Translate

duminică, 9 ianuarie 2011

Cand literatura are darul de a fi cenzurata de politica

Cuvintele precum "negru" sau "sclav" nu vor mai exista în noua ediţie a cărţilor lui Mark Twain "Aventurile lui Huckleberry Finn" şi "Aventurile lui Tom Sawyer", deoarece sunt considerate ofensatoare pentru o anumită categorie de cititori. 
 Incredibil sau adevarat, cenzura functioneaza si se aplica oriunde!Pare o stire desprinsa dintr-o alta epoca...
Mark Twain, cenzurat pentru "incorectitudine politică" în 2011?
 Daca si in acest an"de gratie" s-a ajuns cu acest gen de abordare, inseamna ca ne putem considera "evoluati"....

O reeditare a romanului "Aventurile lui Huckleberry Finn" de Mark Twain, menită să elimine nuanţele de rasism din carte, cauzează controversă în SUA, unde opera a mai fost şi cu alte ocazii "curăţată", "actualizată" şi "îmbunătăţită", potrivit New York Times, potrivit Mediafax

Iniţiativa aparţine unui profesor de limba engleză de la Auburn University, din Montgomery, Alabama, pe nume Alan Gribben, care împreună cu o editură americană a publicat o ediţie comună a clasicelor romane ale lui Twain - "Aventurile lui Huckleberry Finn" şi "Tom Sawyer" - în care cuvântul "nigger" (negru în limba engleză,) este înlocuit cu "slave" (sclav).

Cuvântul "nigger", un atribut rasial folosit în mod curent în sudul Statelor Unite înainte de Războiul de secesiune şi întrebuinţat de Twain pentru a reflecta atitudinea socială de la jumătatea secolului al XIX-lea pe valea râului Mississippi, apare în "Aventurile lui Huckleberry Finn" de circa 200 de ori.

                  
Publicat în 1885, romanul spune povestea unui băiat alb sărac, prieten cu Jim, un sclav fugar. În anul publicării, Biblioteca Concord din Massachusetts a interzis cartea catalogând-o drept "prea grosolană pentru tineri".
Atât "Aventurile lui Huckleberry Finn", cât şi "Tom Sawyer" au fost interzise în mai multe licee din SUA din cauza limbajului rasist. Editorul controversatei versiuni, Alan Gribben, spună că speră ca astfel opera să fie binevenită pe listele de lectură din şcoli şi universităţi, susţinând că profesorii au vrut să protejeze cititorul de "insultele rasiale a căror otravă nu pare să slăbească".
Un susţinător al demersului lui Gribben, McAvoy Layne, specialist în Mark Twain, spune că a încercat predarea romanului "Aventurile lui Huckleberry Finn" în urmă cu 23 de ani şi nu a avut parte de reacţii prea plăcute. El atrage atenţia că în 1885 "cuvântul cu «n»" era mai puţin jignitor decât "sclav". "De atunci însă, a devenit de 10 ori mai peiorativ", a declarat acesta, citat de nevadaappeal.com.
Pe de altă parte, cuvântul "nigger" este folosit în prezent de mulţi cântăreţi de rap care l-au readus în atenţie din trecutul ruşinos.
Astfel, New York Times consideră că a-l numi pe Jim sclav - deci un bun al cuiva - ar fi în contradicţie cu relatările din carte, în care acest personaj fuge tocmai pentru a avea libertate.
Un profesor de limba engleză de la Queen's University, Canada, pe nume Robert Morrison, care a predat operele lui Twain la mai multe clase, susţine că eliminarea cuvântului "nigger" înseamnă mai mult decât o simplă schimbare de termeni. "Cuvântul este atât de legat de dimensiunea morală a cărţii, încât (fără el) ne alegem cu o versiune diluată a mesajului lui Twain", spune Morrison, citat de thewhig.ro.
Polemicile suscitate de această reeditare nu sunt însă singurele cu care s-a confruntat opera lui Twain şi a altor scriitori. În 2009, chiar înainte de instalarea lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, profesorul John Foley a scris într-un ziar local din Seattle un editorial în care susţinea că romane precum "Aventurile lui Huckleberry Finn", "Să ucizi o pasăre cântătoare", de Harper Lee, şi "Oameni şi şoareci", de John Steinbeck, nu ar mai trebui incluse în programa şcolară. "A venit vremea să actualizăm literatura pe care o predăm în licee. Barack Obama este preşedintele ales al Statelor Unite, iar romanele care folosesc în mod repetat «cuvântul cu N» trebuie eliminate", scria profesorul.

 Din punctul meu de vedere este o solutie "politically correct", insa  dusa la extrem.
Corectitudinea politica, cea mai mare plaga a societatii occidentale PRECUM BINE CUNOASTETI. Pentru masuri de acest mod....  s-a ajuns, pana la urma, la cenzura. Nu prea era cazul. SUA este considerata o bijuterie a democratiei, dar acum incepe sa semene tot mai mult cu o tara care nu a iesit din Razboiul Rece, care in loc sa mai lupte impotriva ....totalitariansimului, il adopta. 
 Oare ce ne va rezerva viitorul?
                                              Zadkielix alias D.M

3 comentarii:

  1. Observ si pe la noi aceeasi tendinta de a ne fi rusine cu trecutul nostru. Oamenii astia vor sa stearga cu buretele anumite aspecte din istoria lor, sa le bage sub pres, sub pretextul ca ar ofensa o anumita categorie sociala...ca sa vezi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce fac americanii este cenzura,exact "tehnica" APLICATA de a pune pumn in gura!
    Ma voi feri sa o denumesc dictatura!
    Un singur lucur ma intriga...De ce nu se lasa lucrurile sa fie exact asa cum au fost?
    Adica celebrul scriitor Mark Twain a fost rasist?? Uneori cenzura americana seamana izbitor de mult cu cenzura comunista, imi pare sincer rau sa vad cum lumea parca se tampeste in loc sa se destepte si ca in numele democratiei, incet, incet, o sa ne intoarcem…
    Oare unde anume???

    RăspundețiȘtergere
  3. Si inca ceva....
    Cei care vor sa interzica aceste romane sunt oameni limitati, lipsiti de perspectiva!
    Cartile excelente ale acestui scriitor american ce mi-au insotit copilaria, (mai ales Tom Sawyer pe care am citit-o de vreo 3-4 ori si pe care am primit-o chiar la unul din premiile scolare) ar trebui sa faca parte din acea lectura obligatorie!
    Insa, cine mai are rabdare si timp de asa ceva, intr-o lume bulversata si macinata de grijuri si probleme??
    Cat priveste "trepadusii" ce fofrfotesc cu asemenea cenzuri...mai am doar atat de spus, de amintitt!
    Sa le rasplateasca Creatorul candva pentru aceasta forma acida, denaturata! De ce oare?
    Pai e simplu...Ei se leaga de forma si nu de continut. Ei nu fac in realitate decit sa mistifice continutul prin aceasta inlocuire ce ar...proteja (chipurile) si nu ar incita la ura inter-rasiala!
    E un fin praf aruncat in ochii multimii, credeti-ma!
    :)

    RăspundețiȘtergere