Echipa naţională a Africii de Sud a învins, marţi, pe stadionul Free State din Bloemfontein, cu scorul de 2-1 (2-0), reprezentativa Franţei, în ultima etapă a grupei A de la Cupa Mondială, dar ambele selecţionate au ratat calificarea în optimile de finală.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Khumalo '20 şi Mphela '37, în timp ce pentru francezi a înscris Malouda, în minutul 70.
Francezii au jucat cu un om mai puţin din minutul 25, atunci când Yoann Gourcuff a fost eliminat pentru o lovitură cu cotul asupra lui MacBeth Sibaya.
Meciul a fost arbitrat de o brigadă columbiană avându-l la centru pe Oscar Ruiz, ajutat de asistenţii Abraham Gonzalez şi Humberto Clavijo. Rezervă a fost argentinianul Hector Baldassi.
Jucătorul meciului a fost desemnat atacantul sud-african Katlego Mphela.
Clasament final: 1. Uruguay- 7 puncte, 2. Mexic4 puncte (golaveraj 3-2), 3. Africa de Sud 4 puncte (golaveraj 3-5), 4. Franţa - 1 punct.
Franţa, adversara României în preliminariile Campionatului European din 2012, a încheiat turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud reuşind să marcheze un singur gol.
Zadkielix alias D.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu