Translate

marți, 12 ianuarie 2010

Cea mai înaltă clădire din lume- fulgerată!

Burj Khalifa din Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, fulgerată


Cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, a fost lovită recent de fulgere.Turnul are 160 de etaje, a inclus 330.000 de metri cubi de beton şi 31.400 tone de oţel, fiind vizibil de la 95 de kilometri distanţă.
Aceasta este dotata cu 57 de lifturi care asigură transportul la cele 1.044 de apartamente din interiorul clădirii şi la cele 49 de etaje dedicate birourilor, precum şi la un hotel construit sub marca Giorgio Armani.


Designul în formă de "Y" al clădirii, realizat de arhitectul Adrian Smith, a fost utilizat pentru a susţine structura turnului, care se îngustează pe măsură ce avansează în înălţime. În partea superioară, clădirea se transformă într-o structură din oţel finalizată cu o spirală imensă. În cadrul ultimelor etape ale construcţiei turnului, cimentul utilizat în cadrul clădirii a adus şi prelucrat la o înălţime de 605 metri, un record mondial în materie.
Valoarea construcţiei, care a început în 2004, este estimată la peste un miliard de dolari. Companiile care au realizat Burj Dubai sunt Samsung Engineering & Construction (Coreea de Sud), grupul BESIX (Belgia) şi Arabtec (Emirate Arabe Unite).


Burj Dubai este piesa centrală a unui nou district comercial în valoare de 20 de miliarde de dolari, Downtown Burj Dubai, care mai include 30.000 de apartamente şi centrul comercial Dubai Mall, unde există spaţii pentru 1.200 de magazine. Compania care s-a ocupat de construcţia Burj Dubai consideră însă că vor trece cel puţin 10 ani până ce recordul stabilit de acest turn va fi doborât.

Unii consideră că Burj Dubai va fi ultimul proiect gigant care a adus faimă Dubaiului, alături de insula artificială Palm Jumeirah, cu lungimea de trei kilometri.

Construcţia a început la 21 septembrie 2004, exteriorul fiind finalizat la 1 octombrie 2009, iar clădirea a fost inaugurată oficial la data de 4 ianuarie 2010.

  Vizionati cu atentie filmuletul si uimiti-va!

                                                    Zadkielix alias D.M

„Cocaină” legală, de vânzare ca sare de baie

„Cocaină” legală, de vânzare ca sare de baie!
...
 Da, nici mie nu mi-a venit a crede!

Si nu e doar un simplu AVERTISMENT!
 Realitatea spune că această  substanţă periculoasă se vinde cu succes în „magazinele de vise”. „Special Gold”! Mai mult decat atata, costă "doar" 50 de lei şi duce doar către o moarte sigură!

 Să vă explic un pic...


O substanţă extrem de periculoasă, care conţine un derivat de amfetamină (drog sintetic care fa ce parte din „triada de aur”, alături de cocaină şi heroină) şi dă dependenţă foarte repede, se vinde ca... pâinea caldă în „Spice Shop”-uri sau „magazinele de vise”.
 Nu frecventez asemenea stabilimente, insă tot citind in presă, de una , de alta am priceput de ce sunt atat de prosperi asemenea oameni ce fac o adevărată industrie din aceste lucruri, extrem de nocive sănătătii!!!

„Special Gold” - „sarea de baie” ce se găseşte în sute de magazine din Capitală şi din ţară, dar poate fi comandată şi pe internet şi livrată acasă - i-a pus pe jar pe specialiştii care-i tratează pe toxicomani.

Citez:
 „Noi n-avem capacitatea să monitorizăm, dar, din informaţiile primite de la pacienţi şi de la colegii din centre de îngrijire, se vinde şi se consumă mult. Un sondaj ad-hoc între persoanele care apelează la noi arată că 90% au consumat măcar o dată «Special Gold», de Sărbători. În ţară, e consumată şi de copii”, arată Eugen Hriscu, director executiv al Alianţei pentru Lupt a Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).

Specialistul atrage atenţia că praful se comercializează liber, fără a se menţiona gradul mare de periculozitate. La rândul lor, poliţiştii au aflat de la ziarul pe care l-am frunzărit, in format electronic-Ev.Zilei despre „Special Gold”.



Vom lua probe şi le vom analiza la laborator, dar avem nevoie de mandat pentru a intra în «magazinele de vise», aflate în curtea Ministerului Sănătăţii”, a precizat un ofiţer de la Brigada Antidrog Bucureşti.



Am aflat si altceva!
 Un reporter EVZ a mers, sâmbătă, într-un „magazin de vise” din sectorul 6 al Capitalei şi a cumpărat „sare de baie”. „Nu le am cu prafurile, sunt mai mult cu iarba. Din câte ştiu, tragi pe nas”, ne-a dat indicaţii vânzătorul, după ce am plătit 50 de lei pe 0,25 grame de praf alb, cristalin, „nerecomandat consumului uman”.



Adicţia se instalează repede, pericolul de moarte e mare. Consumatorii au perioade lungi în care nu dorm, nu mănâncă. Intoxicaţi, sunt agitaţi, după ce trece efectul, sunt epuizaţi fizic şi psihic. Au aspect răvăşit, sunt palizi, slăbesc şi zece kilograme în câteva zile. Au impresia că au gândaci pe sub piele, se scarpină, se taie, îşi fac răni”, explică Hriscu.



„Vă distrugeţi în mod barbar!!!”


E un drog ilegal cu mici modificări moleculare, ca să nu se regăsească pe lista de narcotice. Nu băgaţi prostiile astea în voi, vă distrugeţi în modul cel mai barbar!”, conchide o narcoamană, care spune că a renunţat la „Special Gold” după trei săptămâni de chin.













Atacă inima şi creierul



Sare de baie cu aromă de fructe de mare, având în compoziţie vitaminele C şi B6, cofeină, minerale şi amino acizi - asta scrie pe ambalajul „Special Gold”. În fapt, „sarea de baie” conţine, între altele, mephedrone, care, prizat sau injectat, are efecte asemănătoare cu ale metamfetaminei.



Numită şi „mama drogurilor”, metamfetamina (o formă de amfetamină) are un efect de trei ori şi jumătate mai puternic decât cocaina, duce rapid la dependenţă, atacă creierul, inima şi rinichii. În cantităţi mari, poate duce şi la deces.


                                     Zadkielix alias D.M

luni, 11 ianuarie 2010

Macelul organizat de vanatorii din Balc

 Stire DEMNA si adevarata! Luati aminte de va minunati:

"Invitaţii lui Ion Ţiriac de la Balc pot fi mulţumiţi după cele două zile de vânătoare. Au împuşcat 250 de mistreţi, cu ajutorul gonacilor şi al vânătorilor profesionişti.


Vânătorii s-au strâns la domeniul de la Balc, încă de la primele ore ale dimineţii. Runda de vânătoare a început la ora 9 şi s-a încheiat în jurul orei 13, când oaspeţii lui Ion Ţiriac au părăsit domeniul acestuia.

Vânătorii s-au arătat mulţumiţi de rezultate, iar gonacii şi cărăuşii au primit câte 5 kilograme de carne de vânat. Se pare, însă, că nu doar mistreţii au intrat în bătaia puştii vânătorilor, ci şi căprioarele.

Organizatorul vânătorii, Ion Ţiriac, a comentat faptul că la evenimentul din acest an nu a participat nici un politician.

La vânătorile anuale de pe domeniul Balc participă importanţi oameni de afaceri, personalităţi din ţară şi străinătate, iar mistreţii sunt crescuţi şi îngrăşaţi special pentru partidele de vânătoare. Ion Ţiriac plateşte anual o taxă de 90 de mii de lei pentru a folosi fondul de vânătoare de 13.000 de hectare. "
 Comentariul meu


 Dupa atatia ani de chinuri si prigoana, sindicatul porcilor mistreti din judetul Bihor a organizat o partida de vanatoare de milionari internationali de-a dreptul imbuibati, in comuna Balc, tinta predilecta fiind Ion Tiriac.
 Ganditi-va ce alergatura, ce sperietura au avut milionarii!
 Mistretii s-au bucurat de bucate alese, bine preparate, din mostenitorul Porsche, primarul din Monte Carlo, presedintele Daimler Chrysler, diversi bancheri. La desert au servit carnea tanara, excelent fragezita, a lui Ion Ion Tiriac.
 

La plecare,dupa servirea cafelutei Ion Ion Ţiriac s-a oprit câteva secunde şi i-a dat unui copil cu picioarele amputate... 100 de lei noi.


Cei 250 de porci mistreti au fost invitati la partida de vanatoare de catre mistretul cu colti de argint, iar distractia a durat 3 zile si 3 nopti, ca-n povesti! Despre aceasta partida de vanatoare, conducatorul mistretilor a declarat: “Sunt bucuros sa am pe peretele din sufragerie medalionul cu capul lui Ion Tiriac, un porc domestic in adevaratul sens al cuvantului. La cererea familiei a trebuit sa-i rad mustata din care am facut o periuta de dinti pentru coltii mei de argint”.

 Ha-ha-ha!



                                                                   Zadkielix alias D.M

duminică, 10 ianuarie 2010

Un alt studiu inedit

*********************************************************************


 Asa cum v-am obisnuit, de-a lungul acestor ultime luni, reiau ceea ce se stie (mai mult sau mai putin), pentru a fi cunoscut (atat de mine cat si de dumneavoastra)
 Si, inainte de toate, aceste informatii sunt doar rodul vercetarii , navigarii mele pe net, nicidecum un factor de propaganda sau mai stiu eu ce  si-ar imagina  unii sau alrii dintre "prietenii" fideli , comentatori mai mult decat rautaciosi ce nu au curajul sa aibe macar ceva de zis valabil!
 ****************************************************************

Un studiu american le ofera o scuza stiintifica celor carora le place sa vorbeasca cu orele la telefonul mobil.







Expunerea prelungita la undele electromagnetice ale telefonul mobil are capacitatea de a potenta memoria si a oferi protectie in fata morbului lui Alzheimer. Cel putin aceasta este concluzia unui experiment realizat pe rozatoare de echipa de cercetatori condusa de Gary Arendash de la University of South Florida.


Oamenii de stiinta au expus, timp de doua ore pe zi vreme de 9 luni, un grup de soricei la unde electromagnetice de inalta frecventa, identice celor emise de telefoanele celulare. Dintre acestia, o parte erau "destinati" sa se imbolnaveasca de dementa senila, altii erau deja bolnavi, altii sanatosi. La finele experimentului s-a dovedit ca undele respective i-au impiedicat pe cei predispusi la Alzheimer sa dezvolte boala, imbunatatindu-le memoria celor deja bolnavi si celor sanatosi.








Sursa: Ansa


  Acum, va astept cu reactii "la cald"!
 Aveti ceva de comentat?

 Expuneti-va!

                                                                Zadkielix alias D.M

                         

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Nebunia cu AH1N1



Nebunia e deja declansata!
Numeroase vaccinuri stau spregatite spre a ne intepa, chipurile a ne proteja!
Cum reactionam?
Prima solutie ar fi sa nu ne panicam. In lipsa unei reactii adecvate, cel putin vom stim ca vom lua citeva masuri de protectie elementare: antivirale, repaos la pat, ceaiuri calde, contact redus cu alte persoane etc
E adevarat ca, in plus, vom inflama google-ul cu intrebari despre rata mortalitatii, complicatiile posibile si efectele pe termen lung...


A doua solutie ar fi sa raminem indiferenti. Nu ca am avea prea multa energie odata ce simptomele ajung la apogeu… Insa lipsa oricarui tratament risca sa ne puna pe lista (deloc scurta) celor care mor anual ca urmare a complicatiior, indiferent de tulpina de gripa sau de numele ei.
Anecdote catastrofale gasim la televiziuni si in ziare. Insa in cele din urma, cea mai obiectiva metoda de informare sint statisticile oficiale.
Nu cred in cifre si nu sunt "fanul" lor dar...acum am consultat si eu un tabel!
Conform acestora, in fiecare an sint in intreaga lume aproximativ 500 de milioane de infectii din care se inregistreaza pina la jumatate de milion de decese ca urmare a complicatiilor. Ca termen de comparatie, spre exemplu, anual se sinucid aproximativ un milion de persoane si alte peste 2 milioane mor ca urmare a infectiilor cu HIV...
Ce ar mai costa Organizatia Mondiala, alaturi de atatea si atea organisme ce inventeaza cabale dintre cele mai ticaloase...
Nu de alta dar, nu ma consider ata de naiv sa cred in mai bine, din moment ce , Bilderbergii au un scop -acela de a "curata" lumea, de a o reduce!
Nu ma voi considera unul dintre milioanele de alte experimente! Nu admit nici alte "solutii salvatoare"!
Pe final, ca un comentator (mai mult neavizat decat avizat), insa intuind anumite miscari as mai avea de scris un set de idei!
Se stie ca,scopul unui vaccin este sa ajute organismul sa produca anticorpii la acest nou -nout "val" ...de gripa.


Oare de ce s-au scos alte vaccinuri de la alte laboratoare din lume?
Mai mult ca sigur e PROBABIL O ALTA "soparla" ! In fine, ar suna exact ca o alta problema.


Imbolnaviri exista, deci nu e o falsa problema. E drept ca acesta gripa ,de tip nou ,face victime daca persoana gripata are si alte boli cronice cunoscute sau mai putin cunoscute.
Pana una-alta,deschis si cu speranta ma voi ruga la Bunul si Adevaratul Dumnezeu sa ma protejeze , atat de virus cat si de aceste "ajutoare" valorificate in vaccinuri de-a dreptul..."salvatoare"ce, in Romania mai sunt si gratis!
Ceva imi spune ca e putred!
Dumneavoastra ce parere aveti?


Zadkielix alias D.M

Un impozit nou-noutz


Impozitul pe averi mari, fast-food şi meditaţii pentru "resuscitarea" sanatatii

Impozitul pe averile mari sună bine, iar domnul Sebastian Vladescu a vorbit despre posibilitatea introducerii unui asemenea impozit, pentru creşterea veniturilor bugetare!
Suna atat de "legal" ca mai aveam si cantam impreuna cu baietii acestia, acest cantecel...



Ideea unei taxe pe averile mari este vehiculată şi poate viitorul proiect privind taxarea va include şi un capitol privind impozitarea averilor dintr-acelea ce se termina cu multe ...zerouri!

Dacă impozitul pe averi mari sună bine, impozitul pe fast-food sună al naibii de prost în condiţiile actuale.
Consider ca impozitul pe mâncare-o gaselnita inutila, este cea mai mare prostie pentru că nu avem nivelul de trai al englezilor, şi în ţara noastră nu există nutriţionişti cu influenţa unor nume ca Jamie Oliver, pentru promovarea mâncării sănătoase în şcoli.
Iar, dacă acum un hamburgher costă 5 lei, după aplicarea impozitului se va scumpi cu vreo 2 lei.
Insa altceva ma intriga...
Categoria profesorilor va fi si ea "luata la ochi", impozitata!
Da, nu va vine a crede?
Numai aici, in Romania se aplica LEGEA!
Impozitul pe meditaţii sună la fel de bine ca cel pe averile mari deoarece mulţi profesori de materii importante (română, matematică etc) îşi obligă indirect (prin note, CALIFICATIVE mici ori făcând mai puţină materie la clasă) elevii să meargă la ei la meditaţii. Plus că meditaţiile sunt foarte scumpe şi se fac....asa cum se stie "pe sest", "la negru", de cele mai multe ori.
 CA DEH...ASA E PE-AICI!
 In rest, mi-as dori sa nu ajungem ca acest domn, din caricatura urmatoare...Nu ar fi deloc o binefacere!
 Parerea mea!



                                           Zadkielix alias D.M

Un fel de .." Lasa-ne!"


Poate ca nu e frumos si civic sa intretin acest gen de discurs!
 Insa, motivat fiind de ceea ce anume s-a tot produs pe aceasta intindere de pamant, blagoslovita de Dumnezeu si daramata , batjocorita peerpetuu de oameni, am decis sa scriu si eu cate cevace poarta mesajul din titlu!
 Va veti intreba de ce si mai ales, cui anume ar fi cazul sa ma adresez asa de necuviincios..
Intr-adevar, numai rasfoind presa centrala cat si cea locala, de pe-aici,de langa mare (bloggeristic vorbind) am descoperit ceva ce  mi-au intarit ideea ca ...alticinevae cam in plus, strns bine , cocotat insa si destul de ...incoerent, extravagant etc
 Nu o sa folosesc DEX-ul sau cuvinte pompoase in a descrie situatia ci, cu voia dumneavoastra as dori sa va amintesc (sau reamintesc) de acea declaratie a "ilustrului" sef, conducator de afaceri (de tip  mafiotic,ce controleaza un oras ca si Constanta) cu privire la ...odihna domniei sale.
 „Dorm foarte bine noaptea. M-am obişnuit de cinci ani de zile”....
   Cu ce anume as continua, oarecum fara de sens, la o prima vedere?
  Nici pe departe...
 DACA acest cameleon, aceasta hidra ce se da un bun samaritean (insa, acolo, in suflet ramane tot un FARISEU aprig, dornic dupa castig si notorietate)  va avea macar o data bunul simt sa nu mai minta (dovada e aici):
 

 Atunci...anumite lucruri se pot uita, se pot ierta!
 Pana atunci, Constanta nu inseamna Republica Mazare sau vice-versa!

 P.S Am dorit a scrie aceste randuri, nedorind sa ma constitui intr-un dusman declarat, intr-un viitor candidat (sau mai stiu eu ceva...) Ci doar ca un simplu constantean ce, mai presus de ceea ce se stie(din toate canalele mass-media), incer sa inteleg ce miscari se produc!
 Si, garantez ca se vor produce in viitorul destul de apropiat!
 Deoarece, cateodata, ca si in vremurile mitice, vremurile biblice, glasul tutror minciunilor si nedreptatilor nu poate sa continue sa acopere si sa domneasca etern, fara a fi tras la raspundere , scuturat( nu de-alde mine, un comentator, un pardalnic, un tanar, un blogger) ci de Acel Dumnezeu ce stapaneste Cerul si Pamantul si, ofera intotdeauna raspunsuri la orice!
 In incheiere, in loc de concluzie, tin sa scriu si sa spun ca aceasta lectie ne-a fost oferita si noua, locuitorilor tomitani, deoarece, numai prin rabdare am inteles ca , cei ce s-au perindat pe la conducere, cei ce s-au dat miei (insa sunt lupi flamanzi), cei ce promit marea cu sarea (dar nu se vede mai nimic) sunt de fapt doar o cale de a deveni (surprinzator) MULT MAI INTELEPTI (...daca imi permiteti sa va cataloghez in asemenea maniera)

  Toate cele bune si sa auzim pe viitor numai si numai de bine!

                                                            Zadkielix alias D.M

vineri, 8 ianuarie 2010

Avem sange! Se gaseste la supermarket...

Poate ca suna prea fantezist! O sa credeti ca am innebunit! Insa, realitatea si mintea agera a poporului yankeu nu cunoaste astampar!Cum asa? Simplu! Au revolutionat si , chit ca poate sa fie o noua si "variata" dezinformare, au facut-o public!E o descoperire ce ma intriga! Dar, NU CRED sa fie chiar atat de veridica!

Vesti bune si foarte bune pentru toti pasionatii si prieteni ai vampirilor de oriunde, in special din Transilvania! Inspirati de cartea lui Bram Stoker’s, cercetatorii de la Universitatea din California, din Santa Barbara si de la Universitatea din Michigan au reusit sa creeze in laborator sange artificial.


In principiu, sangele nou creat mimeaza caracteristicile globulelor rosii, reusind sa transporte chiar si dupa o saptamana oxigen prin organism.
 Mi se pare o mare inutilitate, intr-un fel, omul arogandu-si prea multe drepturi si crezandu-se , ca si Lucifer egalul,Divinitatii....


In esenta, calitatea cea mai importanta a noului sange de laborator este ca ar exista!
Acum sa nu credeti ca as face o reclama mascata sau as invita degustatorii, vampirii (daca mai exista asa ceva in aceste vremuri de criza) la un festin! As dori chiar sa comentez un alt aspect!
 Locuitorii planetei ar trebui sa fie alimentati cu cat mai mult sange, dar nu creat de om! Ca doar nu suntem o banca de  organe!
 Sau maine-poimaine o sa ne "delectam" si cu niste sosii,transformate in mutanti, exact cum am lua dintr-un supermarket  orice  "la promotie"?
 Sunt uluit si in acelasi timp dezgustat, cum anume si in ce grad s-a ajuns!
                                                    Zadkielix alias D.M

Încalzirea Globală -studiu de...caz

Încalzirea Globală a primit oficial statutul de credinţă filosofică.
 Nu vă vine a crede?

 Faptul ca incalzirea globala e doar o teorie menita sa manipuleze populatia nu mai este un mister pentru nimeni, dupa ce zeci de dovezi extrem de evidente au spulberat mitul ca planeta se indreapta cu pasi mari catre schimbari climaterice catastrofale.



David Bellamy, un botanist profesor doctor, nu a uimit deloc o intreaga lume prin declaratiile date, conform carora "incalzirea globala este o teorie falsa, avand in vedere ca ea circula de ceva vreme printre adeptii teoriilor conspiratiei. "


Botanistul profesor considera ca schimbarile climatice nu sunt provocate de emisiile de CO2, care nu sunt poluante, ci de defrisarile masive.


Parerea lui Bellamy se refera direct la aspectul acela subliminal - oamenii sunt manipulati sa creada diverse teorii, ceea ce nu e prea greu de fapt, si, dupa cum mai sublinia domnia sa-" adevaratele interese verzi ale planetei sunt camuflate."
Bellamy afirma de altfel ca nu are de ce sa se ingrijoreze, avand in vedere ca oamenii nu sunt atat de dornici sa invete toate dedesubturile stiintifice ale fenomenului de incalzire globala.

****************************************************************

Ceea ce nu face decât să oficializeze ceea ce ştiam deja, oferind şarlatanului miliardar Al Gore statutul de “Mare Preot”, iar lui Barack Obama şi şefilor de state din UE, pe acela de "MAESTRII" farseuri-dirijiori ai unui vast cor global care falsează, falsează ingrozitor, asa într-una...


   Atent si totdeauna pe faza(asa cum ma pricep)

                                          Zadkielix alias D.M

joi, 7 ianuarie 2010

Avatar-Trailer-ul original


Official Avatar Movie

Sursa
 http://www.avatarfilm.be/

  Vizionare placuta!
                                                         Zadkielix alias D.M

Vanghelie, Facebook si ceva de genul

Marian Vanghelie reuşeşte să şocheze din nou. Nu, nu a făcut nici un dezacord şi nici nu a îmbogăţit limba română cu un termen nou.


De data aceasta, politicianul s-a remarcat prin preocupările sale...culturale.

Se pare că preşedintele PSD Bucureşti s-a împrietenit cu "goagăl" şi a învăţat ce e acela un site de socializare. Vanghelie nu numai că şi-a făcut cont pe Facebook, dar a şi devenit "fanul virtual" al lui Gabriel Liiceanu. Dovada, în imaginea următoare:



Si ce aveti impotriva? Ce, n-are voie un primar de capitala europeana sa aibe preocupari intelectuale, fie ele si pe internet?
 Oameni din apropierea primarului "care este", vorbesc de o ambitie nebuna a lui Marian Vanghelie de a intra in elita intelectuala a tarii, asa "pe persoana fizica!" Spre exemplu, primarul , se cam zvoneste ca ar primi lectii de dictie in timpul manichiurii, iar pe cele de oratorie,in timpul desfasurarii si sederii la biroul "comitetului central " al PSD!
 Asa, sa moara dusmanii!


Altceva vreau sa mai subliniez.
Adicayelea, sa trag asa o dunga, pentru a intelege mai bine acest mesaj!

Nu e deci de mirare ca, in periplurile lui virtuale, pe deja celebrul goagal, Marean s-a  tot abonat in stanga si-n dreapta , declarandu-se fanul "Numarul 1" la contul de facebook al.... inspaimantatului de moarte Gabriel Liiceanu!
 Stiti, banuiesc , cam cine ar fi domnul Liiceanu-proprietarul fostei edituri politice, azi Humanitas.
 Insa, fara sa fiu profet mincinos,vreau sa va pun in garda cu un ultim aspect!
De fapt ambitiile personajului nu (i)e chiar putine  dar e choar asa,foarte bine definite: sa ajunga presedintele Romaniei peste 5 ani si sa intre in top 5 oameni de cultura in urmatorii 3 ani.
 Ca sa vedeti atunci.... "cine este Marean!"

Romanian Real Fantasy

 * Pentru debut, ceea ce veti citi se constituie intr-o "spumoasa" alegorie! Numele , actiunile , declaratiile sau orice alta asemanare sunt PUR intamplatoare!*
Am avut unele dubii in a o publica, insa cerand parerea unuia dintre cei mai fideli cititori ai acestui blog (sa traiesti Claudiule, ai o bere in plus,vere!), am decis sa v-o porezint!
Am s-o intitulez sugestiv "Initiativa romaneasca- Reforma Fotbalului made in Romania"


Dezgustat pur si simplu de ceea ce se intampla pe stadioanele din tara si din strainatate, Presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu a anuntat ceva incredibil, interesant si totodata in premiera mondiala!

Sa nu va asteptati ca ar fi legat de construirea unei noi echipe nationale “de aur”, “de platina” sau de ceva in genul, ci totul se leaga de interzicerea efectiva a accesului pe stadioanele din Romania tuturor persoanelor de sex feminine!

Da, suntem tara cu atatea si atatea posibilitati ce (in cazul nefericit al “domniei” acestei fosile comuniste cu “aere” profunde de misogin si demagog) PARCA ASTA MAI LIPSEA!

Si nu e o gluma! Ganditi-va ca decizia urmeaza sa intre in vigoare odata cu reinceprea campionatului national de fotbal, la sfarsitul lui februarie 2010.

Potrivit sefului FRF femeile se afla de fapt la baza tuturor batailor mai mult sau mai putin “tandre”, mai mult sau mai putin oficiale!

Ele sunt “motorul”conflictelor din tribuna, agitand testosteronul barbatilor si trezindu-le acestora instinctele primordiale care ii obliga mai tarziu sa se ia la bataie intre ei, chiar demonstreze fortele de ordine cat de virili sunt strigand in mod repetat fel de fel de “filozofii” si “dulcege” gratulari (ca sa nu le spun asa “verde-n fata” obscenitati)… unii la adresa celorlalti.

Ca sa fiu mai explicit,va rog frumos sa cititi ! E atat de adevarat, precum mai exista Turnurile Gemene….

"M-am consultat si cu Mitica (n.r. Dragomir) si am ajuns la concluzia ca femeile nu au ce cauta pe stadion. Pot sta acasa sa se uite la televizor, pot face colectie cu fotbalisti, insa nu vreau sa mai vad o singura femeie atunci cand merg la un meci. Pai n-ati vazut ce le fac baietilor astia saracii? In loc sa-si vada de treaba lor si sa marce goluri stau si se uita prin tribune dupa cai verzi pe pereti," a declarat Mircea Sandu.

Un alt argument pe care oficialii “inteligenti” ai FRF-ului ce il invoca este faptul ca nu de putine ori femeile au fost cele care au declansat conflictul cu fortele de CALM SI LINISTE(SA NU-I DENUMESC “forte de ordine ca e destul de MULT)!Cum asa?

Pai, intrebati-le! Nu cumva ele au tot folosit, sistematic materiale pirotehnice si obiecte contondente ascunse in propria lenjerie intima?

Pentru aceasta, de justete ,femeile nu mai au ce cauta la aceasta distractie!

Punct si de la capat!

Nici nu vor mai avea voie de acum inainte sa cumpere macar bilete la meciuri!

Nu-i asa ca e ceva inedit, profesionist?

Numai o minte agera, de strateg, de iluminat putea sa conceapa o asemenea gaselnita!

Tin sa va spun ca noua procedura electronica de achizitie a biletelor va implica, in cel mai scurt timp si prelevarea amprentelor ! Nu-I asa baieti ca v-ati da si ceva picaturi de sange sa-i vedeti pe eroii ce alearga si debordeaza de sanatate,”in iarba”?

Astept ceva reactii din partea domniilor voastre!

Zadkielix alias D.M

Troparul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Troparul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul







*******************************************************************
Pomenirea dreptului cu laude, iar tie destul iti este marturia Domnului, Inaintemergatorule, ca te-ai aratat cu adevarat si decat proorocii mai cinstit, ca si a boteza in repejuni pe Cel propovaduit te-ai invrednicit. Drept aceea, pentru adevar nevoindu-te, bucurandu-te, bine ai vestit si celor din iad pe Dumnezeu Cel ce S-a aratat in trup, pe Cel ce a ridicat pacatul lumii si ne-a daruit noua mare mila.
 
****************************************************************
 Cu ale Tale sfinte rugaciuni, miluieste-ma si pe mine , pacatosul,
 
                                                                         Zadkielix alias D.M

miercuri, 6 ianuarie 2010

O Minune dumnezeiasca recenta-marturie sustinuta si cu probe

Preotul rus Igor Shvedov filma cu telefonul mobil in mod cu totul si cu totul accidental casa in care tocmai savarsise prima slujba de inmormantare a unui copil. Surpriza de proportii a aparut in momentul in care, odata ajuns acasa, a revizionat imaginile. Pe ecranul telefonului mobil au aparut ceea ce la prima vedere par a fi siluetele luminoase a doua entitati necunoscute, cel mai probabil ingeri, care ridica la ceruri sufletul copilului decedat al carui trup se afla inca in casa. Totul s-a intamplat inainte de pornirea cortegiului funerar spre biserica si cimitir. Intregul eveniment straniu a avut loc in orasul Semipalatinsk din Kazahstan.

 Filmuletul il aveti aici:


 Slava Domnului Dumnezeu pentru toate!

                                                             Zadkielix alais D.M

Apele Iordanului

Sarbatoare importanta pentru intreaga lume crestina-Botezul Domnului,ziua de 6 Ianuarie.
De Bobotează știm că are loc minunea Apei Sfintite, apă care odată transformată în aghiasmă prin coborărea Duhului Sfânt, chiar sub ochii noștri, însă nu știam de apele Iordanului, ce se întorc, așa cum zice și Psalmistul: “Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalmi 113, 3).
Fara a fi contemporan,insa crezand cu tarie pot spune ca întreaga natură a participat la evenimentul de importanță majoră. „Te-au văzut apele, Dumnezeule, şi s-au temut, Iordanul s-a întors înapoi...”, spune o rugăciune care se rostește astăzi. Nu trebuie sa uitam importantul element ce se refera la sărbătoarea de astăzi se numește și Epifanie sau Teofanie, și anume "arătarea lui Dumnezeu". A fost pentru prima oară când Sfânta Treime a fost vizibilă credincioșilor: Tatăl în ceruri, Fiul pe Pământ și Sfântul Duh în chip de porumbel.


Credincioșii care merg cu ocazia acestei sărbători la apele Iordanului, mărturisesc că, pentru câteva momente, acestea curg înapoi. La vederea acestei minuni ar trebui sa cadem si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne invredniceasca de darurile Sale si sa ne ierte, sa ne purifice!

În anul 2008, apele Iordanului nu s-au întors, pentru prima dată în 2000 de ani. De ce? Oare ar fi alte posibile explicații?

Dar anul acesta...oare apele Iordanului se mai întorc?
 Fiecare poate sa creada ce anume doreste!
 Eu  , ca un mare pacatos ma voi limita sa ma rog si sa ma purific prin Agheasma Mare,prin degustarea acesteia!
Asa sa ma invredniceasca Bunul si Milostivul Dumnezeu!
                                   

                               Zadkielix alias D.M

marți, 5 ianuarie 2010

Rugaciunea lui Solomon

Rugaciunea lui Solomon

1. ”Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel care ai facut toate cu cuvantul Tau,

2. Si cu intelepciunea Ta ai randuit pe om ca sa se stapaneasca peste zidirile cele facute de Tine,

3. Si sa carmuiasca lumea cu cuviinta si cu dreptate si cu suflet drept sa faca judecata,

4. Da-mi mie intelepciunea care sta aproape de scaunul Tau si nu ma lepada dintre slujitorii Tai.

5. Caci robul Tau sunt eu si fiul roabei Tale, om slab si cu viata scurta si putin destoinic sa inteleg judecata si legile.

6. Caci, chiar cand ar fi cineva desavarsit intre fii oamenilor, de-i va lipsi intelepciunea cea de la Tine, ca nimica toata se va socoti.

7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca sa stapanesc poporul Tau si sa judec pe fiii si pe fiicele Tale.

8. Tu mi-ai poruncit sa zidesc templul in muntele Tau cel sfant si un jertfelnic in cetatea in care locuiesti, dupa chipul cortului celui sfant pe care l-ai pregatit dintru inceput.

9. Cu Tine este intelepciunea care stie faptele Tale si care era de fata cand ai facut lumea si care stie ce este placut inaintea ochilor Tai si ce este drept, potrivit poruncilor Tale.

10. Trimite aceasta intelepciune, din sfintele Tale ceruri, de langa tronul slavei Tale, ca sa ma ajute in ostenelile mele si ca sa cunosc ce este bineplacut inaintea Ta,

11. Fiindca intelepciunea toate le stie si le intelege si ma va povatui intelepteste in lucrarile mele si prin slava sa ma va pazi.

12. Si astfel, faptele mele iti vor fi placute si voi judeca poporul Tau cu dreptate si voi fi vrednic de tronul tatalui meu.

13. Cu adevarat, ce om poate sa cunoasca sfatul lui Dumnezeu sau cine poate sa patrunda vointa lui Dumnezeu?

14. Gandurile muritorilor sunt sovaielnice si cugetarile noastre sunt cu greseala.

15. Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cea plina de grija.

16. Cu greu ne dam seama despre cele ce sunt pe pamant si cu osteneala gasim cele ce sunt chiar in mana noastra; atunci, cine a putut sa patrunda cele ce sunt in ceruri?

17. Cine a cunoscut vointa Ta, daca Tu nu i-ai dat intelepciune si daca nu i-ai trimis de sus Duhul Tau cel Sfant?

18. Astfel, s-au facut drepte cararile celor de pe pamant si oamenii au invatat ceea ce este placut inaintea Ta, si prin intelepciune au cunoscut mantuirea.’’ Amin!


                                                                                        

O alta versiune pentru ANUL 2010


Asa cum de ceva vreme se obisnuieste la fiecare inceput de an, astrologii au iesit si de aceasta data la rampa cu predictiile si asteptarile lor pentru ce ne va rezerva 2010. Conform declaratilor acestor cunoscatori ai stelelor, ne aflam in fata a 12 luni dificile.




Anul care tocmai a inceput va comporta o prabusire a regulilor stabilite si a "ordinii mondiale", nu numai la nivelul economiei globale, dar si in sistemele politice. Va afecta puterile statale la toate nivelurile, va aduce schimbari ale regimurilor politice, razboaie gata sa izbucneasca si serioase conflicte religioase.



Toate consecintele negative ale lui 2010 vor fi influentate de o dispunere a planetelor, a gigantilor Sistemului Solar. Configuratiile de pe cer dezvaluie o "criza de putere" sistematica ce va afecta toate structurile, va cauza o crestere a presiunii administrative si financiare si ii va apasa chiar si pe cei deja foarte saraci. Astfel va lua nastere un cerc vicios care va slabi integritatea sistemelor statale din toata lumea.



O alta configuratie celesta ar putea cauza miscari de mase, dezastre naturale si accidente antropice. Cele mai semnificative evenimente se vor intampla in Japonia - cutremure si incidente provocate in centralele nucleare - in China - cutremure si epidemii - si in Iran - cutremure si conflicte cu Israel si SUA.



Criza economica - somaj si faliment - va fi cel mai acuta in tarile Uniunii Europene, dar nici in Rusia lucrurile nu vor sta mai bine. 2010 va fi un an important in special pentru Coreea de Nord, China, Afghanistan, Italia si Germania.



SUA nu vor fi ferite de probleme. Vor avea de infruntat escaladarea crizei financiare si dezastre naturale dar si provocate de om. Razboiul din Iraq se va acutiza si el. Principalele evenimente mondiale din acest an vor avea loc in apropierea actiunii eclipselor solare din 15 ianuarie si 11 iulie.



Cu toate acestea, 2010 nu aduce numai vesti neplacute. Vor fi si perioade bune si se vor face progrese nu numai stiintifice dar si la nivelul constiintei umane. Va fi o perioada a trezirii, cand mastile si ochelarii de cal vor fi indepartati iar toate lucrurile tinute secrete pana acum vor deveni evidente. Se va dezvolta spiritul optimismului colectiv precum si cel al intreprinderii comune.



Sursa: Pravda

 
                                             Zadkielix alias D.M

Shocant de...real!

Credeam ca anul recent finit nu a adus si alte stiri, decat unele mai normale!
 Insa, m-am inselat!
 Se organizeaza inmormântări gratuite pentru şoferii beţi care vor muri de Revelion!
 Nu a fost o gluma proasta, ci chiar o promotie!


O casă funerară din Georgia, SUA, a venit cu o ofertă inedită pentru cei care au consumat alcool şi apoi s-au urcat la volan de Anul Nou!!!

McGuire, Jennings and Miller Funeral Home a anunţat că oferă înmormântări gratuite pentru persoanele care vor muri în urma unui accident rutier după petrecerea din seara de 31 decembrie. Cei interesaţi nu trebuiau decât să vină la firmă şi să semneze un contract în care să declare că intenţionează să se îmbete sau să ia droguri, iar apoi să se urce la volan de Anul Nou.

Pachetul oferit gratuit includea sicriul, mormântul, limuzina şi pregătirea cadavrului pentru slujba religioasă. Reprezentanţii casei funerare au precizat că această campanie are drept scop salvarea de vieţi, întrucât îi va face pe petrecăreţi să se gândească de două ori înainte de a comite gesturi necugetate.

 Imaginativi americanii acestia!
 Nu cumva ar trebui sa ne inspiram si noi, poporul roman "petrecaret" din aceasta inedita situatie?
  Eu unul, nu as avea nimic impotriva acestui demers crestinesc de a avea grija de cei trecuti dincolo, chit ca s-au complacut si de asemenea intrecut in substante bachice...
 Pana la urma, gestul conteaza!
 Si o fapta buna ramane intotdeuna rasplatita! DACA NU AICI, CU SIGURANTA ...DINCOLO!

 Dumneavoastra ce parere aveti? Ati fi de acord cu asa ceva? Si daca da (sau nu) , ce anume aveti de adaugat sau comentat?
 Astept reactii si comentarii! 
Ca sa nu se mai spuna ca nu exista solidaritate!
 Nu de alta, dar sa nu-i deranjam prea rau sau sa-i suparam pe ingerii pazitori, ai celor in cauza ce, cu siguranta ca sunt intristati si plang de lipsa de umanitate , atat a celor din jur cat mai ales a celor ce-si "ineaca"...aiurea amarul...
 Parerea mea...



                                                              Zadkielix alias D.M

luni, 4 ianuarie 2010

Evenimentele din 2010-Luna de luna

Proaspat intrati in 2010, ma intreba care vor fi evenimentele care vor marca scena internationala. Cu totii , (inclusiv si eu) vrem sa stim ce se va schimba pe plan politic, economic, social, dar si la ce concerte si competitii sportive putem participa.




Prestigiosul ziar The Economist a intocmit un calendar al celor mai importante evenimente internationale din 2010.
 Am spicuit din acesta, adaugand si eu evenimente SIGURE!



Ianuarie



Luna ianuarie va fi dominata de schimbarile la nivelul Uniunii Europene. Presedintia UE va fi preluata, prin rotatie, de Spania, iar Pecs (Ungaria), Essen (Germania) si Istanbul (Turcia) vor deveni capitale culturale europene.



Presedintele american Barack Obama va da un prim raport americanilor, data fixata insusi de el fiind legata de inchiderea inchisorii de la Guantanamo.



Pe plan economic, la Davos, Elvetia, se va tine al 40-lea Forum Economic Mondial.

Pe 15 ianuarie  se va produce un eveniment destul de rar-eclipsă inelara de soare (cea mai lunga eclipsa se soare din secolul al XXI )


Februarie



In februarie, chinezii din intreaga lume saebatoresc venirea Anului Tigrului, simbol al puterii si sensibilitatii. De asemenea, indragostitii de pe intreg globul isi vor jura iubire eterna cu ocazia Sfantului Valentin.



Miliardarii pasionati de yahting isi vor putea etala ambarcatiunile la cea de 33-a editie e Cupei Americii, iar la Miami se va desfasura cea de 44-a editie e Super Bowl-ului. Totodata, sportivii iubitori de zapada se vor intrece la Olimpiada de Iarna ce se va tine la Vancouver, Canada.



Tot in februarie va avea loc si deja extrem de vestitul Carnaval de la Rio de Janeiro, iar Costa Rica isi va alege un nou presedinte.

Intre 12 si pana pe 28 februarie  sunt programate Jocurile Olimpice de iarnă din 2010 în Vancouver si Whistler (Canada)

Martie



Martie va fi luna comemorarii a 200 de ani de la nasterea lui Frederich Chopin, concerte comemorative fiind tinute in intreaga lume.



Hollywood-ul isi va scoate din nou covorul rosu la inaintare, pentru cea de-a 82 editie a Oscarurilor, insa nu inainte ca Zmeura de Aur sa-i isi desemneze castigatorii premiilor rusinii.



Tot in martie iubitorii limbii lui Voltaire de pe intreg globul sarbatoresc Ziua Internationala a Francofoniei.



Ecologistii din intreaga emisfera sudica, din Australia si pana in Africa de Sud, isi celebreaza nuditatea printr-un maraton pe bicicleta...fara echipament, in timp ce canadienii vor incepe vanatoarea anuala de foci.



Aprilie



Aprilie va debuta cu celebra Zi a Pacalelii. In aceasta zi, cardiacii ar fi bine sa nu uite sa-si ia pastilele pentru ca toata lumea se va tine de glume, iar unele nu sunt tocmai inspirate.



Producatorii de cafea din intreaga lume se vor aduna la Londra pentru World Barista Championships.



Tiger Woods va incerca pentru a cincea oara sa castige US Masters Golf Tournament din Augusta.



Pe plan politic, Austria va organiza alegeri prezidentiale, iar Ungaria isi va alege parlamentarii. Cu putin noroc, si sudanezii vor avea alegeri prezidentiale si generale, primele in multi ani.



Mai



Cei 189 de semnatari ai Tratatului de Nonproliferare Nucleara se intalnesc la New York pentru a-l revizui.



Filipinezii isi vor alege noul presedinte si Congresul, iar Marea Britanie isi va tine alegerile generale. Totodata, Macedonia isi asuma conducerea Consiliului Europei, promovand democratia si drepturile omului.


Norvegia va gazdui Eurovision-ul.

 Franta va da startul peliculelor pentru Festivalul de la Cannes si,va serba cu fast Ziua Internationala a Rasului! De aceea, nu  ar trebui sa uitatam sa pastram un zambet , doaua etc si pentru..si pentru...

 Pe 22 mai  se va desfasura  Finala Ligii Campionilor, în Madrid, stadionul “Santiago Bernabeu".



Iunie



Franta celebreaza solstitiu de vara prin Festifalul Muzicii, notele rasunand pe toate strazile, in toate parcurile, din Paris pana in cele mai mici sate.



Canada va gazdui atat summit-ul G8, cat si G20, in Huntsville, Ontario.



Cele mai bune echipe de fotbal vor concura in Africa de Sud o luna intreaga in cadrul Cupei Mondiale FIFA, iar elitele tenisului se vor muta de pe zgura de la Open-ul francez pe iarba verde de la Wimbledon.



Iulie



In iunie Belgia va prelua conducerea pentru sase luni a presedintiei Uniunii Europene.



America isi sarbatoreste independenta pe 4 iulie, iar Franta comemoreaza Revolutia pe 14.



In Olanda se va da startul bicicletelor ce vor participa timp de trei saptamani la ... Turul Frantei.



In Spania strazile vor rasuna de copitele taurilor in timpul coridelor. In Finlanda, cei mai puternici barbati participa la competitia anuala de carat neveste, castigatorul priming greutatea sotiei sale in bere.



Parisul, eterna capitala a modei, va aduna cele mai stilate vedete la Saptamana Modei.

Nu uitati nici de 10 iulie data ce se va produce eclipsa totală de soare (vizibil numai în Pacificul de Sud)

August



SUA trebuie sa isi retraga trupele din Irak, alti militari vor ramane, insa, pentru a-i intrena in continuare pe soldatii irakieni.



Rwanda va organiza alegerile prezindentiale pentru a doua oara de genocidul ce a marcat intreaga lume, cel care va fi votat drept sef de stat pastrandu-si functia pentru sapte ani.



Mii de oameni se vor aduna in districtul londonez Notting Hill pentru cel mai mare carnaval de strada al Europei.



Septembrie



"Soarecii de biblioteca" vor sarbatorii, cel mai probabil prin multe lecturi, Ziua Internationala a Literaturii.



Pilotii de raliu isi vor ambala motoarele pentru Competitia Peking - Paris.



Diplomatii intregii lumi se vor intalni la New York, pentru Consiliul ONU.

Pe 30 septembrie , NASA planuieste sa puna capăt exploatării spatiale cu navele de tip Space Shuttle si va trece la casarea acestora.

Octombrie



Germania sarbatoreste 20 de ani de la unificare. Premiul Nobel pentru Pace se va duce in Oslo, in timp ce alti laureati se anunta in Stockholm.



Egiptenii isi aleg un consiliu de 518 membri, 64 de locuri fiind rezervate femeilor, iar Brazilia organizeaza alegeri prezidentiale si generale.



Atletii din 71 de state vor participa la Commonwealth Games la Delhi, India.



Noiembrie



America isi alege un nou pachet de 435 de membri pentru Camera Reprezentantilor si de 100 de membri pentru Senat. 39 de state isi aleg si un nou guvernator.



Guangzhou, din China, Gazduieste Jocurile Asiatice, iar Seoul, South Korea, gazduieste summit-ul G20. Burkina Faso isi alege presedintele, iar Azerbaijan-ul Parlamentul.



Cele mai frumoase femei ale lumii se vor bate in tactici de salvare a Pamantului in cea de 60-a editia a Miss World ce se va tine la Nha Trang, Vietnam.



Decembrie

Pe 21 decembrie – eclipsa totala de Luna

Google va anunta care sunt cele mai cautate lucruri pe Internet in 2010. Premiul Kluge, in valoare de un milion de dolari, va fi acordat la Washington.



America va sarbatori 390 de ani de la sosirea pelerinilor in Plymouth Rock in 1620.



Totodata, Tanzania va organiza alegeri prezidentiale, parlamentare si locale.
 
  Toate bune si sa auzim numai lucruri bune pe 2010!
 
                                                    Zadkielix alias D.M

Despre Boboteaza si Sfanta Aghiasma

 Boboteaza sau sfintirea tuturor



Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.


Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.


Incepand cu primele zile ale anului, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.
Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului .

 Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

E binecunoscut , dar si probat ca sa fier limpede ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Drept aceea,nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu Aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".

 Articol preluat in totalitate de pe site-ul crestinortodox.ro

 Pe final as dori sa va transpun in starea adecvata acestui praznic, cu urmatorul moment ce personal imi face placere sa-l aud, an de an!
Troparul Bobotezei interpretat aghioritic de grupul din Biserica Stavreopoleos, din Bucuresti

Troparul Bobotezei
Asculta mai multe audio Muzica

                                                                  Zadkielix alias D.M

Una buna impreuna...din Ministerul Invatamantului

 Una buna impreuna...din Ministerul Invatamantului!
 Da... Nu va ganditi ca ar fi o reclama ascunsa! Nicidecum!  E doar o frantura, marca originala!
 E realitatea pura!
SUNA CAM DUREROS PENTRU UNII!
INSA, as dori sa cititi "in spirit" ceea ce voi expune si nu sa interpretati "ad litteram"!
******
....
 Acestea fiind convenite sa vedeti ce anume mi se mai...pare! Adica, chiar se intampla!
Elevii si profesorii se intorc luni la scoala, dupa o vacanta prelungita! Parca ar spune cineva, rostind cu voce tare cotele apelor Dunarii....
Primul impuls  la acest gen de stire a fost unul banal, de genul "asta e!"
Insa, ceva m-a intrigat! Continuarea  acestei propozitii nu e una prea optimista, amintind de trecuta epoca.."de aur", in care se si ...recupera!
 Da! Asta era!
De cine sau de ce?
 Nu mai are rost sa ma afund in trecut! Placerea de a scormoni si de a polemiza in acest nou an 2010 este inca intr-un stadiu "de incalzire!"
Vacanta de iarna a elevilor si profesorilor s-a incheiat! Ce bucurie! Oare de ce?
Acum, statisitic analizand pot spune ca a fost cea mai lunga din ultimii ani din cauza concediului fara plata obligatoriu luat de  toate cadrele didactice in luna decembrie.
 Numai ca acum vin..."vestile bune...", surprizele!
 De fapt, din acest moment, asa cum m-am exprimat deschis si fara "pumn in gura", am sa devin un pic mai carcotas, in sensul ca nu voi da glas acestei decizii de a (tineti-va bine si trageti aer in piept, cu rapiditate) RECUPERA orele pierdute!
 Hmmm! Aici , cu voia dvs am sa propun cateva intrebari, cat se poate de pertinente si logice!
 Nu cumva , acea idee de a nu ma lega de trecut este acum in mana si destinele celor ce conduc , directioneaza si influenteaza bunul mers al Educatiei? Nu cumva , acesti indivizi se comporta oarecum autoritar, decretand RECUPERARILE, numai de dragul de a se apara in fata directivelor, normelor , venite de sus (nu Acolo, de Sus, de la Dumnezeu, din pacate) din UE?
Cum oare ar suna aceasta stire, oarecum fortata, atunci cand , in fata atator si atator oameni ce sunt angrenati in procesul educational se situeaza un tanar ministru, domnul Funeriu?
 Sunt cateva intrebari ce le doresc a fi (solutionate, mult spus) , macar cat de cat explicate, si nu "aburite"!
 Cum si ce anume ar trebui sa se produca in cazul in care, in majoritatea situatiilor,recuperarea orelor poate fi realizata fara ca elevii sa fie adusi la scoala sambata sau duminica?
 Pare mai mult decat aiurea, ciudat!
 MAI mult decat atat,la zilele pierdute de scolari din cauza concediului fara plata luat de profesori(adica de cei ce ar trebui sa lase de la dansii multe, nervi, prestanta si chiar parte financiara) se mai adauga in unele scoli si orele pierdute din cauza suspendarii cursurilor pe motiv de gripa porcina sau din cauza actiunilor sindicale ale cadrelor didactice...
 Interesant acest tablou... Si mai mereu, cuvintele transmit indeajuns starea!

**************************************************************

Insa, daca aruncam un ochi si peste Ocean, la vecinul americann o sa intalnim cu totul altceva!

Presedintele ales al SUA Barack Obama nu mai vrea vacanta de vara pentru elevi!
 Bineinteles e doar o dorinta, un vis, insa pana a deveni realitate , sa nu va inchipuiti ca ar fi chiar greu!
 Si aceasta dorinta unica, si-a formulat-o imediat de cum si-a primit postul la Casa Alba!
Barack Obama a propus ca vacanta de vara a elevilor sa fie redusa, iar programul scolar sa fie prelungit pentru ca tinerii americani sunt mai slabi la invatatura decat cei din alte tari....
 Ca deh, concurenta e acerba!
 Daca nu, ce ziceti? Sunteti de parere ca i-ar strica o vizita sau un schimb cultural si educativ in Romania?

"Ideea ca elevii sa stea mai mult timp la scoala nu este populara, este de parere presedintele american, insa provocarile noului secol cer acest lucru", transmite Associated Press.
 Pe final ampastrat si acel amanunt ce da "culoare" relatarii!
 Si aici, sa nu mi-o luati in nume de rau...Ca, sa nu-i credeti ca poporul american ar fi topit dupa invatatura sau asimilare de cunostinte!
 Se aseamana cu strengarii autohtoni ce , incet dar sigur copiaza stilul...


Obama are o fiica in clasa a treiaa si alta de a sasea! Punct si de la capat!
 El vrea ca scolile sa fie deschise mai mult timp si sa le permita elevilor sa vina si in weekend pentru ca acestia sa aiba un loc sigur in care sa isi petreaca timpul liber.
  In concluzie, nu cumva si notiunea de "A RECUPERA " e tipic americana?

    Astept comentariile domniilor voastre
  
                                                    Zadkielix alias D.M












.

duminică, 3 ianuarie 2010

Predictii englezesti

Lacomia face o pauza anul acesta, cand oamenii vor invata sa se astepte la mai putin si sa isi doreasca masini mai mici, case mai mici, si vor incepe sa aprecieze produsele locale, este de parere Richard Watson, specialist in tendintele viitorului.

Va fi un an dominat de depresie si singuratate, si vom constata cresterea ingrijoratoare a politicii de extrema dreapta.

Watson, un britanic in varsta de 48 de ani, a prevazut, in urma cu un an, 12 luni dominate de bancheri lacomi, dispret fata de directorii cu salarii obscene si campanii pentru patrarea afacerilor locale, scrie The Times.

Iata cateva tendinte pe care specialistul in viitor le prevede pentru anul 2010:

1. Prostia partiala constanta

Cand scanezi in permanenta ecranul calculatorului si telefonul mobil, atentia iti este atat de fragmentata incat nu te poti concentra - aceasta este atentia partiala constanta, spun specialistii. Urmatoarea etapa este cand incepi sa uiti lucruri, sa nu-ti mai amintesti informatii importante si sa faci greseli. Constati ca nu mai apuci sa gandesti nimic de calitate. Este o chestiune vitala la munca, unde esti confruntat cu cantitati uriase de informatie si esti sub presiune sa reactionezi rapid.

Acasa ai atatea parole si pin-uri in cap incat te trezesti ca nu mai stii sa scoti banii de pe card si cand suni la banca nu-ti mai amintesti parola. Studiile vor dovedi ca este un mit capacitatea de a avea atentie distributiva, si vor aparea noi termeni precum "slow media" - atunci cand oamenii vor realiza ca daca citesti lucruri scrise pe hartie esti mai relaxat, retii mai multe, reflecti si vezi imaginea de ansamblu.

2. Izolarea digitala

Una din ironiile digitalizarii este ca devenim mai izolati pe masura ce suntem mai conectati. Putem obtine stiri instantaneu, si informatii prin intermediul Twitter, insa nu mai stim cum ii cheama pe vecinii nostri. Am schimbat intimitatea pe familiaritate. Stim o multime de oameni, insa nu-i cunoastem cu adevarat, si sunt inca si mai putini cei cu care putem discuta o problema. Nici macar la birou oamenii nu mai comunica - se uita la un monitor toata ziua. Ora de pranz a disparut, sufrageriile au disparut, familia care se strange in fata televizorului a disparut. Singuratatea si depresia vor deveni chestiuni tot mai mari.

3. Foamea de experiente impartasite

Lucram singuri, interactionam cu ceilalti prin e-mail, serviciile pentru clienti sunt online, iar in transportul in comun suntem conectati doar la iPod. Insa oamenii sunt fiinte sociale - le place sa stea in grupuri, se bucura de impresia de securitate pe care o au prin intermediul experientelor impartasite cu altii. De aici popularitatea muzicii live, festivalurilor si altor evenimente care sunt organizate in spatii unde pot intra de la 10.000 de persoane in sus - experienta de grup este cea care conteaza.

4. Partea fizica

Daca legatura virtuala nu va atinge niciodata nivelul echivalentului fizic, este pentru ca, cel putin in parte, asociem viteza digitala cu viteza, cu valoarea scazuta si mai ales pentru ca ne place sa atingem lucruri reale. Cand traiesti intr-o lume nesigura si volatila, cauti ceva tangibil si sigur. Poti sa descarci de pe Internet un film, insa este o experienta lipsita de suflet, daca o comparam cu drumul pana la un magazin bun de filme, discutia cu un impatimit de pelicule si "rasfoirea" unui sir intreg de titluri.

5. Asteptari reduse

Acum, cand stim ca ca resursele sunt finite si, in teorie, am trecut de la lacomie la simplitate, incepem sa ne gandim ca toata lumea ar trebui sa se bucure. Asta inseamna ca cei obisnuiti sa aiba mai mult vor trebui sa se descurce cu mai putin: ne vom obisnui cu masini mai mici, mai putine, cu case mai mici, cu mersul pe jos. Vom inchide unele aparate, cand se vor strica le vom repara in loc sa le inlocuim, ba chiar ne vom invata sa traim fara unele dintre ele. Vom avea asteptari mai modeste si vom fi mai putin dezamagiti. Sa fie insa lacomia moarta de-a dreptul, sau doar se odihneste?

6. Non-consumul

Doar in urma cu doi ani, oamenii se laudau cu cat de mult au platit pentru un lucru. Acum, e un titlu de glorie sa te lauzi cat de putin ai platit pentru un lucru - poate chiar l-ai facut singur. Insa este tot o lauda de sine, la fel ca in cazul in care iti cumperi un ceas elvetian scump - vine din nevoia de a fi vazut mai bine decat altii. Nu este vorba despre traiul modest si in acord cu mediul, ci de a scoate ochii celorlalti cu asta. In plus, producatorii vor realiza repede ca pot cere mai mult pentru mai putin.

7. Adultii nesupravegheati

Mai intai s-a crezut ca cei mai expusi riscului sunt copiii nesupravegheati. Acum, toata lumea este inspaimantata de adultii nesupravegheati - in marea lor majoritate barbati - care pot deveni pradatori sexuali.

8. Localismul

Este posibil ca economia globala sa isi revina si sa constatam iar ca incep sa creasca inflatia, dobanzile, preturile alimentelor si petrolului. Primul instinct va fi sa ne protejam din punct de vedere economic, ceea ce inseamna sa nu fim dependenti de alte economii si sa protejam slujbele locale. Insa, in timp ce te concentrezi pe comunitatile locale, incurajezi un simt al apartenentei si mandria, in timp ce orice este strain este rau - de aici pana la simpatia pentru extrema dreapta, nationalism, rasism si xenofobie.

9. Re-sourcing

In urma cu 10-20 de ani, companiile reduceau preturile mutandu-si productia in tarile in curs de dezvoltare. Oamenii voiau produse ieftine si nu ii interesa de unde vin acestea. Acum ca exista un interes sporit in provenienta lucrurilor - si in povestile etice si de mediu din spatele lor - incepe o miscare pentru a aduce inapoi aceste slujbe. Asa se naste fenomenul de re-sourcing.

Oamenii au realizat ca pretul scazut poate avea un cost ridicat, asa ca nu mai vor un produs pentru care s-a defrisat o padure tropicala sau a fost facut de munctori exploatati. Vrem toate informatiile pe eticheta unui produs - unde a fost produs, de cine, cum. Daca nu gasim aceste informatii, intram pe Google si aflam singuri.

10. Oboseala de frica

V-ati saturat sa fiti anxios si sa va fie teama? Probabil nu sunteti singurul. Am avut parte de atatea avertismente apocaliptice - sfarsitul capitalismului si moartea a milioane de oameni in urma gripei porcine, spre exemplu - incat oamenii au devenit nervosi. La un anumit moment, vor decide fie ca lucrurile stau atat de rau incat nu se mai poate intampla nimic mai rau, fie ca se incearca panicarea populatie. In orice caz, vor incepe sa nu se mai teama, ceea ce este sanatos.

 Surse
 Times.com
The Guardian
Alte publicatii din UK

                                                                                 Zadkielix alias D.M

Ganduri la inceput de drum,borna 2010

Pe mine anul 2010 mă sperie.
 Poate ca vi se va parea o aroganta cele scrise
Dacă în 2009, din motive propagandistice, criza a fost pomenită mai mult ca o problemă a altor ţări, cred că în 2010 se va diminua, cu anumite sacrificii.Depinde, in mare masura de fiecare!
 Bineinteles, in cateva randuri am sa expun cate ceva!Nu am pretenţia unei analize, nu mă pricep, dar aşa simt că se va întâmpla.
Greul l-a dus anul 2009 sectorul privat, la anul vine rândul bugetarilor, din care fac si eu parte!
Ne va ramane la primăvară să vedem cum anume  am trecut  iarna!Poate parea o provocare! Am o mică nedumerire pe care am exprimat-o de mai multe ori:
 De ce anume ,pe langa mesajele de..."'an nou ,an bun", unii sunt deja stressati ca nu au de unde si nu au ce (mai ales acest aspect) sa lucreze, ca tarifele vor urca (daca nu cumva nu s-a produs acest inevitabil) sunt inserate si pseudo- analize lpe diverse canale media ce spala , (da, oameni buni!), SPALA constiinte, in stare pura!
Imi este ...nu stiu cum sa mai arunc un ochi pe diverse publicatii sau sa incerc a intelege cate ceva, de cum intru in contact cu...asa zisa realitate!
Nu cumva ,in 2 timpi si 3 miscari se va produce si urmatoarea miscare? Aceea de a arunca vina, exact cum paseaza unul altuia responsabilitatea, dand vina pe altcineva?
Pana una alta, personal m-am bucurat de Sfintele Sarbatori, i-am multumit Bunului Dumnezeu ca m-a invrednicit de aceste momente cu adevarat univce, magice ce le-am petrecut in compania celor cu adevarat dragi (familie,surori, veri, cunostinte ) ce mi-au creat si (nu o spun si o scriu degeaba) acea stare cu adevarat binecuvantata, aparte!
Sa auzim cu bine si de bine in acest an 2010!
  Cu cele mai bune si alese ganduri, tuturor cititorilor mei fideli, vizitatorilor mei etc
                  Zadkielix alias D.M

sâmbătă, 2 ianuarie 2010

Fotbalistii deceniului

Intr-un sondaj realizat de site-ul goal.com, atacantul brazilian Ronaldo a fost desemnat cel mai bun jucător al deceniului.

Ronaldo i-a devansat pe francezul Zinedine Zidane, clasat pe locul secund şi pe argentianul Lionel Messi, ocupant al poziţiei a treia.

Ronaldo Luis Nazario de Lima, în vârstă de 33, evoluează în prezent la formaţia Corinthians, dar cele mai importante momente ale carierei sale se leagă de numele giganţilor europeni FC Barcelona, Inter Milano, Real Madrid sau AC Milan.

Cel mai bun antrenor al deceniului a fost desemnat tehnicianul celor de la Manchester United, sir Alex Ferguson.

În urma sondajului realizat de goal.com, echipa perfectă a ultimei decade este următoarea:

                                          Gianluigi Buffon
           
                 Cafu, Sami Hyypia, Alessandro Nesta, Roberto Carlos
   
             Claude Makelele, Xavi - Lionel Messi, Zinedine Zidane,
        
                           Ronaldinho - Ronaldo
Cele mai bune momente din cariera lui Ronaldo:



Momentele memorabile realizate de Zinedine Zidane:



Momentele de magie oferite de Lionel Messi:



 p.s
 Bucurati-va de aceste magice momente!

                                                                                              Zadkielix alias D.M

Primul meu cadou muzical din 2010-Radetzky March

Primul meu cadou muzical din 2010 se doreste a fi un moment aparte, dedicat tuturor celor ce ma cunosc (sau nu...), tuturor celor ca ma iubesc sau ma contesta!
Radetzky Marsch de Strauss este una din cele mai frumoase piese muzicale din lume! Nu cred ca cineva poate omite asa bijuterie! Fara de exagerare sustin opinia că este populara şi nepieritoare!
Vizionare si auditie placuta!





Zadkielix alias D.M

Impresii de dupa Revelion

Trecerea dintre ani a fost un adevarat eveniment! Si nu ma refer la modul , ci mai ales la caitatea celor ce i-am avut prin preajma! Si sa nu va inchipuiti c a fost ceva de genul-"venit-sarbatorit-trecut-plecat-ciocnit-urat-" etc
Asa, cu timp si fara de viteza, totul a fost chiar in regula!
Asa mi s-a parut.
Poate ca am...mai imbatranit cu un an!
Sau poate ca nu numai Bucurestiul e de vina...

Un revelion frumos, alaturi de cei dragi!
Intampinat-am anul nou 2010
Si multumesc Lui Dumnezeu ca am avut prte si am petrecut in rasete, muzica, bautura din destul!
Acum, sa nu credeti ca a fost o intrecere bachica, un test e "cat anume" sau " Moarte Ficatului!"
Nu a fost o disciplina a unei olimpiade! Momentele cu adevarat frumoase par atemporale!


La Multi Ani 2010!

Ar trebui sa va bucuram de toate lucrurile.Si mai ales sa vedem, cat mai exista sanse, si jumatatea plina a paharului!
;)

La Multi Ani, inca o data!
Si as mai avea inca o urare.
De viata lunga, sanatae si implinirea tutror dorintelor!

Tuturor celor ce poarta numele Sfantului Vasile!

UN AN Nou 2010 deosebit!
Zadkielix alias D.M

Un Plugusor ...mai intarziat

Aho, aho copii si frati
IA MAI STATI SI M-ASCULTATI!
Ca doar am si a mai spune
Une alte vorbe bune!
Ca m-am cam saturat
De atat de "furat"
Zambind si tot profetind
Am ajuns doar intreband
Cum anume s de blazati
Ai din frunte , de la Stat...
Ia mai manati mai flacai
Si sunati din zurgalai!
Hai! Hai! Hai!
********************************
Ca de-am fi atat de frati
N-am mai fi asa crizati
Astazi anu se-noieste
Carcoteala se porneste
Si incepe a crestea
Cu volum a se striga
Cu uraturi si vorbe multe
Sa ne faca sa-ne-npunga
Sa ne-ajunga a ne face
Sa le dam numai...capace!

Carcoteala ce-o urma
Va incepe a colinda
Pe toti maharii a-i aresta
Cum n-a fost nici altcandva!
Din 2000 si ceva!


Deoarece s-o trezit mai (in)... an
Unul mai ceva ca...Traian
Ce  mai  tot se arata
Si lumea-l tot credea
Ca votat de unii, altii
Si de romani de prin Carpati
A invins toata angoasa
Far a lucra cu..coasa!

Ia mai manati mai flacai!
Si sunati din zurgalai!
Hai! Hai Hai!
***********************************************
 Insa el e cel vestit
 Ca in lupta a pornit
 Si  mereu i-a dovedit
 Fara a fi chiar inrait
 Pe toti agaricii ce au zis-"Chit!"


Si suit pe caii mari
Pe-un ponei intr-aripat
Cu figura de-un om cam beat
Exact ca un neamt
Ca de-a fost ca spirtu
El ii va face sa dea birtu
Celor ce vor face
C-au tot rispit mirtu'!
Si vor sta la racorica
Si se vor-nghesui
La Mititica...
Si vor plange cu duree
"Crant-crant-CRANT!"
Printre zabrele!

Da, el e Boc cel desemnat
Cu figura de magnat!
Si cu-apucatura de diplomat!
Sta la Victoriei Palat!
Si viseaza in halat
Fara a fi exagerat
Reforme LA PATRAT
Si alte legi DE IMPORTAT
De la UE... comandat

Chiar necheaza "NEMTUDOM"
Si-si formeaza om cu om
Gandind cu vecini ca o intreaga prietenie
Ministere, functii, trestii
Ca o intreaga herghelie!
Ce-o s-o indrume prin pustie
Ca sa (nu) faca IN PROSTIE...
Ia mai manati mai flacai!
Si urlati mai "cu talent"
PENTRU AL NOSTRU CABINET!
Hai!HAI! HAI!

********************************************

Oameni multi il vor vedea
Si-l vor aprecia
Cu strigate si proteste
Si cu multe manifeste
Ca el va  regreta
 Insa el nu va plangea
Cand ii va disponibiliza
Multi si alti far a parlamenta
Cu o noua chestiune
Far de nici o presiune!
Ca suntem in Romania
 'Colo un' s-a inventat smecheria!

Ca el tot ne-a promis
Dar s-a facut ca a omis
Iarba dulce -nverzita
De la FMI sosita
Cu multe sacrificii
Si multiple "beneficii"
De-alea complementare
C-avem si europarlamentare
Mai ceva ca si pe Eba
Tribunu sau ...si Ciobanu
Si-alte valori, mai frate
De s-aude-n mii de state!

Ia mai manati mai flacai!
Si sunati din zurgalai!
HAI! hAI! hAI!

********************************************

Hai urati cu mic cu mare
Fluturand din buzunare
Si pocniti de cerul gurii!
Plini, cu-ndoita masurare
Si pocniti cu mic cu mare
S-aruncati c-o pocnitoare
Inspre domnii cu fasoane!
Nu v-angajati o bocitoare!
Ia mai manati mai flacai!
Si sunati din zurgalai!
HAI! Hai! Hai!
************************************
Ca e al nostru destin
Sa mai induram putin!
Acest nesfarsit chin
Ca doar nu o sa servim!
Ani de-a randul doar venin!
Ci doar ceva..textura
CU ..AROMA DE CIANURA!
PROASPATA SI-AMBALATA!
Fara a fi securizata!
Ci doar nitel ....expirata!

Ia mai manati mai flacai!
Si sunati din zurgalai!
Hai! Hai! Hai!
Si urlati cu toti rarunchii
De la Delta pana-n Nistru
Si din Oas pana-n Silistra
Si intr-un suflet mai strigati
Ca doar nu ne-au cenzurat!
Fara de a manca "blat!"


Ca doar una-i era noua
2010 v-s zic voua
De va tot mai bucurati!
Ia prindeti-i de-i urlati!
Si cu cainii de-i latrati!
Hai! HAI HAI!

Plugusoru am sfarsit
Si cu totii am sosit!
INTR-UN AN NOU FERICIT!
2010 bine c-ai venit!



Dedicat din tot sufletul PENTRU TOTI ROMANII,
Zadkielix alias D.M