“Iubeste pe Domnul Dumnezeul Tau cu toata nadejdea si fiinta, si aproapele, ca pe tine insuti”! Lege Divina
Translate
sâmbătă, 17 iulie 2010
Atentie! Dictatura celui Rau sa nu ne cuprinda!
Sursa-http://blog.pustniculdigital.info
``Vrem să eradicăm toate valorile umaniste ale iudeo-creștinismului. Democrația, socio-umanismul, egalitatea; tot acest gunoi trebuie eradicat pentru ca rasa umană să treacă la
Avem controlul pentru ca noi nu suntem o organizație politică ci una ocultă. Noi lucrăm din umbră la manipularea modului în care oamenii gândesc. Războiul nostru este un război de gherilă pentru mintea umană. Folosim frecvențele muzicale, frecvența dominantă la care m-am referit anterior, imagini și simboluri pentru a trezi trăsături latente ale minții umane.
Cultul satanic a ales pe satana ca simbol principal pentru că în ebraică înseamnă adversar, oponent; cel care acuză și pune la îndoială. Ne vedem pe sine ca fiind satana (plural), adversari, oponenți și acuzatori ai tuturor credințelor ce încearcă să ne țină în frâu libertatea, libertinajul.``
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma si pe mine pacatosul, robul Tau
Zadkielix alias D.M
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere