सेलेक्टी दे पोएजी crestine

Copil pribeag

De ce plecati copii din sat
Pribegi prin astã lume
Lãsând pãrintii supãrati
Plângând la usi strãine.
Povara anilor prea grei
Pe umeri îi apasã
Bãtrâni bolnavi si suferinzi
Dar nimãnui nu-i pasã.
Ce rugãciune ar trebui
Durerea sã le aline
Asta doar Domnul Sfânt va sti
Cu inima Lui bunã.
Mereu în post si rugãciuni
Sperante îsi fac desarte
Nu pentru ei ci pentru ai lor
Copii ce sunt departe.
Poata ca n-au prin calea lor
Locas de închinare
Fii Doamne Tu al lor pastor
Sprijin si alinare.
De vatra strãmoseascã
Sã-si aminteascã câteodatã
De graiul dulce de acasã
De mamã si de tatã.
Când clopotele-or îngâna
Duiosul cânt de jale
Va fi târziu dar tare-ai vrea
Sã-ti iese ai tãi în cale.
Caci ulitele vor fi pustii
Iar casa pãrãsitã.
Copil pribeag ce-ai câstigat
Decât o inimã zdrobitã?

HRISTOS A INVIAT

Se asternuse piatra pe proaspatul mormant
Si noaptea coborase, acoperind cetatea.
Se linistise neamul vanzarii.Pe pamant
Era o taina mare... minune-apropiata.

Au stat tacuti de paza cei doi ostasi strajeri
Ne-atinsi de maretia adancurilor firii,
Nepresimtind venirea minunii celei mari
Ce-avea sa schimbe fata si rostul omenirii.

Si iata miezul noptii, de stele-mpodobit:
Un tunet lung s' aude, pamantu-n el vueste.
Adanci puteri il misca, izbindu-l. Sguduit
Mormantul se deschide: scriptura se implineste.

Lumini lucesc la gura mormantului deschis,
Intunecimea piere o clipa-n toata firea...
Hristos invie!... Paznici, sa fie voua vis,
Lumina va orbeste, v'a inlemnit uimirea!

Lumina din lumina cerescului cuprins
Luceste-acum pe chipu-i. Il'nalta biruinta.
Si, lepadand pamantul, ii lasa foc nestins
Pe calea mantuirii: nadejdea si credinta.

Cu moartea Sa, pe cruce murind nevinovat,
Ne-a dat El noua pilda a marei jertfi de Sine,
Cu moartea Sa pe moarte calcand a inviat
Spre invierea vietii in faptele de bine.

Cantati cu bucurie acelui Ce-a scapat
Pe om si omenirea de moarte sufleteasca.
E Pastele! Vieata! Hristos a inviat!
Iubire intre oameni si pace sa domneasca.


Pastile Domnului


Trăind întru Iubirea lui Hristos
- Lumină
Străfulgerând prin toate Cèrurile-n noi
un vers, o muzică, o lacrimă
Divìnă
Creându-ne din nou, Divìn altoi.


Sălbatici, hămesiţi, nevrednici
şi necunoscători nici a
ce-nsèamnă a iubi
Ne regăsim, deplìni deodată
în chemarea
Ce ne preface, apă-n
căuşul palmei lui Hristos,
în vin.



Chemaţi la nunta dincolo de fire
ce are loc în Ceruri,
Fiul Omului şi Dumnezeu
Ne-ndreaptă paşii – noi? Copiii –
pe cărarea
De necuprins
asemeni Tainei Fiului lui Dumnezeu.


Paste fericit!


Hristos a înviat creştine!
Să ai un paşte fericit,
cu zile calde şi senine
şi tot mereu să fi iubit!

Oglinda să întruchipeze
lumina dulcelui destin,
ca un parfum să se aşeze
şi să inspire totul fin!

Norocul să-ţi surâdă-n cale
pe un' te duci şi-n tot ce faci
şi să culegi multe petale
pe câmp împodobit cu maci!

Cu florile înţelepciunii
să te alinţi îmbătător,
înlăturând norii furtunii
să fii mereu strălucitor!

Hristos a înviat creştine!
Să ai un paşte fericit!
Şi Dumnezeu fie cu tine,
suflet curat şi liniştit!
Poezie de Pasti
Valeriu Cercel
Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale ;
Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,
Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi “ziua bună”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână ;
Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină :
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină !
Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,
Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit !)
Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,
Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator…
În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,
Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,
Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,
Şi câtă bucurie, ‘ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevărat !”
Pe pajiştea cusută-n borangic,
Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie…..
Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare…..
E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge…..
Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.