Translate

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Ponta si titlurile "de glorie" obtinute

UN ALT EPISOD EPIC DIN EPOPEEA RMGC



Poate nu o sa credeti ceea ce v-a s povesti!
 De fapt, toata aceasta epopee ce (parca) nu s emai termina cu RMGC-ul ar trebui sa aibe un final!
 Numai ca, pana sa deslusim sensul adevaratelor marlanii, cu voia Dvs vreau sa va supun atentiei o stire deosebit de inedita!

Cum v-ati astepta, "CLIENTUL" MEU FAVORIT (SI POATE AL MULTOR)-Victor Ponta nu scăpat nici la Londra de cei care luptă pentru salvarea Roşiei Montane. Un grup de tineri l-au aşteptat pe premier la intrarea la Bursa de Valori, unde i-au înmânat Diploma de Merit “pentru rezultate nepremeditate în trezirea, mobilizarea şi revoltarea poporului român din ţară şi de peste graniţe”.

Acum, prin debordanta sa experienta ce credeti ca a realizat?
Pentru a dovedi că-şi merită pe deplin distincţia, Victor Ponta a început să vorbească.Nu a contat faptul ca aceasta diploma ar fi trebuit sa-l "trezeasca", sa-l scurtcircuiteze...
Pentru a nu mai exista vreun dubiu de ce se revoltă oamenii când aud atâtea minciuni la foc automat, Pisicul Carpatin (alias V.P)  a ales o solutie invatata la scoala bolsevica traditional 
Mai întâi, prim-ministrul a adus vorba de aşa-zisele despăgubiri. Citez....cCând pierdem procesul, să-mi daţi banii să plătim”. 
CHIAR ASA?
Insa acum,as avea si eu domnule Ponta, o intrebare...
De fapt sunt mai multe, vin in cascada!!!

Cum apreciati oare atunci cand situatia, in care se va impune acest scenariu si mai ales ce anume veti face,dacă veti fi (fereasca Dumnezeu) la conducere?
Oare statul român vrea asemenea lucruri? Dar daca se angajează cu sistemul PCR (pile,relatii si cunostinte) pe Ana Diculescu Şova, ori pe fiul ei, Dan Şova, ca avocat?
Nu cumva România va risca să piardă un eventual proces cu Gabriel Resources?
Nu cumva voi preconizati si asteptati aceste esecuri???
Dacă nu vrea să piardă procesul, e suficient ca Guvernul să-I angajeze pe avocaţii statului El Salvador, care au câştigat în luna august, la Curtea Internaţională de la Washington, procesul cu o companie de minerit căreia i-a fost retras avizul. Şi sunt pe punctul de a câştiga un alt proces de acelaşi tip cu gigantul minier Pacific Rim 
Ca sa nu credeti ca vorbesc aiurea accesati aici si comparati!!!
......

Acum, pe final as dori sa comentez in felul meu acest discurs foarte perfid,mincinos dar deosebit de abil alcatuit!
 Punctual:
1)“Ce facem cu lacul ăla, că-mi trebuie 240 de milioane de euro să-l ecologizez?”, a întrebat retoric Victor Ponta.
Contra-argument 
Evident e o minciună gogonată. În Roşia Montană nu există niciun lac care să aibă nevoie de o asemenea sumă pentru ecologizare. În tăurile Roşiei Montane se poate pescui liniştit şi acum. Iar dacă se referă la costurile de ecologizare ale fostei exploatări de stat, acestea au fost evaluate, încă din 2007, la o sumă de zece ori mai mică. Indiferent dacă proiectul minier se face sau nu aceste costuri vor fi suportate de statul român. Iar bani pentru aşa au existat şi există, dar sunt deturnaţi către tot felul de baroni şi baronaşi locali 
!
 Dovada -AICI

2)“Oamenii din Roşia Montană nu ştiu să facă decât minerit” e o altă minciună grosolană.
Dupa cums e stie,creşterea vacilor este  ocupaţia care le-a adus venituri localnicilor şi în perioada avântului fostei exploatări de stat.

Contra-argument 
M-am informat si,din păcate, după 2007, numărul vacilor din Roşia Montană au scăzut de la 2.500 la 600 (într-o perioadă în care în Munţii Apuseni efectivele de vaci au crescut cu 20%), din cauza neutilizării păşunilor achiziţionate de companie. În plus, datorită eforturilor opoziţiei, mulţi localnici au învăţat să facă turism. În 2007, în Roşia Montană nu exista nicio pensiune sau loc de cazare.

În pofida piedicilor puse de autorităţile locale şi de companie, numărul pensiunilor şi caselor în care se oferă cazare a ajuns în 2011 la 12, însumând 126 de paturi. În timpul FânFest 2013, localnicii au cazat peste 200 de turişti, alte câteva mii campând în curţile şi grădinile sătenilor. Toate aceste rezultate concrete se datorează eforturilor celor care se opun proiectului minier. Aşa învaţă localnicii să facă şi altceva decât minerit şi e uşor de anticipat care ar fi fost rezultatele de până acum dacă autorităţile din Roşia Montană şi judeţul Alba ar fi susţinut o astfel de dezvoltare în loc să încerce să o blocheze.

În fine, cea mai tenebroasa replică a lui Victor Ponta a fost
“Se va respinge şi în Parlament (legea specială avizată negativ de comisie – n.a.)”.
Dacă o spune convins acest premier pe numele sau complet...Ponta, încep să am unele emoţii… 

Acum, in loc de concluzie...Nu cumva, prin tot ce a debitat cu nonsalanta  la Londra, premierul a dovedit că-şi merită cu adevărat diploma primită?

 Nu inchei pana nu pun si filmuletul 



si diploma in format jpg






Ca sa nu ziceti ceva ca as avea (de impartit) sau as fi invidios pe "suceesele" domniei sale, inchei cu speranta ca , intr-o zi acest TIRAN va plati cu varf si indesat toate aceste manevre anti-nationale!!!

Dumnezeu sa -i rasplateasca!!!!



                      Zadkielix alias Prof Dr. D.M

miercuri, 6 noiembrie 2013

Un umil răspuns la scrisoarea „ex-cetățenilor” către Daniel Barbu și PNL

Pentru cine nu cunoaște despre ce fel de  document e vorba puteți și chiar vă recomand să accesați acel link!
Impropriu spus a fi un document cu o valoare inestimabilă, această scrisoare exprimă tocmai un punct de vedere just, vertical a celor ce se intitulează  „ex-cetățenil” și e adresat către fostul ministru Daniel Barbu și PNL

Cu speranța că nu voi exagera cu gratulările, îmi voi expune și eu un punct de vedere, fără a menaja nici funcția fostului mre ministru al Culturii și nici a mă înjosi!


Cu totții sunteți (bănuiesc) de acord că acest domn a fost unul dintre cei mai insipizi miniștrii pe care i-ați pututu afla din 1989 încoace!De aceea, fără a uza de bunul gust sau de o anume stare de spirit aș dori doar să vă aduceți aminte de anumite lucruri ce se întâmplă, pe fașă în statul denumit România...
Exploatarea resurselor, cianurarea probabilă, cutremurele de la Izvorani,aroganța șefilor, măsluirea și ascunderea documentelor cu caracter public sunt tot atâtea motive ce -mi vin în minte!
 Dar, poate că o să vă revoltați sau o să ridicați din sprâncene atunci când (poate pe bună dreptate) o să vă-ntrebați de ce mă revolt sau de ce voi folosi unele cuvinte mai explicite, mai dure la adresa acestor (sau acestui domn) enormități!
Acest politruc cu adevărat ieftin e de fapt un parvenit ce a acces pe scara ierarhică, prin sistemul pile, cunoștințe și relații! Mai bine zis tot cu uneltele vechii orânduiri! În fine, trecînd mai departe această dovadă de aroganță extremă din partea acestui nene mă cam duce cu gândul la POZIȚIA SA , RESPECTUL FAȚĂ DE SEMENI ȘI MAI MULT DECÂT ATÎT verticalitatea sa....Atacurile la persoană îndreptate cu predilecție, aproape violentă asupra acelor oameni ce au ieșit (NU DE BUCURIE) în stradă cerând oprirea jafului sitematizat din această țară MI SE PAR CELE MAI ABJECTE LUCRURI DE DUP= 1989 ăncoace, realizate de..."un om rafinat, rasat!" Să-mi fie cu iertare dacă am scris mai mult decât se cuvenea, dar și eu fac parte din acei hipsteri ce au ieșit și au militat împotriva poluăriim mediului, împotriva manevrelor de secătuire a resurselor subsolului ți automat împotiva acestor entități cu energii joase! Închei cu speranța-n suflet ca aceste unelte diabolice să sfârșească cât mai grabnic, iar Dumnezeu, prin Atotputernicia Sa să le ia puterea, banii, influența (că mințile sunt deja luate de Adversar) Așa să ne-ajute Bunul și Adevăratul Dumnezeu!



            Zadkielix alias Prof. Dr Daniel Mihai

marți, 29 octombrie 2013

O poezie dintr-o mie- UNIȚI SALVĂM TOATĂ ROMÂNIA!!!

O poezie dintr-o mie

 Parafrază după folclorul copiilor


“Zece negri mititei au cinat sub luna nouă:
Unul însă s-a-necat și-au rămas doar nouă.
Nouă negri mititei au stat noaptea dupa trei;
Unul s-a-ntrecut cu somnul și-au ramas doar opt din ei.
Opt negri mititei trec prin Chevron într-o noapte
Unul zice: “Eu rămân”- și-au ramas doar șapte.
Șapte negri mititei despicau surcele groase;
Unul s-a taiat În două și-au rămas doar șase.
Șase negri mititei se jucau c-un ȘIST, netoții
Un gaz rău l-amețit pe-unul si-au ramas doar cinci cu toții.
Cinci negri mititei vor s-ajungă fracturați
Unul și-a-mplinit dorința și-au rămas doar patru frați.
Patru negri au plecat, hăt, pe mare, mititeii;
Unul a picat in lanț și-au ramas doar trei.
Trei negri mititei zic: “La FORARE e de noi”.
Pe-unu-l stranse-un UTILAJ in brațe si-au ramas doar doi.
Doi negri mititei se uscau la soare-un pic;
Unul s-a prăjit de tot și-a ramas un negru mic.
Un negru mititel, singur-singurel,
Cu un streang s-a spînzurat și n-a mai rămas nici el. ”

 Această creație o dedic în exclusivitate întregii clase politice,fără niciun fel de discriminare!

Cu speranța că nu mă vor închide, banna, maltrata sau căuta vă salut cu respect (inclusiv pe ..."clienții" mei favoriți) și vă invit (ca să nu devin cinic) să nu ajungeți în locul ultimului negru pitic!
=))))

                     Zadkielix alias Prof. Dr Daniel Mihai

marți, 22 octombrie 2013

7 motive personale împotriva exploatării gazelor de șist




7 motive personale împotriva exploatării gazelor de șist

Personal sunt impotriva exploatarii gazelor de sist  deoarece

1. Statul (nu are rost să aduc teorii sau ă demonstrez aiurea) este corupt si a negociat la nivel de amator, la nivel foarte jos,prost redeventa! Ca să fiu mai explicit.... adică noua ne revine 3.5% din gaze in conditiile in care ar fi decent sa purtam o discutie pornind de la cel putin 20-30% dacă nu chair jumatate din gazele exploatate.

2. Este clar ca probabilitatea ca o sonda sa polueze panza freatica (adcă apa curata subterana)este destul de mare in conditiile in care s-a demonstrat ca una din 8 sonde polueaza iar exploatarea sa fie rentabila/ profitabila economica trebuie folosite 100 de sonde intinse pe tot teritoriul României

3. Explorarile includ zone apropiate centrelor urbane in condiitile in care orice explorare (A se citi explorare si nu exploatare MARE DIFERENTA!) ar tb facuta la cel putin 50 de km dacă nu chiar 100 km pt ca acea sonda sa nu tulbure panza freatica a orasului

4. Chevron nu se angajeaza si chiar daca s-ar angaja sa construiasca statii de epurare (aici statul ar tb sa impuna obligatoriu aceasta conditie, pe principiul poluezi tu faci curat) care sa purifice apa poluata de toate substantele care le baga ei in sol (si care... apropo chiar si acum sunt confidentiale) proiectul n-ar mai fi profitabil pt ei pt ca simpla construire a unei sonde costa jumate de milion de dolari!

5. Nici in SUA nu mai au voie sa exploateze gaze de sist dekt in zone absolut pustii gen desert. Asa ca daca ei in tara lor nu mai permit acest lucru noi de ce sa permitem???

6. Tehnologia nu este perfectionata, prezinta riscuri ecologice enorme si este costisitoare drept rezultat gazul scos nu numa ca va fi scump la propriu si nu ne va reveni noua DAR costurile ecologice pe care le vom suporta vor fi monstruoase fiind posibila chiar depopularea oraselor Bârlad si Vaslui si distrugerea unor statiuni minunate gen Vama Veche!

7. Concluzia este ca cei de la Chevron n-ar trebui lasati sa exploreze de capul lor fara colaborarea si dezvltarea unei companii romanesti de acelasi profil. In cele din urma dupa ce se vor termina prospectiile adică EXPLORARILE … Chevron ar trebui fortati sa stea pe tusa asa vreo 20-30 de ani sa perfectioneze tehnologia si apoi sa vina la noi avand pretentia ca Statul Roman si Uniunea Europeana sa le dea avizul de mediu pt EXPLOATARE. Pana atunci oricat de frumos ar suna ca obiectiv independenta energetica (adică nu numai ca gazele sa revina Chevronului ci si in mare parte Statului Român) a acestei țări măcinate și sfîșiate sistematic!!!
PERSONAL consider ca astfel de exploatari prin fracturare NU AU CE CAUTA IN ROMÂNIA!!!

SUNT DECIS!
NU SUNT ȘI NU FAC PARTE DIN SOCIETATEA INERTĂ!

REFUZ, REZIST. GAZELOR DE ȘIST!!!

MINCIUNA SI HOTIA RUINĂ ROMÂNIA!!

UNIȚI SALVĂM ROMÂNIA!!! 

DUMNEZEU SĂ ALUNGE PE TOȚI ACEȘTI INVADATORI, EXPLOATATORI!!!


                 Zadkielix alias Prof. Dr Daniel Mihai

luni, 21 octombrie 2013

Uniți, Salvăm Patria Română!

Uniți, Salvăm Patria Română!!!- Episodul al patrulea



România dă semne că s-ar trezi,într-un final din acest somn ce a produs monștrii, scenarii desprinse din filme absurde și situații confuze și semi-confuze!
Mai nou, manifestațiile contra cianurării, exploatării se catalizează și asupra acestei clase politice imberbe (la suflet) și impotente (pe de-antregul) în a găsi CHEIA, REZOLVAREA DECENTĂ!!!

De ce afirm acest lucru?
Simplu, am observat că a mai apărut pe hartă o localitate, desprinsă din acea fibră sănătoasă, pur românească- Pungești!
Și, admir acea rezistență, acea mobilizare a localnicilor ce nu vor să dea înapoi!!!
Mai mult decât atât, faptul că un colos ca Chevron poate face cale-ntoarsămă bucură enorm și-mi dă o satisfacție de nedescris!
Acum înțeleg în sfârșit acest spirit de " neam unit" ce transcede istoria noastră, pe de-antregul!
Cu voia Dvs, î altă ordine de idei, pentru cea de-a noua săptămână de marșuri, proteste, scandaluri țin să cred că toate aceste manifestații încep să fie mai corect direcționate.
 Direcția ar cam trebui să fie nu "Salvati Rosia Montana" cât de fapt "Salvati România" 
 De ce "Salvati Romania"? Pentru ca România să nu care cumva să fie condamnată de acum încolo la sute de ani de periferizare și subdezvoltare de către caracatița corupției si  lipsei totale de viziune a ...activiștilor PCR incompetenți care au constituit in majoritate clasa politica a ultimilor 23 de ani!!!
Cum s-a întâmplat?
...
Povestea o poate spune oricine!
De exemplu, să punctez un aspect...
  A fost suficient furtul resurselor care ar fi trebuit să creeze rețeaua de autostrazi în România pentru ca țara să fie redusă la condiția de provincialism și primitivism pentru această generație. 
Ce inseamna lipsa de viziune? Este foarte clar că în această perioadă se remarcă anumite viziuni îndrăznețe și inovatoare ce sunt vizibile și au legatură cu economiiile țărilor competitive ale lumii.
Dar la noi s-a remarcat doar jaful dublat de pauperizarea sistematică a clasei de mijloc, din 1990 încoace!!!
 Lipsa de viziune economica a clasei politice românești se observă în desprinderea acestei clase politice românești corupte și retrograde de realitățile economice internaționale globalizate. 
Activiștii acestia PCR-iști habar nu au care sunt trendurile economice internaționale și in ce fel noi am putea intra in aceste circuite în mod eficient. 
Ceea ce este firesc în momentul în care liderii principalelor funcții publice din România iar unii nu vorbesc limbi straine sau au facut jumatati de facultate la seral....sau au fraudat doctorate.
 LIPSA DE VIZIUNE constă în simpla realitate obiectivă...  În timp ce prin China au fost construite sute DE MII DE KM de autostrăzi , in România NU AU FOST CONSTRUITE DECÂT CATEVA SUTE DE KM DE AUTOSTRĂZI ceea ce condamnă țara noastră la statutul de stat liliputan, situat departe, la periferia civilizației...
Și mai e ceva de menționat pe această temă...Faptul extrem de grav in legătură cu problema generației din care fac și eu parte, a tinerilor ce manifestă este acesta realitate pe care  fiecare o simte în mod subiectiv.
Însă, aceste chemări la TREZIRE, LA MOBILIZARE,LA SPIRIT CIVIC trebuie să aibe și  O
FINALITATE!
  Cu aceste gânduri optimiste închei această postare.

Al Dvs, mereu pe fază

          Zadkielix alias Prof. Dr Daniel Mihai

luni, 14 octombrie 2013

Uniți, Salvăm Patria Română!!!

Moţii se mobilizează pentru Marea Adunare de la Câmpeni

Motto                                     Sămânța de lance pe-aici se cultivă
                                              Si trașii pe roată ascunși sunt in toți
                                              Și nu mai e roată să-i stea împotrivă
                                              Acestui popor înviat de pe roți
                                             Oricând s-ar ivi vreo-ncercare amară
                                             La brâu să vă stea mai aproape de mâini
                                            Spre drepturi în țară și pace afară
                                          Cu lancea lui Horea, la luptă, români! ( 
Lancea lui Horia-Cantec de Cristian Buica versuri de Adrian Paunescu Cenaclul Flacara)


Remember istoric

S-a mai întâmplat de două ori în istorie când moţii au lansat apelul unor Mari Adunări. Pe 31 octombrie 1784, Horea i-a convocat la Mesteacăn. Autorităţile au încercat să-I oprească pe ţăranii conduşi de Crişan să ajungă la adunare, iar acest lucru a declanşat răscoala. În mai 1848, moţii au răspuns convocării de a participa la Marea Adunare de la Blaj. Şi a urmat Revoluţia.

Izbucnirea răscoalei

Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de târg la Brad, judeţul Hunedoara, un număr semnificativ de iobagi se aflau în această localitate. Crişan s-a dus la acest târg şi s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criş, cu ţărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică.
În ziua de 31 octombrie 1784 se adunaseră la biserica din Mesteacăn 600 ţărani iobagi din Zărand şi din Munţii Apuseni. La întâlnire au venit Crişan şi Cloşca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crişan le-a arătat ţăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuşi împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri. Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crişan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie.
Crisan a plecat spre Balgrad/Alba Iulia impreuna cu motii zarandeni veniti la intalnirea de la Mesteacan iar la Criscior a avut loc prima ciocnire a rascoalei unde motii i-au spulberat pe grofi (UNGURI)
.............


Sâmbătă, 19 octombrie 2013, de la ora 14.00, la Câmpeni a fost anunţată o altă Mare Adunare a moţilor. De această dată, locuitorii Apusenilor sunt chemaţi atât pentru a fi solidari cu localnicii din Roşia Montană, care luptă împotriva proiectului minier, cât şi pentru a-şi apăra propriile drepturi, ameninţate de planurile companiei miniere şi ale politicienilor care o susţin.
De asemenea, la Câmpeni sunt aşteptaţi pentru 19 septembrie, locuitori din toată Transilvania şi din România. Fragment din textul de mobilizare: “Aceste slugi ale RMGC au uitat că pe Valea Arieşului trăiesc 15.000 de crescători de animale, sute de proprietari de pensiuni şi aproape 1.000 de oameni care depind de locurile de muncă la fabricile de mobilă din Câmpeni, Moţi care nu aveau de gând să stea la nesfârşit să privească la distrugerea vieţilor şi gospodăriilor lor de către lăcomia Corporaţiei şi corupţia clasei politice! Iată, Moţii se ridică! Şi noi suntem chemaţi să-i sprijinim! Sâmbătă, 19 octombrie, ora 14, la Câmpeni, SOLIDARITATEA noastră, a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, vârstă, gen sau condiţie socială, va zdrobi această companie criminală şi pe toţi lingăii ei.
Atenţie, preşedinţi, guvernanţi şi parlamentari: buciumul sună! Moţii ies la luptă! Şi noi suntem cu ei!”.


Mesaj mobilizator 
"Cel mai intens mediatizat argument al Roşia Montană Gold Corporation a fost, întotdeauna, cel al locurilor de muncă. El a fost recitat, cu slugărnicie, de toţi politicienii care au reprezentat interesele RMGC în primării, consilii locale, prefecturi, Parlament, Guvern şi Preşedinţie. Chiar dacă ştiau, cu toţii, că nişte mineri de subteran nu au cum să lucreze într-o mină de suprafaţă... 

Dar aceste slugi ale RMGC au uitat că pe Valea Arieşului trăiesc 15.000 de crescători de animale, zeci de proprietari de pensiuni şi aproape 1000 de oameni care depind de locurile de muncă la fabricile de mobilă din Câmpeni, Moţi care nu aveau de gând să stea la nesfârşit să privească la distrugerea vieţilor şi gospodăriilor lor de către lăcomia Corporaţiei şi corupţia clasei politice!

Iată, Moţii se ridică! Şi noi suntem chemaţi să-i sprijinim! Sâmbătă, 19 octombrie, ora 14, la Câmpeni, SOLIDARITATEA noastră, a tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie, vârstă, gen sau condiţie socială, va zdrobi această companie criminală şi pe toţi lingăii ei.

Atenţie, preşedinţi, guvernanţi şi parlamentari: buciumul sună! Moţii ies la luptă! Şi noi suntem cu ei!"


Amănunt de culoare, dovada vie a lașității USL-iste

Poate nici pânș-n prezent nu știți cine este Dan Șova...
E acel domn ce, în continuare caută contractul dintre statul romîn și Gabriel Resources...

Frumos, nu-i asa? 
Unde s-a mai pomenit că s-au semnat contracte fara clauze, s-a dat totul pe tavă, gratis, fără interese naționale sau istorice ori grija pentru mediu?
Practic  timp de 14 ani nu s-a preocupat nimeni de absolut nimic...

Prelungirea licenţei de la Roşia Montană, OBLIGATORIE????
 Dan Şova explică cum este posibil

"Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Şova, a declarat în ediţia de sâmbătă a emisiunii Q&A de la Antena 3, că statul român este obligat să prelungească licenţa de exploatare de la Roşia Montană, la cerere, şi asta pentru că aşa a fost ea formulată în anul 1999.
"Avem o realitate juridică care spune acest lucru. Aceşti oameni au o licenţă de exploatare până în 2019. Din 2019 ei pot cere prelungiri multe. Nu este TEORETIC obligatoriu să li se dea. Dar în licenţă se prevede că licenţa se prelungeşte cu câte cinci ani, automat, la simpla cerere formulată cu 60 de zile înainte de expirarea licenţei", a declarat Dan Şova la Antena 3.
Şova a subliniat că fără adoptarea proiectului de lege pentru Roşia Montană, în momentul de faţă, în licenţa emisă în 1999 nu există nici o prevedere în legătură cu patrimoniul cultural, cu obligaţiile economice faţă de comunitatea Roşia Montană şi nu există nici o prevedere cu privire la eliminarea poluării istorice", a precizat Dan Şova.
"Nu există nici o prevedere care să garanteze menţinerea cotei de 25 la sută a statului român", a subliniat Şova.

Sursa: http://antena3.ro

COMENTARIUL MEU

De-abia aștept evenimentul și ecourile de după acesta!
Însă, un gust amar mă cam încearcă observând combinația letală dintre aroganța politicienilor și apatia societății civile ce practic nu prea mai reacționează la aceste fărădelegi, la această hoție și posibilă distrugere a mediului ambiant!!!

Asemănări izbitoare
Oare observați și Dvs că nu există nici o schimbare reală în societatea românească? Da, acolo unde clasa politică se zbate cu veselie in aceeasi mocirla de la Gheorghiu Dej incoace....
Chiar exista in adevar similitudini de atitudine cu ‘clasa politica’ din perioada 1948-1958....Numai daca citim componenta Guvernelor din perioada respectiva vom gasi doar 2-3 romani in fiecare Guvern, restul fiind nascuti in afara Romaniei si parasutati cu nume romanesti ca ‘lobby-sti’ ai Kominternului.
Dar atat dupa 1958,Gh.Gh.Dej a reusit retragerea Armatei Rosii si eliminarea majoritatii agentilor din conducerea de atunci. El a avut capacitatea de a se opune ‘Planului Valev’,prin care Romania devenea furnizor de resurse naturale si produse agricole in favoarea centrului de putere; statut stabilit de altfel prin Tratatul de Pace de la Paris care consfintea ‘ocupatia militara a URSS pe o perioada NEDERMINATA’.
Clasa politica de astazi este alcatuita exclusiv din lobystii centrului de putere actual (unii fiind urmasii directi ai celor din 1947,in frunte de ex. cu dl.M. Isarescu); nu are nici intentia, nici capacitatea de a defini si apara ceea ce -poate consideram a fi o notiune perimata- ‘interesul national’.

Pe final, fără să devin agitator sau cel ce vă deranjează cu asemenea paralele și analize obiective, vă rog să ascultați și acest cântec...Poate că o să vă miște, o să vă sensibilizeze și o să trezească în fiecare dintre Dumneavoastră acel sentiment de apartenență la ADEVĂRATELE FAPTE, ADEVĂRAȚII EROI, ADEVĂRAȚII EROI,MARTIRI ce au luptat cu cotropitorii ca ...să ne fie nouă bine, în prezent și să ne facă să-nțelegem că această țară binecuvântată de Dumnezeu nu este o pradă, o țintă a unor ticăloși!!!

 Dumnezeu să ne aibe pe toți în pază iar această cauză să fie una spre preamărirea Sfântului Său nume, în vecii vecilor lăudat fiind!



                   
                         Zadkielix alias D.M




miercuri, 2 octombrie 2013

  UNIȚI SALVĂM ROȘIA MONTANĂ!!!


 Episodul al 2-lea

Video cu șeful Comisiei Roșia Montană (video)




Un ignorant și un mincinos...
Sau își închipuie că ar trebui să-i credem că noi, românii, trăim cu impresia greșită că orice fel de companie straină (ca, de altfel, tot ce e străin) e un mic colț al perfecțiunii????
Sau acest domn e poate unul dintre ultimii din lungul lanț trofic al fugii de responsabilitate politică – partide, Guvern, Parlament -, un “remake” dupa “Mari comici ai ecranului”...

O DOVADĂ DE NECONTESTAT!!!

  Zadkielix alias D.M


luni, 30 septembrie 2013

UNIȚI, SALVĂM ROȘIA MONTANĂ!!! Episodul 1


UNIȚI, SALVĂM ROȘIA MONTANĂ!!!

Episodul 1

 DE azi înainte, atît cît mă pricep o să scriu, aici pe blog (va fi postat și pe wall-ul meu pe Facebook) gîndurile și impresiile mele pe baza a ceea ce se întâmplă vis-a vis de subiectul Roșia Montană!
 O să încep prin a mă bucura că am luat parte (atât în București cât și-n orașul meu natal- Constanța) la acțiunile civilizate, de protest contra exploatării abuzive a aurului, a gazelor de șist, contra poluării cu cianuri și alte substanțe periculoase a tot ceea ce reprezintă mediul ambiant!!!
Însă, dacă această nouă revoluție pașnică (unii au denumit-o plastic de catifea) este ignorată, ar cam trebui ca acești infractori (politicieni avizi de bani, putere și influență) să fie dați jos!
De aceea, militez cu bun simț pentru această trezire a conștiinței poporului meu, poporului român și totodată sprijin acțiunile de sensibilizare a mai-sus numiților (nu pot să nu mă abțin în a-i compara cu o gașcă de borfași foarte bine organizați) ce se simt încolțiți de această presiune a străzii!
Mai mult decît atît aș avea numai cuvinte de laudă pentru toți acei români frumoși (tineri și bătrîni) ce au ieșit și au demonstrat (în ciuda timpului și chiar a timpurilor) că încă mai există SPIRIT CIVIC!!!
 Da, stimabililor!
 De aceea mă bucur că sunt contemporan cu voi și îmi doresc să spun, atunci cînd țara va scăpa de străinii de la Gabriel Resources și această gașcă de neaveniți că Dumnezeu și-a întors privirea spre noi, spre oamenii frumoși, simpli și inimoși!
...
 Dar acum să revenim la datele problemei și să nu mai visăm (așa cum îmi este lesne mie) că uneltele acestea satanice....se vor da la o parte!
Poate că nu este deloc tîrziu ca să decretăm și să scandăm (pe viitor) :
"Stop crima organizată, manipularea şi diversiunea antiromânească!!!"

Dacă pînă mai ieri, politrucii aceștia ne catalogau hipsteri, mai nou slujbași plătiți gen Gâdea de la postul Latrina 3 ne-au înjosit acuzîndu-ne că am lua ketamină, am SPERANȚĂ că nu ne vom lăsa!De aceea, argumentele puerile de felul " nu mai protestaţi în galerii pentru exploatrea în cariere"ce le am citit, din întâmplare nu mai sunt de actualitate, nemernicilor!!!!
Mascarada cu acea presupusă grevă a ortacilor (aplanată mai deunăzi de premierul Ponta prin simpla sa prezență, tratativele cît și promisiunile ...neonorate mă lasă rece, insensibil!)
Pentru aceia dintre Dvs care îl simpatizați sau credeți că România ar avea de căștigat locuri de muncă (prin exploatarea cu cianuri și distrugerea mediului) am un alt mesaj!
Dacă ați căuta loc(uri) de muncă în alte domenii, cu siguranță ați găsi...

Iar pentru diversioniștii de la RMGC și cei ce susțin aberația aceasta pot să le transmit sincer, decent... doar atât
Nu mai căraţi "protestatari" de prin alte părţi. Finanţatorul lui Gold este urmărit de FBI pentru corupţie şi spălare de bani în America. Și acum gândiți-vă...la noi a lucrat corect?!

Și, ca acest episod să nu fie unul ușor de interpretat, vin cu date reci, statistice.
De exemplu,Academia Română, prin vocea președintelui acestei intituții, academicianul Ionel Haiduc, o somitate în domeniul academic,  desființează proiectul Roșia Montană sau, mai bine zis, tunul Roșia Montană, punct cu punct! Punctul de vedere al academiei Române a fost transmis în cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune, în anul 2012. Acesta a abordat problema protecției mediului și a patrimoniului, alături de rușinoasa problemă a redevențelor (a cantității de aur și argint pe care statul o primește)
După cum ați bănuit, clasa politică și media din țară nici nu bagă în seamă mesajul clar și corect al specialiștilor Academiei Române pentru că nu rezonează cu interesele lor. În statele normale, specialiștii ar avea ultimul cuvânt, la noi mafia politică are ultimul cuvânt, de 22 de ani, și rezultatul se vede. Au vândut tot, acum urmează să vândă, fără niciun pic de remușcare și ultimele resurse ale țării, băieții sunt flămânzi de șpăgi și mită.

Academicianul Ionel Haiduc abordează problema jenantă a redevențelor primite de statul român, subliniind faptul că în alte state valoarea acestora este de 80% pentru stat și doar 20% pentru investitor. La noi, gașca mafiotă, în frunte cu băsescu și ponta, susținătorii efervescenți ai proiectului, a acceptat ca statul să primească doar 6%. Este o diferență ca de la cer la pământ!

Nici acum nu îmi pot explica cum poate accepta un premier ca România, pe aurul ei, să câștige din toată această afacere doar 19 tone de aur din 300 și 192 tone de argint din 1600. Vreau să ne explice cum poate accepta ca din 300 de tone de aur, 282 de tone sa revină canadienilor și cum din 1600 de tone de argint, canadienii să primească mai mult de 1500 de tone. Care este argumentul pentru care radem de pe fața pământului  cea mai veche așezare românească și acceptăm deteriorarea definitivă a acestei zone?

Care este argumentul pentru care acest TUN este prezentat ca fiind un mare succes, de ponta, șova și băsescu – tartorii afacerii! Nu toți suntem proști, realitatea este clară, afacerea este un dezastru pentru România!

AVEM DE ALES, FIE MERGEM PE MÂNA POLITICULUI, cum tot facem de două decenii și ceva și o să dispărem ca stat, FIE LĂSĂM SPECIALIȘTII SĂ AIBĂ ULTIMUL CUVÂNT!
....
http://www.youtube.com/watch?v=xwzF_0jZcOE



Închei aici primul dintre aceste episoade (anacronice) cu speranșa că nu am lezat niciun fel de drept al vreunui semen...
Mă ucur dacă veți interacționa și lăsa comentarii, intervenții etc
Fiind o persoană (destul) de credincioasă (fără a fi fanatic) mă voi ruga la Bunul Dumnezeu ca această mișcare să ajungă un succes și să poată să facă minunea de a le grăbi sfîrșitul relelor tuturor celor ce au vîndut pe nimic țara aceasta, dimpreună cu toate resursele solului și subsolului!!!!



Al Dvs, mereu pe fază

 Zadkielix alias Prof . Dr Daniel Mihai


miercuri, 25 septembrie 2013

Webstock- Editia 2013

  Vesti bune despre Webstock 2013

    

La editia din acest an a Webstock voi participa in calitate de blogger invitat, dupa ce anul trecut am mai fost prezent la acest minunat eveniment.
Pe aceasta cale multumesc organizatorilor.
 Webstock 2013, organizat de către Evensys și care are ca prim partener compania Vodafone, este principalul eveniment al lui 2013, eveniment în cadrul căruia cele mai bune proiecte și campanii in social media sunt premiate.
 Anul acesta, conform uzantelor ma voi stradui si ma voi adresa nu numai cititorilor,admiratorilor blogului meu, ci vreau chiar sa PROMOVEZ acest eveniment de inalta tinuta prin aceaasta postare.  
Asadar, pentru mai multe despre eveniment si despre proiectele in care puteti sa va inscrieti va las comunicatul de presa si cel mai probabil ne vom intalni la eveniment,deoarece de-abia astept sa intalnesc noi si vechi cunostinte.
 Al Dvs, mereu pe faza

  Zadkielix alias Prof Dr. Daniel Mihai 
Pana una alta, ca dovada in plus las acest comunicat de presa:

Pe 27 septembrie 2013, la JW Marriott Grand Hotel Bucharest va avea loc cea de-a sasea editie Webstock Awards, competitia care ofera recunoastere celor mai inedite si mai creative proiecte din  mediul online,  lansate in ultimul an in Romania.
Proiectele si campaniile pot fi inscrise in competitie gratuit in perioada 1 august – 31 august, intr-una din cele 12 categorii ce vor fi jurizate de un grup de practicieni in marketing, comunicare, digital, social media si mobile.
Cele 12 categorii in care va puteti inscrie proiectele si campaniile sunt: Publishing, Utility, Visual, User Generated Content (by brands), Blogging Campaigns, Special Projects (Brands), Facebook Applications, Bloggers Project, Mobile applications, Instagram (by Brands), Best Content Campaign on Facebook, Innovation.
In competitie pot participa doar proiectele care nu au participat in cadrul editiilor precedente Webstock Awards, iar un proiect poate fi inscris doar intr-o singura categorie. Jurizarea include o etapa de preselectie, ce se va desfasura intre 2-9 septembrie si notarea finala, ce va avea loc in perioada 10-20 septembrie.
Pentru mai multe detalii despre inscrierea proiectelor la Webstock Awards 2013 accesati linkul: http://webstock.ro/premii/
INSCRIERI LA WEBSTOCK 2013
Cei interesati sa participe la eveniment, vor avea anul acesta mai multe modalitati de inscriere. Editia actuala va reuni atat bloggeri interesati de social media, cat si bloggeri specializati pe diverse domenii si, in acelasi timp, va oferi posibilitatea de participare creatorilor de aplicatii si proiecte web & mobile. Webstock a rezervat totodata un numar de locuri pentru oamenii din agentii si companii care doresc sa interactioneze cu comunitatea online.
Bloggerii se pot acredita sau pot deveni ambasadori ai evenimentului si isi vor asigura un loc gratuit la eveniment. Profesionistii in comunicare si social media pot solicita invitatii gratuite pentru seminariile dedicate, iar cei din companii isi pot asigura un loc pe baza unei taxe de participare.
STRUCTURA WEBSTOCK 2013
Cea de-a sasea editie Webstock va reuni comunitatea online locala si isi propune sa aduca in prim plan persoane care au avut initiative de a schimba lucrurile din jurul lor, persoane implicate, dar si care considera Internetul un loc de dezvoltare.
In prima parte a zilei, Webstock include doua sesiuni de conferinte, unde oameni care au dezvoltat proiecte inedite, au avut idei inovative si realizari semnificative, le vor prezenta participantilor experiente personale de succes.
Dupa-amiaza, se vor desfasura in paralel trei micro-evenimente specializateBlogging, Communication si Mobile, care vor dezvalui insight-urile celor mai bune studii de caz, cele mai noi tendinte in domeniu si tactici eficiente in promovarea prin intermediul mai multor platforme de comunicare.
Dupa gala de premiere Webstock Awards, participantii sunt invitati la petrecerea organizata de Staropramen cu ocazia evenimentului.
Webstock este organizat de Evensys in colaborare cu Vodafone, partenerul principal al evenimentului. Actuala editie se bucura de sustinerea companiilor LG, Staropramen, Bitdefender si HP. Comunicarea online si site-ul Webstock sunt realizate cu sprijinul Sunshine Digital Communication.
Pentru a fi la curent cu stirile despre Webstock, urmariti atat site-ul www.webstock.ro, cat si contul dedicat de pe Twitter (www.twitter.com/webstockro) sau pe pagina de Facebook (http://www.facebook.com/webstock).

marți, 27 august 2013

O Mioriță aparte, reactualizată

O Mioriță aparte, reactualizată

                                           
 Pe-un picior de plai
 Pe-o gură de Rai
 Ce s-a îmbâcsit
 De toți ce ne mint
 Iată, vin la vale
 Se cobor cu jale
 Trei turme de oi
 Că cea de-a patra
 Zace la Jilava (Rahova)
...
 Și dacă sosiră
 Se-mprieteniră
 C-așa stă toată treaba
În țara săracă
Plină de vânduți
Plină de mișei
 Ce se-nfruptă cu nesaț
Din al drojdiei...zaț...
...
(:::)

Așa precum v-ați dat seama, noua versiune trebuie să respecte (într-o proporție redusă) varianta reală.
Deoarece, din motive pur tehnice nu voi continua cu aceste rime (hilare sau...amețitoare =))) vă voi supune atenției un altfel de scenariu!

Exact ca in balada populară de maximă răspândire denumită MIORIȚA, pe un imaș (teren comunal, pajisște ogor semi-udat) își pășteau oile trei ciobanei, cu trei turme de miei:unul moldovean,unul vrâncean și altul ungurean.
Ca să nu fie discriminare, tustrei stateau ei rezemati în bâte și discutau la un nivel înalt,teme majore ale civilizației mondiale,molipsite de această criză socio-cultural-economic și moral.
 Săturându-se de a folosi cu abnegație și delicatețe limba română, atunci când vine vorba de limbi străine fiecare emite o opinie.
Baciul moldovean: 
-Părerea mea este că cea mai grea limbă este limba engleză.
Uite, de exemplu, ei scriu SHAKESPEARE si citesc "sheikspir".
-Aiurea, spune baciul vrâncean, cea mai grea limbă este franceza!
Ei scriu BAUDELAIRE si citesc "bodler"...
Baciul ungurean nu mai rabda și sare si dânsul:
- Cum pote la voi se vorbește așe? Voi ce fel de rumuni esti? Cel mai greu limbe este rumuneste....
In rumuneste se scrie CABANA VALEA MURESULUI, dar se citesti "keskemet domokos polvon"...

MORALA

 Fiecare dintre Dvs trebuie să-și exprime punctul de vedere. Nefiind exclus varietatea lor, am decis să vi le împărtășiți aici, sub forma de comentarii


P.S
 Acesta este doar un pamflet ți trebuie TRATAT ca atare! Orice posibilă asemănare trebuie privită ca fiind PUR accidentală!
 Vă mulțumesc!


Zadkielix alias Prof Dr Daniel Mihai 

miercuri, 7 august 2013

Vesti destul de ciudate de prin Luna August

 Di... Tanti Auguri

  

 Luna August este intr-adevar o perioada speciala, binecuvantata!
 Acum, din dorinta de a nu va plictisi sau (mai rau) de a va exaspera nu o sa insir motivele!
 Insa vreau sa va supun atentiei Dvs un subiect destul de controversat si delicat!
 Este vorba de programul de monitorizare ce vizeaza orice fiinta vie, rationala de ep acest Pamant!

 Da, departe de a trai in anturajul celor ce propaga fel de fel de teorii inspaimantatoare, pline de fanatism si in stransa legatura cu conspiratiile de tot felul, stirea confoprm caruia si in...tara noastra mult-iubita (sau ponegrita) s-ar afla niste servere mi-a atras deja interesul!
 Adica, mai pe sleau ...
Se spioneaza fratilor...Ce mai tura-vura!
 S-a facut si public...

Libertatea de miscare cat si cea de a actiona a devenit doar un  simplu (sau sa nu zic oarecum tendentios sau excentric)... nevinovat mit!
Si, ca sa nu spuneti ca as bate campii vreau sa va aduc si dovezile existente (aflate chiar in online), spre a fi considerat credibil!
Programul de spionaj XKeyscore, folosit de Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA) pentru a obţine informaţii despre orice utilizator de Internet din lume numai cu ajutorul unei adrese de email, îşi adună şi stochează o parte din date şi la noi în ţară, potrivit ziarului britanicThe Guardian.

                     

În afară de România, pe hartă apar toate ţările în care NSA are servere de spionaj. Majoritatea sunt situate în capitalele statelor sau în apropierea lor şi speculează că aceste servere ar putea fi găsite chiar în ambasadele SUA. 

Surprinzătoare este prezenţa unui astfel de server în Moscova, dar şi în China. Totuşi, serverul din China este amplasat la mare distanţă de Beijing, lucru care sugerează că existenţa lui nu a fost autorizată. Pe imaginea obţinută de The Guardian se arată că aproximativ 700 de servere sunt instalate în peste 150 de locuri din toată lumea. Ţările din care XKeyscore operează sunt SUA, Mexic, Honduras, Costa Rica, Panama, Venezuela, Columbia, Ecuador, Brazilia, Marea Britanie, Franţa, Germania, Austria, Italia, Spania, Polonia, Belarus, Rusia, România, Grecia, Republica Cehă, Algeria, Maroc, Egipt, Sudan, Somalia, Republica Camerun, Namibia, Zimbabwe, Arabia Saudită, Turcia, Irak, Kuweit, Bahraina, Qatar, Emiratele Arabe, Uzbekistan, Kârgâstan, Afganistan, Pakistan, India, Japonia, China, Filipine, Myanman, Thailanda, Cambodgia, Malaesia, Australia şi Noua Zeelandă. 
XKeyscore poate extrage orice fel de informaţii, de la paginile Web vizitate, conversaţiile purtate pe diverse chat-uri şi chiar emailurile trimise. Sistemul are nevoie de o adresă email deoarece multe dintre lucrurile pe care oamenii le fac online sunt complet anonime şi numai cu ajutorul unui identificator – un nume de utilizator şi domeniu Web – se poate face căutarea în bazele de date ce conţin traficul de Internet şi medatele.
Aceştia îl pot accesa fără mandat şi, potrivit unui manual de pregătire, tipărit în 2010, ei trebuie să introducă emailul unei anumite persoane.
Apoi, XKeyscore începe să scaneze traficul online analiştii pot face căutări chiar şi prin comentariile de pe reţelele sociale. Vestea bună este că datele nu rămân stocate permanent, deoarece cantitatea de informaţii adunată este mult prea mare.
NSA susţine că acest sistem este îndreptat către persoanele aflate în afara teritoriului SUA, însă de cele mai multe ori, cetăţenii americani sunt prinşi în colectarea de date...

E cam de NO COMMENT asemenea lucru...
Multi vor avea impresia ca acest mamonic si diabolic proiect i-ar..."proteja!"
 Nimic mai fals!!!
 Fara sa ma dau specialist am si eu o mini-remarca la toata aceasta informatie existenta (deja)!
 Am totala impresie ca ni se pregateste ceva grandios, in sensul ca OCULTA MONDIALA (blestemata sa fie in vecii vecilor!!!) ne educa si totdata ne directioneaza spre un anume fel de a fi, de a gandi si de a ne comporta.
Asa-zisele lor "standarde" nu pot fi puse in valoare atunci cand avem noi, poporul libertatea de a ne misca , de a actiona (asa cum ne e lasata de Bunul Dumenzeu!)
Asadar, e atat de TRAGICA SI DE SINISTRA toata aceasta mascarada incat ma astept (asa cum s-a intamplat de nenumarate ori in istorie), ca ritmul sa devina galopant...
De aceea, acele vremuri pre-acpocaliptice incep deja sa prinda contur!
 Sa dea Bunul Dumnezeu ca acst lucru sa nu se produca si eu...sa ma insel!
SI MAI MULT DECAT ATAT MA VOI RUGA CA TOATE PLANURILE LOR SA FIE UN ESEC!!!
...
 Insa, in afara de credinta si rugaciune in Adevaratul Dumnezeu, altfel de arme nu prea detinem!

De aceea, cei ce au receptat acesta stire as dori sa o popularizeze, fara sa invoce numele meu (decat doar asa, ca si curiozitate) si sa constientizeze enormitatea...

 Cu alese ganduri,

   Zadkielix alias Prof Dr D.M






luni, 1 iulie 2013

Mascarada de la BAC continua cu un nou trist episod

Din ciclul ..cu ce prostii se petrec in fiecare ceas, Romania va ajunge cu o populatie de zombie foarte usor controlati va prezint un episod destul de controversat, grav!


 E de fapt REAL si nu imaginar in care am fost implicat.
Azi am fost supraveghetor la BAC...
Marturisesc faptul ca nu va constitui vreo mandrie acest lucru!
De cum am ajuns in acea institutie prestigioasa apartinand Constantei (nu vreau inca sa dau nume, dar la momentul oportun voi dezvalui TOTUL),nejustificat am fost tratat ca un nimeni, asemena unui puști proaspat coborat de pe...bancile scolii!
De fapt, eram printre putinii tineri care se aflau acolo, in calitate de ...asistenti, de profesori supraveghetori!
Am tras de mine eroic si am reusit sa ajung fara sa am intarziere la ora mentionata (ora 7 de dimineata).
Am asteptat aproape 30 de minute pana sa ne faca instructajul.
Am fost repartizat  pe hol!
Dar, de aici incepe povestea REALA!
Fara sa devin agresiv sau sa am vreo atitudine indecenta, imorala sau de orice fel de natura, s-a răstit la mine, s-a luat de mine o eminență -o cucoana (am aflat si numele, o profesoara fara de scrupule, o.."organizatoare")de -acolo fără de motiv!
Nu am reactionat prima data! Insa, imputandu-mi lipsa de participare (eu trebuia sa-i conduc pe viitori absolventi la toaleta) nu am mai rezistat!
Avand si alte experiente de acest gen(nu e prima data cand sunt asistent la examenul de BACALAUREAT) am trecut la faza de a spune clar si raspicat ca nu este aici si acolo "sa fie sefa mea, sa se ia de mine fara motiv," si sa urle asemeni unei isterice deoarece eu nu am venit acolo sa fiu sclavul nimanui!!!
Mai mult decat atat , am decis si am scris o plângere împotriva ei!
Un fel de declaratie pe propria raspundere!
Mai mult, uitand de faptul ca nu ar fi trebuit sa port cu mine telefoanele mobile,seful de comisie- un domn prof univ respectabil mi-a explicat faptul ca e bine sa scriu o alta declaratie.
Dar acest lucru a deranjat pe alta sefa. Acesteia i-am demonstrat ca nu trimiteam mesaje, nu faceam poze (cu toate ca mi-as fi dorit sa fac acest lucru si sa arat cum si cat de bine se organizeaza aceats fraudare MASIVA a eexamenuluide BACALAUREAT!!!)
Cu toate ca am sesizat fraude mari, am dat declarații...fără niciun rezultat!
Presupun ca acea hartie imi va fi mie nefavorabila si nu ...doamnei cu pricina...
Dar acum sa va spun asa, intr-o imagine globala esenta acesei fraude realizate atatd e profesionist..
Pelerinajele la toaletă (cu aranjarea fițuicilor), largheța cu care profesoarele supraveghetoare lăsau să copieze, nefuncționabilitatea camerelor de supravegheat sunt tot atâtea probleme ce EXISTĂ!
Dar , nimeni nu face nimic...
Sistemul de învățământ e găunos TOTAL!
Mi-e scârbă de ceea ce se petrece...
De aceea, mă gândesc pe viitor îmi doresc să părăsesc acest domeniu...
Ca și dedicație vreau să ascultați această dedicație...

 http://www.youtube.com/watch?v=bZgsYIlfzFI


Imi cer scuze daca am lezat sau am jignit spiritele alese, nobile deoarece  cunosc și cazuri fericite, de oameni dedicați (dar sunt RARI!)
 ...


În rest vreau să se intâmple ca acest sistem găunos să se prăbușească, odată pentru totdeauna!

Poate ca nu sunt cele mai nobile si luminoase ganduri, dar experienta de azi e inca un motiv in plus de a ma detasa (pe viitor) de aceasta lume murdara, infecta si total CORUPTA!!!

 Cu speranta ca nu v-am indispus si ati inteles in linii mari supararea, uluiala cat mai ales modul in care am fost tratat (am totusi 4 ani insistem, sunt su titlul de Doctor in Interpretare Muzicala obtinut relativ recent), va urez toate cele bune si sa auzim si lucruri mai bune!
 Cu aleasa consideratie,

                     Zadkielix alias D.M