s-a dus pensia pentru care aţi crezut că aţi trudit o viaţă?


V-aţi stricat maşina prin toate gropile patriei, adevarate monumente?


Sau vi s-a acrit să fiţi jecmaniţi ca nişte găini tâmpite de către un stat de-a dreptul parazit şi ticălos?


Vă simţiţi umiliţi de către toti depravatii care conduc ţara?


Nu mai suportati cum TRONEAZA SI pute duhoarea care s-a întins peste ţară?


V-aţi săturat să daţi şpagă pentru orice fel de servici, prost platit si manageriat?


În acest caz, de ce mai rabdati aiurea? Sau, parafrazand „traiti bine”, pentru ce i-aţi votat ?


Oare cu ce gandiţi ca nu veti reuşi să determine legătura dintre votul vostru şi tot acest fetid ambalaj ?


Pixelul nu mai e albastru? Nu vă mai bucură să-l pupaţi în dos pe "HAHAIT" si pe toata suita? Hai, ca-i prea mult!


Voi ceilalţi, prieteni, acceptaţi realitatea. Avem de plătit pentru privilegiul de a fi contemporani şi concetăţeni cu nişte boi...

                            ....






                                                          Zadkielix alias D.M





 Sa dea Bunul si Adevaratul Dumnezeu sa va rasplateasca si noua, celorlalti sa ne dea intelepciunea si puterea sa ne trezim din acest cosmar, inainte de Ziua Maniei!



miercuri, 25 august 2010

Dedicatii "delicate"






AM AJUNS SA DEVIN REACTIONAR! Cititi si acest articol din Academia Catavencu...! Va astept cu niste comentarii!

                                                                Zadkielix alias D.M

Taxe, biruri-pamflet

Stire de senzatie !
 Vom reveni la obiceiuri ce , parca le-am uitat...de ceva vreme!
 FMI ne-a dat "dezlegareA" CUVENITA...
;))



In acest sfarsit de august, se petrec lucruri dintre cele mai bizare !


Potrivit tutror specialistilor in materie, un speculant inconstient a aruncat pe piata socio-economica niste « bombe » reprezentand noi biruri,de mestecat, de ingurgitat in gol de catre populatie !


Cum v-am relatat, in doar 10 minute, nu mai putin de 50 de mii de noi taxe, reprezentate cu plicuri de diferite culori si forme au luat drumul cutiilor postale din intreaga tara, asemenea unor stralucitoare lame de inox, perturband astfel serios rata de schimb a acestei monede traditionale romanesti-leul si zdruncinand din temelii intreaga economie ramasa a populatiei, cu 25 la suta mai saraca...






Potrivit casei expertilor speculanti valutisti de la Becali & Cousins & Sons si altii asemenea lor (ale caror nume nu sunt atat de sonore, dar au profit imediat) deversarea de biruri in aceasta perioada va avea loc cel mai probabil intr-o singura transa petrecandu-se in ritm alert, odata cu venirea toamnei !
   Ca, doar nu ati fi dorit sa gasim in alta parte oameni "de bine" ce au ..."grija" de noi!
 :))

                                                          Va rog frumos sa nu va ganditi la toate efectele tsunamiului economic raspandindu-se treptat ! Pur si simplu, daca in celelalte cartiere si orase ale tarii pana in prezent aceste plicuri nu au facut victime, multe alimente si bunuri de consum vor exploda din moment ce, numai pretul unei paini va ajunge sa contina « birotaxe » suplimentare, pe langa traditionalele « e-uri » ce ne fac viata mult mai palpitanta...


Contactati prin sarma de telegraf, chiar  de subsemnatul in conditii atmosferice propice, fin cunosccator al limbajului Morse si specialist cu diploma avizat in Braille, mai multi reprezentanti ai FMI infrunte cu domnul negociator-sef   N'AmmmD eu NDE au declarat ca nu e treaba lor ce se intampla in Romania insa daca vin si iar ne gasesc cu taxe mici in par, data viitoare cand ne viziteaza o sa ne rada de pe fata pamantului, oriunde ne-am ascunde !
 Brrrr...Nu v-a luat asa, fint frisoanele?
 Nu ati tresarit deloc?
 Eh bine, inseamna ca aveti un psihic puternic, de invingatori!


Reamintesc cititorilor mei fideli ca birul, taxa, a fost si inca este moneda oficiala alternativa in Romania inca din anul 1 mie si ceva, atunci cand un negustor turc nu a mai avut marunt sa-i dea restul la un pachet de molfait biscuiti unui soldat din Tara Romaneasca vazandu-se nevoit sa-l plateasca pe acesta in traditionala « shpaga » , convertita in ciubuc, cafea si mult tutun, atat de apreciate de ...osmanlai !


A consemnat si a relatat pentru dumneavoastra,






                                                   Zadkielix alias D.M







Concurs Kamikaze de încurajare a lecturii la om

Concurs Kamikaze de încurajare a lecturii la om

 Buna ziua stimata redactie Kamikaze!
 Avand in vedere cele intamplate, am considerat sa iau atitudine!
 Sansa mi-a fost oferita de dumneavoastra!
 In concluzie,poemul care va vorbi despre această bătălie istorică poate fi intitulata (fara falsa modestie)-"Palma si pumnul ferm prezidentiabil"!
  In rest, sa auzim numai si numai de bine!

P.S
 Am "tratat" acest subiect , in mod aparte si pe blog-ul meu.
Adresa unde am postat cate ceva este
 http://danielix-danielix.blogspot.com/2010/08/categoria-prezidentiala-pumnul-si-palma.html

   Un sfarsit de vara superb va doresc, plin de reusite!

                       Zadkielix alias D.M

marți, 24 august 2010

Interviu cu Leonidas Kavakos asupra Concertului pentru vioara si orchestra de L.van Beethoven



  


Despre Muzica  chiar " Titanul"-Ludwig van Beethoven spunea ca “… este graiul sufletului.


Ea starneste in noi nu instinctele, ci gandurile cele mai profunde”.



Si tot muzica  este mediatorul dintre viata spirituala si cea trupeasca”
 
Vizionati acest interviu, integral pe ull-length interview available free of charge in the Digital Concert Hall! http://dch.berliner-philharmoniker.de...




Leonidas Kavakos in conversation with Walter Küssner, viola player of the Berliner Philharmoniker / Recorded in the Berlin Philharmonie, 6 December 2009.



Watch Leonidas Kavakos performing Beethoven's Violin Concerto here on YouTube: http://www.youtube.com/user/BerlinPhilarmoniker




The Berliner Philharmoniker's Digital Concert Hall:

http://dch.berliner-philharmoniker.de/





Subscribe to our newsletter:

http://dch.berliner-philharmoniker.de/...




Website of the Berliner Philharmoniker:

http://www.berliner-philharmoniker.de/
 
                                              Zadkielix alias D.M

Categoria prezidentiala-pumnul si palma

DA, se intampla si la nivel inalt!
 Sentimente profunde, pline de excese sunt prezente si al oamenii ce au impresia ca ne conduc!
 S-a intamplat recent si la mr Basescu, un presedinte coleric, nervos si cam abatut!
 Dar, reactia nu lasa loc niciunei scuze!
 Pana la urma, in aceasta mahala pe nume Romania, unii se cred sefi si sunt "sensibilizati" cand sunt adusi la realitate prin ceva scandari!
 Cum am ajuns oare in acest punct critic, nu mai e cazul sa va povestesc! Fiecare are propria lui versiune, proprii lui pitici pe,...creier, tot asa cum si mr Basescu are reactii necontrolabile!
 Am ajuns sa ma gandesc ca, datorita acestor oameni, exista democratie si nu dictatura, acel idela al acestui om, lipsit de morala, buna-cuviinta si scrupule!
 Bineinteles, nu contest calitatile si nici nu vreau sa infierez un asemenea "caracter puternic!" Insa, s-a ajuns cam departe....

 Respect mai exista oare?
 Exista oare peste trei milioane de dobitoci, care spun ca l-au votat pe Dictachior, fie in primul tur, fie in cel de-al doilea, fie in ambele?
 Acum, oare cum simt aceasta povestire adevarata? Cum si-o explica?
 Sa ne declaram ignoranti si absenti la acest circ promovat de insusi presedintele "tuturor romanilor"?
Sau sa ne luam masuri de preventie, atunci cand ajungem sa ne tememe sa mai meargem pe noaptea pe strada, sa ne apropiem de Loganuri albe sau sa  avem ...tupeul si sa strigam "Rusine!" unor oameni (ne)cunoscuti, oameni de paie de teama ca nu cumva sa fie agresati verbal de Presedinte si apoi palmuiti/
....
Cât de mult a avansat România în ultimii 20 de ani?
" Mult"...in reactii necontrolate si limbaj de cartier!
 Răspunsul e  chiarsimplu: de la ”măi, animalule!” am ajuns la ”dobitocule!”. Habar nu am care dintre aceste două adresări e mai jignitoare. Deși parcă ”măi, animalule!” pare formula mai ”academică”. Până la urmă există și animale simpatice, ba chiar și animale inteligente. Dobitocul e dobitoc, orice ai face. Adică o ființă care nu gândește, ci doar execută comenzile stăpânului. O slugă.
 In schimb,motivația reacției lui Băsescu (injuria mai exact; că a ajuns sau nu să-l lovească efectiv pe avocat nu mai are pentru mine prea mare relevanță) trebuie căutată într-o zonă a patologicului. Băsescu și apropiații lui trăiesc într-o continuă negare a realității...
 Si, acum, ca tot mi-am exprimat mai subiectiv pasul, cum doriti sa avansam? Sa mai suportam acest om sau sa gasim inlocuitor grabnic?
...
        Si acest "cantecel"...il caracterizeaza din plin!
 Si nu-s deloc "aprins" si nu am nimic cu domnia sa! Eu doar constat anumite chestiuni... Restul e poveste...

                                             
                                      Zadkielix alias D.M

Un premiu de ceva vreme ravnit...

:)



Si nu e o dovada de aroganta!
 Credeti-ma!
  Acum , 1 an si ceva castigam un premiu 1 la categoria satira!
 Momentan, am cucerit mai multe inimi si minti luminate!
 Multumesc celor ce ma apreciaza si cat si celor ce ma critica!


           Zadkielix alias D.M
 

luni, 23 august 2010

Noi vrem pamant (1894) Fire de tort




George Cosbuc - 1894 Fire de tort









Flamand si goi, far-adapost,


Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut,


Si m-ai scuipat si m-ai batut


Si cane eu ti-am fost!


Ciocoi pribeag, adus de vant,


De ai cu iadul legamant


Sa-ti fim toti cani, loveste-n noi!


Rabdam poveri, rabdam nevoi


Si ham de cai, si jug de boi;


Dar vrem pamant!


O coaja de malai de ieri


De-o vezi la noi tu ne-o apuci,


Baietii tu-n razboi ni-i duci,


Pe fete ni le ceri.


Injuri ca-avem noi drag si sfant;


Nici mila n-ai, nici crezamant!


Flamanzi copiii-n drum ne mor


Si ne sfarsim de mila lor


Dar toate le-am trai usor


De-ar fi pamant!


De-avem un cimitir in sat,


Ni-l faceti lan, noi boi in jug,


Si-n urma lacomului plug


Ies oase, si-i pacat!


Sunt oase dintr-al nostru os;


Dar ce va pasa! Voi ne-ati scos


Din case goi, in ger si-n vant,


Ne-ati scos si mortii din mormant;


O, pentru morti si-al lor prinos


Noi vrem pamant!


Si-am vrea si noi, si noi sa stim


Ca ni-or sta oasele-ntr-un loc,


Ca nu-si vor, bate-ai vostri joc


De noi, daca murim.


Orfani si cei ce dragi ne sunt


De-ar vrea sa planga pe-un mormant,


Ei n-or sti-n care sunt zacem,


Caci nici pentr-un mormant n-avem


Pamant - si noi crestini suntem!


Si vrem pamant!


N-avem nici vreme de-nchinat,


Caci vremea ni-e in mani la voi;


Avem un suflet inca-n noi


Si parca l-ati uitat!


Ati pus cu totii juramant


Sa n-avem drepturi si cuvant;


Batai si chinuri, cand tipam,


Obezi si lant, cand ne miscam,


Si plumb, cand istoviti strigam


Ca vrem pamant!


Voi ce-aveti ingropat aici?


Voi grau? Dar noi stramosi si tati,


Noi mame, si surori si frati!


In laturi, venetici!


Pamantul nostru-i scump si sfant,


Ca el ni-e leagan si mormant;


Cu sange cald l-am aparat,


Si cate ape l-au udat


Sunt numai lacrimi ce-am varsat


Noi vrem pamant!


N-avem puteri si chip de-acum


Sa mai traim cersind mereu,


Ca prea ne schingiuiesc cum vreu


Stapani luati din drum!


Sa nu dea Dumnezeu cel sfant


Sa vrem noi sange, nu pamant!


Cand nu vom mai putea rabda,


Cand foamea ne va rascula,


Hristosi sa fiti, nu veti scapa


Nici in mormant!


23 August-o "sarbatoare" de UITAT!!!!

23 August.
 Ce vremuri....

Cum, ce e cu 23 August? Cum, cu ce se maninca...?
Tztztzt!
 Putem sa ne amintim oare? Avem taria necesara?

 Ce ne spune cartea de istorie?

23 august 1944  este tocmai Trecerea României din tabăra Axei în cea a Aliaţilor în cel de-al doilea război mondial; fosta zi naţională a României comuniste.

 Acum suntem in "plina" democratie....
 E un avantaj, pana la urma, pe care unii nu-l mai inteleg sau nu-l mai suporta!
Dar sa ne amintim de ceva.  E ziua in care, acum 66 de ani, conducatorii Romaniei si-au dat, inca o data, masura traditionala de tradare a aliatilor, lasand tara pe mina a 200 si un pic de terchea-berchea, in mare majoritate infractori sau nenorociti de nici doi lei(nu din cei destepti), si a rusilor.
 Glorios, in ritm de kazacioc, de atunci tara asta a mers din bine in mai bine.
 Pfuahhhh!
 Cum asa?
 Ce a urmat e ...isterie pura!
  A venit era lui Geniu- Imparat! Si, a domnit in plin regim dictatorial si ateist ce a domnit destul si amacinat constiinte si generatii intregi!
 Marele Gunoi de Scornicesti e conducatorul lor, poate si acum, pentru nostalgicii ce-si afiseaza si azi anumite traii...
 Huaaaa!
  Si acum stau si ma gindesc cine, de fapt, ar trebui sa tina ziua asta ca pe o sarbatoare.
 Pai e simplu... Cum asa?
   Pai, e simplu: e vorba de intreaga sleahta de politruci din Romania!
 Daca NU se intampla celebra "intoarcere a armelor", ar mai fi ajuns neamul acestor la ciolan? Ma tem ca nu! Intr-o lume normala, ar fi lucrat pe la sindicate undeva, asa, ca agitatori de duminica...
 Insa, mi-e scarba cand ma gandesc ca, acualii sunt tot fostii si viitorii vor fi (si au inceput sa scoata "ochii") copii lor...
  Sa nu am contestati aici! Nu admit argumente puerile, deoarece perioada intunecata se cam prelungeste, pana-n zilele noastre!!!
  Nu stiu daca va mai amititi dar acum multi ani, in plina era post-decembrista, new-capitalista, semi-consumerista, sa zicem acum 15 ani, pe meleagurile tarisoarei noastre se instaurase o altfel de moda, in care discursurile unor scursori ce ne conduceau erau chiar...apreciate si gustate de vulg!!!


Moda neaosa de a "serba" e  inca functionala ! Nu mai conteaza ca a fost Revolutie, evolutie  etc...
 Prae ne asemanam cu acel popor mitic, cu evreii ce au uitat de Dumnezeu si s-a intors la Baal!
 Ba, mai mult acum il asteapta pe Antihrist, dupa ce L-a omorat pe Adevaratul Mesia!
....
 In fine, mai bine uitati "importanta" acestei zile, cat mai repede!
 Rusilor, ca sa vina, le-a trebuit o saptamana. Ca sa plece, le-au trebuit mai multi ani. In urma lor, ramaneau goi, flamanzi si morti romanii care pusesera umarul la pace. Pacea noastra si pacea lor.




Singura consolare era ca s-a terminat oroarea celui de al Doilea Razboi Mondial.
Nimeni nu-si inchipuia ca incepe oroarea celui de al Treilea razboi, al nostru.  

 Si, ca sa nu uitam ceva...ar trebui sa credem si sa ne reconsideram faptul ca suntem romani si ca suntem , AICI, IN VECI STAPANI!

 Fara ei, fara straini, fara imprumuturi aiurea, fara scavie, fara conducatori vanduti, fara masoni infitrati ce fac rau etc
 Fara atatea si atatea nulitati pe metru patrat!
 E ideal sa cred ca se va si produce si asta...Dar speranta moare ultima!
...
Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti, acum si pururea si n vecii vecilor ....



 Si, sa nu uitati si acest cantec de inima, plin de expresivitate, marca Nicolae Furdui Iancu


                                           Zadkielix alias D.M


   

duminică, 22 august 2010

Salt- ultimul film al Angelinei Jolie



  
An­gelina face rolul unui agent KGB infiltrat la CIA cu misiunea de a-i ucide pe președintele Rusiei și apoi pe cel al SUA? Că la un moment dat, în nelipsita urmărire pe autostradă, Angelina sare de pe un pod pe un tir, de pe tir pe o cisternă, de pe cisternă pe un furgon, apoi pe un jeep, sfîrșind previzibil pe o motocicletă...

   VIZIONARE PLACUTA!

                                                                   Zadkielix alias D.M

sâmbătă, 21 august 2010

Proiectul diabolic H.A.A.R.P si mesianismul milenar



 Atentie marita la acest documentar, doamnelor, domnisoarelor si dvs. domnilor!

                                                            Zadkielix alias D.M

vineri, 20 august 2010

Extremismul maghiar nejustificat si un remember Vali Sterian

Un moment emotionant...In aceste vremuri tulburi, este bine sa ne aducem aminte de unde si cum au existat oameni deosebiti ce si-au dorit schimbarea si au luptat pentru un ideal!
  Poate ca ma veti acuza ca sunt nostalgic!
 Si, de ce nu as fi, cand in aceasta tara totul e aiurea, cand extremistii au ...fondat
partid!
 Si, cand au pretentii de a ne desconsidera, de a ne umili!
 nU STIU CUM SE FACE dar, acest funest personaj pe numele lui complet  László Tőkés compara Clujul cu un lagar de exterminare a maghiarilor, cu o "urna de incinerare", si mi-am adus aminte imediat de o alta afirmatie extremista facuta de acesta acum aproape 20 de ani...
 "Situaţia ungurilor din România de azi nu are decît un singur echivalent în istorie: situaţia evreilor în Germania nazistă.”







Faptul ca persista in aberatii e DE-A DREPTUL scandalos si umilitor pentru romani, fiind o comparatie extrem de jignitoare pentru evrei, si nici pentru maghiarii din zona Clujului nu cred ca suna deloc magulitor, din moment ce viceprimarul Clujului, László Attila, eticheteaza afirmatia ca fiind bombastica si rupta de realitate.






In mod normal societatea civila ar trebui sa reactioneze ferm la astfel de declaratii, facute de undeva din fruntea Parlamentului European de catre ....pastorul Tőkés. Dar slabe sanse, atunci cand puterea acorda, intr-un mod cu totul nefiresc, atata credit personajului. Sa nu uitam ca acest agent provocator a ajuns vicepresedinte al PE cu voturile europarlamentarilor PDL...
Chiar presedintele Basescu i-a oferit in diverse momente companie amicala initiatorului autonomiei “Tinutului secuiesc”, sau ca europarlamentarul Cristian Preda l-a numit "erou" si "un simbol al luptei anti-comuniste". ...
 
De aceea, fara sa devin fanatic ci, invocand pputerea dumnezeiasca mai am o speranta!
 Vino Doamne! Sa vezi ce a mai ramas din oameni...

 
 
 
                                                  Zadkielix alias D.M

joi, 19 august 2010

Vicleanu Videanu si declaratia soc din august 2010



Acest material este un pamflet si trebuie tratat ca atare. Orice fina asemanare sau alte aspecte ce tin de coduri, proceduri sa fie si sa se duca ...pe apa cea lina a Sambetei.









Motto(atentie sunt vorbe de o insetimabila...candoare, ce emana un puternic si acidulat miros): O familie de români poate să se descurce destul de bine chiar dacă un singur membru al ei lucrează şi are un salariu de 1.500 de lei, spune ministrul Economiei, Adriean Videanu

In-cre-di-bil!









In anul 2010, nesimtirea unora dintre politruci capata proportii inimaginabile!
Va spun noutati?
 Nu cred...insa aceasta declaratie m-a oripilat si m-a convins sa scriu ceva, in stilul meu si sa dau cumva si o replica pe masura!
 Atat cat ma pricep si eu...

 :)



Ca preambul as dori sa scriu numai propozitii "en style" Videanu! OARECUM INTEROGATII...
Poate Videanu a intretine cu 1500 RON chiar daca sotia e somera si fiul la facultate?


Oare Videanu e singurul care are impresia si se crede ca stie economie daca afirma ca face economii?


Oare Videanu poate sa puna borduri pana la infinit, de doua ori chiar, fara sa-i pese, fara sa-l doara nimic?


Oare Videanu nu merge niciodata pe trotuar ci doar pe bordura, fara sa constate cat este el de rotund?


Oare Videanu este singurul om ce poate supravietui fara creier, intr-o tara de lasi si nepasatori ca noi toti?


Videanu ….
 Vicleanu...regele marmurelor, inca neincoronat....


In definitiv, oameni buni cine e acest neica-nimeni, cocalar prost ajuns peste noapte, un “baiat destept” ce se da si profet intr-o tara fara reactii?
 Societatea actuala l-a propulsat, credeti-ma!
....


Nu stiu daca ar mai exista asemenea specimene , leite, croite dupa acest calapod, unde...anume am ajunge ?


În primul rind, fara sa doresc am remarcat freza tipica de cocalar – floare-n păr=, usor explodata.
 Peste tot unde "da bine" are acel aer de "baietash", ce stie, poate si are tupeu!
 Apoi mr Videanu are faţa rozalie,exact ca... fundul copiilor mici după ce se dau pempărşii jos plini cu .....Insa, el nu prea se şterge de rahat cu şerveţele umede. Asta aşa, fizic. Apoi…
  Mii de astfel de flatulente il zgandara, inclusiv si in acest moment, cand, fara sa vrea (mai mult ca sigur) poate ca va afla si de existenta unui rebel ca de-alde mine!
 :))
 Sa nu uit de o alta calitate!
 E valoros, insetimabil, fara de pereche!
 Cu limba romana se descurca, asemeni afacerilor cu BOR sau cu alte organisme aservite acestui Stat de drept...
 Da, sa nu credeti ca nu as avea habar de aceste "dulcege" manarii in care personalitatea sa plenipotentiala a avut si inca mai are contact(e)!
 Iu-hiii!
 Vicleanu, mai nou face chiar pe psihologul. Numai ca, sireacul nu prea e dus nici la doctor, nici la Biserica si nici pe unde...

 E atat de ostracizat si de aservit ideii de a cauta solutii salvatoare si de a le expune "boborului", incat nu mai are timp de nimeni si de nimic.
 In loc sa si admire bordurile,sa le schimbe, sa mai puna o marmura-doua, acum, plin de ravna crestineasca da declaratii, in exclusivitate!
 Evident, este o adevarata vedeta, tinand cont de numeroasele aparitii la tembelizor, de-a dreptul explozive, savuroase, pline de charm si multipla spontaneitate!
 Si sa nu credeti ca s-ar opri pe-aici, in acest punct! Ca deh...omul are si ambitii personale!
Videanu vorbeşte atît de clar, fara a fi încîlcit (doar parul ii sta cum sta, dar e doar un playboy al Cabinetului Boc IV) şi pe la suprafaţa lucrurilor, încît UNEORI mi-a fost imposibil pînă acum să-mi dau seama dacă faptul ţine de vreo perversitate retorică, ori omul este ...fudul grămadă.


N-am terminat. Dacă pînă aici e inconştienţă, de-aici urmează nuca. Spune că e posibil să trăieşti cu banii ăştia, doar dacă îţi mai cauţi un job şi că “nu e nici o ruşine să lucrezi pămîntul..."


Şi mai spun un lucru bun despre Videanu!Are o imensa capacitate de a se regenera! Cum?
 Nu e vorba de fraude sua alte asemenea spagarii ordinare!
 El a luat exemplu de curand! A promis ceva si s-a tinut de cuvant!

In sensul ca el îşi începe totdeauna ziua cu Tatăl Nostru. Ei, bine, dragă, să ştii că noi o terminăm mereu cu…. ....mama voastră.

                                                                          Zadkielix alais D.M






Un super documentar-Kapitalism, reteta noastra secreta

Un super documentar-Kapitalism, reteta noastra secreta am avut ocazia de a-l viziona, in Vama Veche, la o terasa draga mie si celor cu care am petrecut niste clipe minunate!
 Mai mult decat atat, am indraznit sa-l abordez pe acest om, acest regizor Alexandru Solomon ce mi-a oferit cu generozitate si un autograf pe unul din afise.
 Am si comentat si l-am felicitat, din postura mea de nespecialist, dar iubitor de adevar si frumos, pe acest om ce a strans un material exceptional ce arata cum, cine, de ce , in ce fel unii dintre smecherii imbogatiti peste noapte au reusit sa prade aceasta tara...




"Kapitalism - reteta noastra secreta" - de Alexandru Solomon, imaginea Andrei Butica. Cu: Dinu Patriciu, George Becali, George Copos, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Padure si Dan Voiculescu.


Nu stiu cum se face, dar ma simt bucuros si onorat sa intru in contact cu asemenea oameni deosebiti.
 Voi incheia aici aceste ganduri, nu inainte de a reitera unele vorbe de-a dreptul memorabile ale maestrului Mircea Eliade, preluate dintr-un articol din 1937 .
Articolul se încheia așa : ”Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi”.
Exprima perfect starea ce s-a dorit a se prezenta, numai ca, intr-o maniera extrem de caustica,joviala si lipsita de inhibitii.

"Kapitalism - reteta noastra secreta" nu doar spune lucrurilor pe nume in 80 de minute, dar o face intr-un mod coerent, deloc isteric, plin de substanta, de umor si ironie, intr-un discurs care e si foarte elegant vizual. Cineastul foloseste animatia corespunzatoare si diverse gaselnite care ii permit sa se joace cu interviurile pe care le-a luat personajelor sale...
Filmul se termina exact cand trebuie, fara a te incarca cu informatii pe care nu le-ai mai putea procesa, dar te lasa cu o mare curiozitate: ce reactie vor avea personajele filmului dupa ce se vor vedea pe ecran?


Zadkielix alias D.M

O "noua"Vama editia august 2010

“Schimbarea este creata de cei ale căror imaginaţii sunt mai presus de circumstanţele lor.”

   Poate ca asa se poate rezuma, in cateva cuvinte "editia" august 2010 a experientei numite Vama Veche!
 :)

O excursie prin România este atât o călătorie în spațiu – ce ține de geografie, cât mai ales o călătorie în timp – ce ține de istorie. Nu mai e cazul sa repet!
Fiecare loc ascunde straturi întregi de istorie, iar săptămâna trecută am călătorit prin mai multe istorii.




Dacă există o singură Românie pe hartă, cu siguranță există mai multe Românii în fiecare dintre noi. Mai multe Românii marcate de amintiri trecute, povești trăite și proiecții încă neîmplinite. Cu timpul, le descoperim fiecare...
...



                                                                       Zadkielix alias D.M

joi, 12 august 2010

Postarea 1001

DA, AM AJUNS SI LA ACEASTA CIFRA!


  Si, ca sa nu fie cu suparare, aceasta postare va avea legatura , atat cu mine cat si cu viitorul.
De ce?
 Simplu, fara prezent si fara a gandi in viitor, nimeni si nimic nu poate sa evolueze!
 Cu acest preambul, fara sa devin mai batran, doresc sa va multumesc in mod cu totul si cu totul special, pentru toata increderea si atasamentul ce mi l-ati arata si acordat si, sper ca, de acum incolo sa fiti , daca nu la fel, poate , chiar peste , sa ma minunati, in orice moment!
:)
....

Stirea zilei
 In cazul unui conflict cu Iranul, Romania va fi partener loial al NATO si al Israelului




 Mi se pare a fi una dintre deciziile intelepte, luate de conducatorii actuali.

                                                              

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că în cazul unui eventual conflict iraniano-israelian România va fi un partener loial al NATO şi al Israelului, precizând însă că România apreciază că diplomaţia trebuie să soluţioneze diferendele Iranului cu "democraţia", transmite NewsIn.






"Am abordat problema iraniană şi l-am informat pe domnul preşedinte că România susţine fără rezerve aplicarea ultimei rezoluţii a Consiliului de Securitate cu privire la sancţiunile ce urmează a fi aplicate Iranului şi de asemenea am subliniat că plecăm de la principiul dreptului fiecărui stat de a utiliza energia nucleară pentru scopuri civile dar respingem ideea că un stat ca Iranul ar putea să fie deţinător de armament nuclear", a declarat preşedintele Traian Băsescu joi la Palatul Cotroceni, după o întâlnire cu omologul său israelian Shimon Peres.






Întrebat dacă, în cazul în care între Iran şi Israel va izbucni un conflict România va pune Israelului la dispoziţie spaţiul său aerian, şeful statului român a precizat că un conflict nu este soluţia, dar dacă se va ajunge în acest punct ţara noastră va fi un partener loial al NATO şi al statului Israel. "Cred că nu este momentul să vorbim despre conflict, noi sperăm ca sancţiunile impuse de Consiliul de Securitate ONU să creeze le Teheran soluţia corectă, nu aceea a săpării de gropi pentru militari americani, ci aceea a deschiderii negocierilor transparente, iar dacă va fi cazul România va fi un partener loial al Alianţei NATO, din care face parte, şi un partener loial al Israelului. Aş vrea să fac precizarea că noi apreciem esenţial ca stadiul actual al situaţiei să evolueze pozitiv prin negociere. Diplomaţia este cea care trebuie, în opinia noastră, să soluţioneze diferendul Iranului cu lumea, cu democraţia", a subliniat Traian Băsescu.






Peres: In perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 evrei care au venit în Israel






Preşedintele statului Israel, Shimon Peres, a comparat situaţia actuală a României cu aceea a larvelor care devin fluturi, arătând că acum încep să crească aripile care vor permite ţării noastre să zboare, proces "în egală măsură promiţător, dar şi dureros".






"Ştiu că România trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi nu spun asta în calitate de economist, ci de observator al evoluţiilor economice. Autorul Nabucco (Giuseppe Verdi- n.r.) care a fost colecţionar de fluturi spunea despre momentul când larva devine fluture că acest lucru se întâmplă când se simte o durere în umeri, şi cred că pot să fac această analogie. Cred că aşa se întâmplă şi în România acum, încep să crească aripile care vor permite României să zboare, şi este în egală măsură promiţător, dar şi dureros. Trăim într-o perioadă când trebuie să zburăm şi România poate avea nişte aripi mari. Ne vom sprijini reciproc astfel încât să depăşim problemele din trecut şi să zburăm împreună în viitor", a declarat joi la Palatul Cotroceni preşedintele Statului Israel Shimon Peres, aflat în vizită de stat în România.






Peres a ţinut să-şi exprime aprecierea pentru poziţia adoptată de preşedintele Traian Băsescu împotriva terorismului, dar şi pentru felul în care acesta a încurajat pacea între Israel şi Palestina şi între Israel şi Siria.


                                                                    



În plus, s-a arătat recunoscător omologului său român pentru faptul că s-a implicat în repatrierea piloţilor israelieni care s-au prăbuşit cu elictopterul în România. "Am fost profund mişcat de faptul că atunci când piloţii noştri israelieni au căzut în România, dvs. aţi lăsat de o parte multe dintre problemele interne cu care eraţi ocupat şi v-aţi ocupat personal astfel încât soldaţii căzuţi să se poată întoarce cât mai repede la familiile lor în Israel. Aceasta nu era o îndatorire a preşedintelui, ci expresia unei înalte umanităţi", a apreciat Peres.






Preşedintele israelian a ţinut să transmită mulţumiri şi poporului român pentru că "în cea mai întunecată perioadă a istoriei, în perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 evrei care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului dar în acelaşi timp şi-au păstrat cultura şi dragostea pentru România". "Mulţumesc poporului român, prietenia dintre popoarele noastre nu se va sfârşi şi va merge mai depare în timp şi istorie. România este o ţară prietenă şi nu vorbim doar de trecut ci şi de viitor", a conchis Shimon Peres.

 Sursa:
 http://newsin.ro/


                                                                                    Zadkielix alias D.M

O autentica sfidare la adresa soldatilor americani

  

   Iranienii au sapat gropi uriase in eventualitatea in care SUA va le va ataca soldatii.
 Nu vi se pare o sfidare de-a dreptul strigatoare la Cer?
...
  "Iranul a sapat gropi comune in care (sa nu se produca NICIODATA asemenea lucruri, sperand ca) vor ingropa soldatii americani ce ne vor ataca", a declarat un fost comandant al Garzii Revolutionare de la Teheran, citat de The Christian Science Monitor. Generalul Hossein Kan'ani Moghadam a afirmat ca gropile comune au fost sapate in provincia Khuzestan, din sud-vestul tarii, unde iranienii i-au ingropat pe soldatii irakieni morti in timpul razboiului din 1980-1988 intre republica islamica si fortele lui Saddam Hussein.



Declaratia lui Moghadam, fostul comandant adjunct al trupelor de elita iraniene, a fost facuta la cateva zile dupa ce seful Statului Major Interarme american, amiralul Michael Mullen, a anuntat ca Statele Unite ale Americii au pregatit un plan de atac impotriva Iranului, daca Teheranul se doteaza cu arma nucleara. Ofiterul american a afirmat insa ca este "extrem de preocupat" de consecintele pe care le-ar putea avea o asemenea ofensiva.






"Gropile comune folosite la ingroparea soldatilor lui Saddam au fost pregatite acum pentru soldatii americani. Acesta este motivul pentru care am sapat un numar atat de mare de gropi", a declarat Moghadam pentru The Associated Press Television News. Oficialul iranian nu a precizat cate morminte au fost sapate.




Imagini obtinute de APTN aratau un numar mare de morminte goale, proaspat sapate, intr-o regiune desertica din Khuzestan. Primele informatii despre gropile comune au fost prezentate in urma cu cateva zile de agentia semioficiala Fars.
....
Nu-mi place sa rasucesc niciun fel de cutit in rna, dar aceasta situatie imi aduce aminte de autenticele
proverbe si zicatori romanesti.

  Ce "SUNA" aproximativ- "cine sapa groapa altuia......."


Nu stiu daca poporul acesta indoctrinat si fanatic a ajuns la un asemeena grad de intelepciune si evolutie insa, mai mult ca sigur ca vor invatza din mers.
:-))




Parca si Saddam Hussein si ministrii lui ziceau la fel. Si acum este unde este... si-l asteapta pe Ahmadinejad cel dement sa se intalneasca, in aceste locuri, gata pregatite (culmea) tot de ei!
 Nu pot sa nu-mi cenzurez umorul, sarcasmul, insa, intelegeti ce anume prevad....



Nebunia posesiei iminente a unor arme nucleare, le da putere iranienilor sa sfideze o lume intreaga, amenintand absolut toate statele din jur.
Daca vor continua cu aceeasi politica de inarmare, sfidatoare, fara sa vrea se vor trezi ca vor fi distrusi in cele din urma,ca pedeapsa divina!
 Nu-mi doresc un asemeena scenariu, dar, toate aceste pregatiri oare unde anume duc, doamnelor, domnisoarelor si dvs domnilor?
Mai mult decat evident ca poporul iranian va suferi si va plati pretul, dar si restul lumii va fi afectata fizic, economic si politic de dementa sinucigasa fundamentalista islamica.
Lumea n-a invatat nimic din istoria recenta sau mai veche, si in numele unor principii democratice prost intelese si a unor interese economice inguste, nu innabusa in fasa pe toti acesti dictatori cu fata de paie. Poate ca veti replica..."De ce prost intelese ? "
 AM SI O POSIBILA EXPLICATIE! Deoarec nu scrie nicaieri ca trebuie sa te masori cu mijloace democratice si umaniste cu serpii veninosi care ameninta pacea si economia intregii lumi .
Daca cineva iti ameninta grav familia, casa si proprietatea ta, nu-l inviti la dans sau la masa in speranta prosteasca ca va da inapoi si va reveni la ganduri bune. Democratiile au multe lucruri bune dar si multe slabiciuni de care profita primitivii cavernelor in ura lor pentru orice fel de civilizatie si cultura alta decat cea bazata pe principiile lor feudale si pe dorinta de a-si pastra mizerele privilegii ale unei mici paturi de clerici, familii domnitoare si teroristi, care nu si-ar gasi locul intr-o lume a pacii.
 
  Inchei aici aceste ganduri, cu speranta si optimism,
                                                                  Zadkielix alias D.M

O campanie cu o reclama anti-rasism




O reclama/campanie anti rasism cu un barbat de culoare si o blonda intr-un lift.

                                Sper ca v-a placut!

                                                                     Zadkielix alias D.M

miercuri, 11 august 2010

Adolf Hitler traieste in America?

   Cititi aceasta stire!
  E de-a dreptul socanta, adevarata!

  Un cuplu de americani din New Jersay nu au avut probleme cand si-au numit copilul Adolf Hitler, insa s-au simtit ofensati cand li s-a refuzat comanda la un tort aniversar pe care sa scrie numele fiului lor.



Sotii Campbell au declarat pentru presa americana ca magazinele i-au tratat cu dispret si rasism atunci cand au incercat sa comande un tort pentru ziua fiului lor, care implineste trei ani, pe care au cerut sa ii scrie numele “Adolf Hitler”.




Responsabilii Shop Rite (magazinul care a refuzat comanda tortului) au spus ca acesta nu este primul an in care tatal, Heath Campbell, incearca sa faca o comanda bizara de tort “Anul trecut ne-a cerut ca desenam o svastica pe tortul fiului sau”.



Sotii Campbell sunt asaltati zilnic de oameni care ii critica pentru alegerea facuta la numele baiatului insa cei doi nu par a vedea nimic in neregula cu numele fiului lor.




“Este un baietel normal de 3 ani. Nu e ca si cum o sa creasca sa devina un criminal”, a declarat mama micutului Adolf, scrie Fox News.






“Traim in America si asta inseamna ca avem dreptul sa-I punem copilului nostru ce nume vrem noi. Am ales acest nume pentru ca mi-a placut si pentru ca nimeni nu il mai are”, a declarat Heath Campbell.
 

 
* O familie de nazisti...
  Veti spune ca exagerez sau am ceva cu acesti oameni....
 Insa, realitatea demonstreaza tocmai contrariul!







Cazul micutului Adolf Hitler nu este singular. Nici surorile acestuia nu au scapat de nume cu tenta nazista date de parintii lor. Astfel, cele doua fetite ale familiei Campbell au fost numite JoyceLynn Aryan Nation Campbell, Honszlynn Hinler Jeannie Campbel.






Numele primei fetite, JoyceLynn Aryan Nation, este unul foarte evident nazist, al carui semnificatie este foarte clara: Rasa Ariana - rasa "pura" pe care Hitler vroia sa o vada dominanta.






Numele celei de-a doua fetite este ceva mai subtil, Honszlynn Hinler fiind un feminin pentru Heinrich Himmler, care a fost conducatorul trupelor SS si unul dintre liderii Partidului Nazist.

 



 Si acum, sa nu ziceti ca nu exista ciudatenii si in America...
 Sau ca nu ar exista libertate...
 Numai ca, in acest imens imperiu exista si asemenea nostalgici si adepti ai rasei "pure"....

Un nume nu e numai un nume si atat. Poate ca veti spune ca fiecare are dreptul sa isi numeasca copilul cum vrea el.
 Eu nu- s adeptul acestei gandiri mondializate.... de genul: 


"Ce daca tatal are zvastica pe mana? Chiar daca ar fi nazist, care-ar fi problema? Atata timp cat nu discrimineaza activ pe nimeni, are voie sa creada in orice ideologii politice doreste ..."
 
 Fara sa exagerez, veacul acesta, plin de provocari si sminteli incepe sa clocoteasca....
 Pana una-alta am ramas stupefiat si am decis sa va informez.
 Cu cele mai alese ganduri,

    Sursa:
 www.foxnews.com
www.cnn.com

                                                                        Zadkielix alias D.M