Introducere:
Corfu este o insulă a Greciei, în Marea Ionică, aproape de coasta albaneză, de care este despărțită printr-o o strâmtoare cu o lățime de 3 până la 25 de km.
Plaje cu nisip sau pietricele, apa de smarald si, desigur, atractia insulei Canal d’Amour, un fel de fiord miniatural care intră în coasta insulei.
Conținut
Ce poate fi mai atractiv și mai interesant decât o vacanță în Corfu asigurată de Agenția de turism Paralela 45?
Insula Corfu este considerată unul dintre cele mai fascinante locuri din întreaga Europă. Flora impresionantă, fauna bogată, monumentele istorice și religioase care se află aici, tavernele tradiționale precum și numeroasele hoteluri de lux cu toate facilitatile moderne, transformă insula grecească într-un adevarăt paradis terestru în care turiștii de pretutindeni se pot deconecta de stresul cotidian.
Iar cum orice prezentare (a unui loc superb) trebuie încercat, doresc să recomand o alternativă demnă de apreciat!
Insula Corfu face parte din insulele Ioniene (șapte în total) şi este aşezată în nordul grupului, la intrarea Mării Adriatice, spre Albania, care se poate vedea din nordul insulei. Este a doua ca mărime din grup după Kefalonia. Corfu are o suprafaţă de 592 kilometri pătraţi şi o coastă de 216 kilometri. Locuitorii insulei sunt în jur de 100 000 la număr, dintre care 30 000 traiesc în capitală.Datorită climatului mediteranean temperat şi a nivelului ridicat de ploi din timpul iernii, Corfu are o vegetaţie bogată şi abundentă cu plante salbatice, ceea ce o face să fie una dintre cele mai verzi insule ale Greciei. Corfu este muntoasă, iar în partea central-nordică se află Muntele Pantokrator, cel mai înalt munte, cu o altitudine de 914 metri. În comparaţie cu munţii din România sunt nişte pitici, dar sunt foarte bine exploataţi turistic. Cateva arii plate, câmpii, două lacuri şi câteva râuri completează peisajul frumos, specific Greciei în general, unde este şi mare şi munte, în acelaşi loc.
În pofida faptului că turismul este extrem de bine dezvoltat, satele au reuşit să îşi păstreze autenticitatea şi culorile locale, probabil tot în scop turistic. Economia insulei este în principal bazată pe turism, dar agricultura încă reprezintă ceva – localnicii încă produc ulei de măsline şi vinuri de înaltă calitate în satele de munte.
Corfu mi se pare un loc liniştit, în care te simţi bine, un loc în care se poate merge în siguranţă cu copiii, un loc în care beneficiezi de mare şi munte în acelaşi timp, un loc în care poţi schimba plaja zilnic, un loc cu multă verdeaţă şi peisaje minunate.
Sursa Imaginii - corfunorth.com
De aceea merită orice fel de efort sau investiție deoarece acest tărâm poate sa satisfaca toate gusturile pentru ca varietatea plajelor si bogatia naturala a insulei te fac sa te indragostesti de ea din primul moment. Tot ce trebuie sa faceti este simplu-sa va deconectati de lumea cotidiana si sa va lasati purtati de instinct in timpuri mitice, intr-un paradis terestru numit simplu – Corfu.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2013 !
Zadkielix alias prof drd. Daniel Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu