Despre Minciuna

    Minciuna este o afirmatie ce este contrazisă de către experiență, observație sau bun simț, oferită de mincinos în mod premeditat sau spontan prin contorsionarea totală sau parțială a faptelor și a notiunii de adevar! Biuneinteles, totul se realizeaza prin procedeul argumentarii selective, dar aparent semnificative a faptelor. De regulă, minciuna se consideră o acțiune intențională de declarare a unei stari modale necomfirmabile sau imediat (ori ușor) confirmabilă, pentru a produce confuzie, a oferi false speranțe, a determina o anume deplasare ce servește într-un fel sau altul mincinosului. Deși minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare și de neiertat, se pot totuși identifica și minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de înțelegere corectă și de interpretarea greșită a informațiilor existente sau accesibile la un moment dat.
Privit dintr-o anumită perspectivă, se poate afirma că minciuna caracterizează sui generis personalitatea iar adevărul cauzeaza notiunii de realitate. Mai precis, orice sau oricine poate produce afirmații confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realității în individ, sinonime si total distincte oricărei transpuneri sau oricărei cantități purtătoare de informații se metamorfozează departe de "realitate" cu o structura distinctă.
Minciuna vizează împraștierea intențională a unor afirmații false (care pot fi atât degradanta cât și laudativa) cu privire la conținutul sau la valoarea diferitelor  afirmatii, hotarari (dintre care unele pot fi extrem de veridice sau excelent fabricate). Am totala convingere ca acest mecanism se bazeaza prin propunerea și susținerea unui "autentic" sistem de false valori preferențial, sistem care neagă valori consacrate și recunoscute. În schimb, tot ce se poate aprecia drept  afirmatie fundamentala risca a deveni banalitat ce e  incapabil să producă satisfacții de natură emoțională și intelectuală superioara, Totodata acest fals mecanism determina și acea estompare a orizontului uman atat de necesar  individului sau colectivității.
 
Minciuna este “vacanţa” (a se înţelege, absenţa) adevărului.
Din cate se pare am aflat că Lucian Blaga ar fi lasat scris si spus asta!
Ideea centrala a Intregului Univers ce se doreste a fi armonios, bine structurat si totodata ierarhizat eficient, in conformitate cu principiile cauzale ce tin de Bine, Adevar si Frumos se bazeaza pe mai multe coordonate.Una dintre acestea este determinata de Cuvant si de Adevar, notiuni cu puternic ecou in orice fel de stiinta sau domeniu, indiferent de asociere sau de context.Relatia directa dintre oameni (in reteta asa-zis ideala) e concretizata prin alte notiuni ca respect si norma deoarece atitudinea celui ce propune si promoveaza Binele trebuie sa contracareze tot ceeea ce tine de partea blamata, urata a ceea ce denumim a fi Rau.

 Calomnia, minciuna sau alte asemenea non-valori sunt, din pacate asimilate si chiar promovate,cu deplina diplomatie de societatea actuala multisecularizata si profund scindata.


Fara sa dramatizez as mai avea de spus cate ceva.Trăim într-o epocă de uluitoare progrese ştiinţifice şi nimeni din profesiunea noastră n-are dreptul să piardă contactul cu acest progres.Dar sunt profund convins că dupa ce s-a epuizat tot ce era de spus cu privire la datoria noastră de a ne ţine la curent cu investigaţiile şi cercetările actuale,sarcina esenţială rămâne a marturisi Adevarul.Bineinteles, ramane la atitudinea fiecaruia in a rezolva aceasta problemă sufletească.Poate o să pară banal şi ieftin să declari că dragostea de umanitatea este cel mai important lucru din lume,dar,fără acest imbold,zgomotoasele descoperiri ale ştiinţei nu mai rasună decât ca nişte sunete de surle şi trâmbiţe, atunci cand incercam sa definim minciuna.
Pot avea toată încrederea în în iscusintele noastre descoperiri,în eficienţa lor în practică,în instrumentele noastre de precizie,dar dacă sunt lipsit de căldura sufletească nu însemn mare lucru.
Recunostinta pe care ar trebui sa o aratam atat Creatorului cat mai ales celor din jur ar trebui sa fie tocmai centrul, miezul vietii fiecaruia.

Minciuna reprezintă o denaturare voită a adevărului -cel puţin aşa spune dicţionarul. De regulă, vorbim despre o lipsă de concordanţă dintre ceea ce se spune şi realitate. Aşadar, minciuna este legată de actul comunicării şi de relaţia dintre doi interlocutori. Nu este vorba despre o interpretare a ceea ce s-a întâmplat, nici despre o construcţie fictivă a unei realităţi ideatice sau imaginare, ci despre o prezentare distorsionată a ceea ce este cunoscut ca atare de către cineva.
   De regulă, minciuna apare ca o modalitate da a masca adevărul cu scopul de a evita cunoaşterea lui aşa cum este. Rezultă că prin minciună celălalt este înşelat, amăgit şi este pus în relaţie cu ceva care nu este adevărat sau real. Mecanismul minciunii este cel al reconstruirii datelor adevărului în procesul de comunicare. Ea implică o lipsă de onestitate în ceea ce este formulat şi transmis celuilalt, o intenţie de a comunica altceva, în parte sau în totalitate.
   Asupra gravităţii minciunii se pronunţă absolut orice religie şi cultură.Specialiştii în sociologie şi psihologie susţin că minciuna face parte din cotidianul vieţii oricărui om şi funcţionează ca un mecanism de supravieţuire şi de adaptare la condiţiile de viaţă de care dispune cineva la un moment dat. Se spune că toţi oamenii mint, dar nu în aceeaşi măsură şi nu din aceleaşi motive. Din această perspectivă, se pot identifica câteva modalităţi prin care se declanşează minciuna. Cea mai frecventă situaţie, cu care dealtfel suntem atât de obişnuiţi, este aceea de a da partenerilor noştri de dialog răspunsurile aşteptate, conform cu termenii arealului social, al spaţiului în care trăim. Este o formă de a ne controla şi masca adevăratele gânduri şi sentimente şi de a transmite lucruri convenţionale.
   Pare o formă inofensivă, care produce relaţii amiabile, care trădează bună cuviinţă, politeţe sau respect (de exemplu, să îi spui cuiva „ce bine arăţi astăzi”, deşi nu crezi şi nu simţi asta). Utilitatea minciunii pare a fi fundamentală în crearea unui spaţiu social tolerant şi politicos. Corelat cu acesta, minciuna mai apare prin înclinaţia „firească” a omului de a cosmetiza adevărul sau realitatea la care a participat. Ca minciună, această îmbogăţire a realităţii cu date care nu s-au întâmplat, poate lua două forme. Una mai uşoară, cu elemente de decor şi detalii care nuanţează situaţia, dar nu neapărat aduce modificări semnificative ale adevărului.
    Există şi o formă radicală, care conduce la o denaturare completă a faptelor sau a unui anumit conţinut.
Minciuna este utilizată nu numai ca instrument al decenţei şi bunelor maniere, ci şi ca o cale prin care individul încearcă să-şi traseze un contur cât mai convenabil în raport cu ceilalţi. Aici minciuna este motivată de interesele personale de a fi receptat într-un anumit mod şi de a avea beneficiile unei asemenea receptări (o slujbă, un partener etc.).
   Există situaţii în care minciuna reprezintă calea detaşării, desprinderii de o situaţie. Participarea la un anumit adevăr aduce responsabilitate, iar minciuna poate ajuta pe cineva să se eschiveze („n-am fost atent”, „nu mai ştiu”, „probabil”). Deseori se întâmplă ca oamenii să prefere minciuna adevărului, tocmai pentru a crea aparenţe sau pentru a nu mai fi nevoie de justificări. Este tot o formă de renunţare, de a lăsa să se ştie altceva decât adevărul. Apelul la minciună se realizează frecvent în situaţiile de criză: în conflicte, când au apărut rezultate nedorite, când pagubele sunt mari.
   Apelul la minciună pare a fi o cale de ieşire din criză, alegând drumul cel mai scurt sau mai puţin costisitor. De asemenea, minciuna apare uşor când individul este sub presiune: fie spune ceea ce celălalt doreşte să audă, fie formulează un răspuns care să îl ajute să nu cedeze. În fine, dar nu în ultimul rând, identificăm minciuna ca un mijloc prin care se încearcă salvarea cuiva sau a unei situaţii, precum şi ca o cale de a încuraja, de a da speranţă cuiva. Această situaţie este, de regulă, aşteptată de cel aflat în necaz şi este calificată drept un bine care acoperă eventualul rău al minciunii.
   Situaţiile limită, de excepţie, nu fac parte din logica vieţii comune şi reclamă o analiză care nu poate rămâne la limitele moralei comune. Însă Binele nu se poate face decât pe calea Adevarului.Dacă iubirea pentru aproapele îl conduce pe cineva să facă un lucru care încalcă limitele moralei comune, atunci tot iubirea îl face capabil să-şi asume consecinţele faptelor săvârşite. Aceste două niveluri ale moralităţii nu trebuie suprapuse sau confundate. Cine alege să iubească nu este mai presus de lege, însă iubirea îi dă puterea să poarte poverile şi implicaţiile faptelor săvârşite într-o lume căzută şi nedreaptă. Iubirea îi dă omului puterea să împlinească legea şi să fie liber.
Bi b l i o g r a f i e

1. R.Boudon, 1996-Dictionar de Sociologie, Ed. Univers Enciclopedic Bucuresti
2. V. Clocotici, A. Stan, -2001 – Statistica aplicata  in psihologie, Ed. Polirom Iasi
3. A. Cosmovici si L. Iacob, – 1998 – Psihologie scolara, Ed. Polirom Iasi
4. Dictionar de psihologie, - 1998 – Ed. Univers Enciclopedic Bucuresti
5. N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, 1994, Psihologie judiciara, Casa de Ed. si presa "SANSA” Bucuresti
6. V. Miftode, - 1995 - Metodologie sociologica, Ed. Porto – Franco Galati
7. A. Neculau, - 1996 – Psihologie sociala, Ed. Polirom Iasi