“Iubeste pe Domnul Dumnezeul Tau cu toata nadejdea si fiinta, si aproapele, ca pe tine insuti”! Lege Divina
Translate
luni, 12 iulie 2010
Prima imagine completa a universului
Prima imagine completă a universului a fost făcută publică de astronomii europeni. Fotografia a fost furnizată de Satelitul Planck, lansat pe orbită în 2009. Specialiştii au obţinut în acest mod informaţii importante despre modul în care s-au format stelele şi galaxiile.
Agenţia Spaţială Europeană a făcut publice primele imagini realizate de satelitul Planck. Acestea nu numai că furnizează noi informaţii despre naşterea universului, dar vor ajuta şi la înţelegerea apariţiei vieţii după Big Bang, relateaza Antena 3.
Fotografiile realizate de satelitul Planck cuprind imagini din cele mai apropiate zone ale Căii Lactee şi până în cele mai îndepărtate colţuri ale spaţiului şi timpului.
Planck a fost lansat în mai 2009 din Guyana Franceză pentru a colecta informaţii care să ajute la înţelegerea formării lumii. La sfârşitul misiunii, în 2012, Agenţia Spaţială Europeană estimează că satelitul va efectua patru scanări complete ale universului.
Sursa:
CNN
Zadkielix alias D.M
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
daca descopera si extraterestri, vreau sa fiu primul care emigreaza la ei...numai sa nu aiba si ei socialistii lor:):):)
RăspundețiȘtergereMi-a placut...
RăspundețiȘtergere