"A! Ce coruptă soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul… Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: (…)”Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”. (O scrisoare pierdută – I.L.Caragiale)
Dragostea este nemărginită; n-o limitează nici locul, nici timpul, ea este universală. Dar această universalitate a dragostei nu numai că nu exclude, ci chiar presupune singularitatea, exclusivitatea, izolarea. Căci dragostea are drept rădăcină sfinţenia sufletului şi este posibilă doar în măsura în care această sfinţenie este vie. A proteja mărgăritarul sufletului înseamnă a proteja dragostea; nepăsarea faţă de propria sfinţenie înseamnă nepăsarea faţă de dragoste. Dragostea nu este doar universală, ci şi limitată, nu este doar nemărginita, ci şi circumscrisă. (…) "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi. ( Matei 7,6).
......................................................................................................................................................
"Unde va merge cel ce va fugi de la faţa lui Dumnezeu?
Merge ba-ntr-o parte, ba în alta,
asemeni celui ce caută locul fugii sale…
Unde vei merge, unde vei fugi?
De vei fugi de El, fugi chiar la El.
Fugi ca să I te înfăţişezi, nu ca să te ascunzi:
Căci nu poţi să te ascunzi, ci numai să te dezvalui."
Fericitul AUGUSTIN
................................................................................................................................................................
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: “Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. “Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: “Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: “Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: “Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: “Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: “Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: “M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: “Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: “Iată, cei patru galbeni
mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: “Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: “Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
Zadkielix alias D.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu