Despre conceptul de “reproducere fidela” in
muzică (episodul II)
Există o subcultura, deşi, care nu ţine de muzică şi de reproducerea sa destul de serioasa – şi literala, prin faptul că încearcă să reproducă evenimentul muzical nu ar trebui ignorata. Membrii acestui grup sunt adesea denumiti “audiofili”, melomani.
Dar acesta este un termen impropriu, termenul implică o preocupare cu accesoriile de reproducere, mai degrabă decât evenimentul muzical în sine; ele se referă la ei înşişi ca iubitori de muzică sau ce tin de anumite “trucuri” — cineva care doreste sa se adapteze sistemului poseda multa răbdare în scopul de a extrage din ea cel mai mare grad de realism din punct de vedere muzical.
În scopul de a înţelege mai bine perspectiva optimizata se ia în considerare natura evenimentului muzical.
Deşi alte si variate aspecte ar putea descrie un concert (sau reproducerea acestuia) în ceea ce priveşte modalitatile de notare a acestuia (melodie, armonie, ritm, instrumente – care sunt toate evidentiate si grafic), coerenţa ansamblului, şi manipularea emoţională cauzata de experienta se va extinde asemeni unei liste în mod considerabil.
Nu numai descrierile sunt evenimente cu sens categoric in aceasta enumerare de instrumente importante – cum ar fi vioara sau pianul-dar caracteristicile individuale ale instrumentelor sunt definitorii. De exemplu, dacă este o vioara Stradivari sau un Guarnieri sau pianul e fabricat din lemn de trandafir sau mahon (lemn, fiecare are propria cutie de rezonanta) armonicele vor avea un spectru bogat.În plus, dimensiunea instrumentelor este un alt motiv de remarcat, şi astfel se explica cum anume pot apare modificările acestor variabile mai sus mentionate in functie si de “ornamentica” adica de dimensiunile – de “flori”, de spectrul estetic propriu-zis ce se extinde – cu schimbările dinamice ale muzicii.
Ca nu cumva să fie crezut că acest tip de ascultare critica este domeniul exclusiv de optimizare, sau că caracteristicile fonice prevalează asupra aprecierii performanţei, trebuie să se sublinieze faptul că tocmai emotiile celor ce iau parte la orice concert, la orice manifestare artistica amplifica senzatia de bine, de implinire a iubitorilor de muzică ce trebuie să acorde atenţie întregului spectru fonic şi a parametrilor muzicali.
De asemenea, pentru că ascultarea critică este o tehnică de învăţat, O STARE EMINAMENTE competenţa, o data cu “ascultarea activa”, se poate integra în experienţa de ascultare aceasta conexiune emotionala cu evenimentul muzical propriu-zis.
Când se asculta muzică reprodusa, cu toate acestea, tot ceea ce percepem cu simtul auzului nostru poate fi analizat de catre altcineva -invocand “procesul tehnologic inalt” la care suntem supusi.
De asemenea conform unor legi nescrise “ gusturile nu se discuta” nimic nu pare a fi mai “atractiv” decat impartasirea emotiilor, senzatiilor sau impresiilor vis-a vis de orice, cu precadere in acest domeniu extrem de subiectiv si profund marcat de impresia de moment.
Altfel spus, orice ascultător poate emite o parere critica prin faptul că se aşteaptă ca parametrii sau sfera sa cognitiva sa fie imbogatita de multele (putinele) sale experiente cultural-artistice în care este posibil să fie (sau nu) un reper, un model reprodus corect în forul sau interior, in sala de concert sau in camera lui de auditie.
Mai mult decât iluzia că muzicienii sunt în camera ori, el încearcă să fie auditiv transportatela concertul original sau site-ul de înregistrare.
Deşi criteriile utilizate pentru evaluarea echipamentelor de reproducere sunt numeroase, şi pentru a corela criteriile menţionate anterior, acestea sunt unificate sub o singura paradigmă: sunet absolut.
Aşa cum Harry Pearson, editor al “Abso! Ute Sound” îl pune, capacitatea de a sesiza sunetul absolut este sunetul “live”, sau muzica neamplificata (“rece”, “a capella”) care apare în spaţiul real ce poate avea multiple fatete.
Aceasta este de fapt o punte de referinţă mai mult decat acceptabila numai pentru faptul ca , odata reproduse orice serie de sunete (pentru motive care ar trebui să fie evident amplificate- muzica nu are “inteles tainic” absolut, deoarece este de ajuns a fi reprodusă deja de dispozitive de amplificare), în continuare, aceasta implică faptul că reproducerea muzica nu este o chestiune de gust, doar una ce tine mai mult de Adevăr sau Mesaj.
Orice abatere de la “norma absoluta” în reproducerea muzicii a fost si este in continuare considerată o variaţie sau chiar, mai dur spus o denaturare, deoarece variatia sau “denaturarea” nu apare cu valoare absolută, iar următoarele tipuri de varieri, “colorari” ale timbrului, precum şi aspectele legate de reproducerea sunetului sunt înţelese în contextul de reproducere propriu-zisa.
Ca de exemplu, conceptul de “soundstaging”, care se referă la sistemele de capacitatea de a portretiza un plin acustic – se situeaza in limitele de înregistrare a sunetului şi a aerului cat şi ambianţa în termen de acurateţe în cele trei dimensiuni ce pot fi captate de dispozitivele IT cunoscute in prezent.
Acest lucru este efectiv un parametru care de foarte multe ori are oscilatii cu orice fel de sisteme de reproducere cunoscute,performante dar este totodata o “variabila” oarecum constantă şi fidela,corecta la “evenimentul” de a reda live emotia momentului aristic
Desigur, aici subiectivitatea va lansa destul de multe subiecte de analizat, de comentat cu atenţie, insa în mod normal, inginerii de sunet sunt singurii in masura sa fie apreciati sau…detestati de catre cunoscatori.
Zadkielix alias Prof. Dr. Daniel Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu