Ceva interesant!
AFP vine cu o analiză în care se constată un loc ultracomun: politicienii noştri nu se tem de nimic, în afară de Dumnezeu. Nu am scris despre asta, nu mai repet, dar tot ce mi-aş dori e să devină o temă de dezbatere. AFP priveşte superficial problema, dar măcar o repune pe tapet.
Agenţia compară celebra întrebare a lui Constantinescu pentru Iliescu cu situaţia de acum. E o prostie. Atunci, întrebarea aceea pe sub centură viza totuşi altceva: în traducere, însemna
“Iliescu, îţi recunoşti descendenţa directă din vechiul regim?”.
Acum însă, lucrurile stau cu totul altfel. Nu e vorba de credinţă ca decizie individuală. Ci de o credinţă în nevoia de implicare a instituţiei bisericii. Ceea ce e cam altceva. Pare o inerţie de mentalitate de-a dreptul periculoasă care zace în capetele politicienilor.
Cel mai ostentativ în închinăciuni fiind tocmai social-democratul nostru, Geoană, de fapt un "rosu" convins!
Citez din AFP:
Biserica Ortodoxă îşi afirmă neutralitatea politică şi asigură că nu poate împiedica niciun credincios să participe la slujbă.
Iar, dacă o decizie a Sfântului Sinod autoriezază preoţii să candideze pentru posturi de consilieri departamentali, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stocia, asigură pentru AFP că “nu este vorba de a face politica partidelor, ci politica acelor comunităţi”.
Am vazut acel reportaj - anchetă realizat cu camera ascunsă de Realitatea TV a arătat că preoţii sunt dispuşi să accepte “donaţii” în schimbul unei cuvântări în favoarea unui anumit candidat la prezidenţiale.
Analiştii denunţă o confuzie între stat şi Biserică, întreţinută “mai ales de oamenii politici”, în pofida statutului laic al ţării.
“În momentul în care preşedintele României, deci al tuturor românilor, sărută mâna Patriarhului ortodox, statul este pus într-o situaţie de subordonare în faţa Bisericii”, spune politologul Cristian Pârvulescu, vorbind espre depunerea jurământului de către Băsescu.
Pana in ’89, nimeni nu credea decat clandestin. Acum, nimeni nu mai este necredincios decat clandestin. Devii mai ceva ca un paria fara sa stii de ce. Pana si tavarasul Iliescu a avut probleme in a-si recunoaste credintele impuse de o ideologie careia i s-a inchinat toata viata. Dar nu pe Bunicuta Iliescu vreau sa-l aud, ci mi-ar placea sa vad ca aceasta problema firava este dezbatuta cu simt de raspundere in spatiul populat cu intelectuali.
Dominante sunt inca grupurile de dreapta, cu Patapievici si Liiceanu in frunte. Multi inca afirma raspicat ca nu exista intelectualism acceptabil fara liberalism si fara credinta in capitalism. Cu asa credinte ferme e loc intotdeauna si de putin Dumnezeu. Uniformitatea orientarilor in lumea intelectuala romaneasca este uneori inspaimantatoare.
Putinele voci care ies din fluviul lenes a acestei isterii par a fi foarte usor de anihilat. Traditia romaneasca dezvaluie mai curand voci anticlericale (ceea ce e cam altceva) sau ateist-mistice (Cioran); in zona ateismului pur nu gasim mai nimic.
Intrebarea „crezi in Dumnezeu?“ e de-a dreptul indecenta, dar uneori e nevoie sa intri in acest joc penibil de prostesc pentru a castiga teren in spatiul public.
Acum in secolul XXI, inca isi gaseste cu greu o identitate.Ateismul, liberii-cugetatori par a fi o "rarar avis!"
Nu cred in exporturile „din exterior“, dar si astea sunt utile cand nu avem de facut decat o minima fundatie pentru exprimarea unui sentiment extrem de important: necredinta. Isi are si Romania necredinciosii ei.
Vreti sa mai vorbesc de ei?
Sau nu va intereseaza acest subiect?
Pe mine, isteria mi-a ajuns pana acum!
Astept cu real interes mai departe evolutia!
Sa dea Bunul Dumnezeu ce meritam!
Zadkielix alais D.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu