Recent, un bun amic miu-a reamintit de ce anume ar trebui sa pretuim poezia romaneasca si ce fortza patrunzatoare poate poseda...
Bacovia ramane unul dintre poetii ce nu se pot compara ce nu se pot eticheta sau face paralele..
Consider ca, in acest fel poezia si arta ar trebui promovata ca, generatiile ce vor veni sa aibe ce remarca...daca se poate spune si asa...
Nu imi doresc sa duc aceasta discutie intr-un registru absurd, asa ca pe final am sa postez, cu voia dumneavoastra o super-poezie.
"N-avem odihna. Lunecand prin vad,
Strabatem forme ca un rau, supusi:
Prin zi si noapte, Paradis si Iad
De setea de a fi suntem condusi.
Si astfel umplem forme iar si iar,
Nici una nu ni-i tara, fericire, jug,
Mereu pe drum, cu soarta de hoinar,
Nu coacem paine, n-avem lan si plug.
Nu stim nicicum ce-n ceruri ne-a fost scris,
Se joaca Dumnezeu cu noi neincetat,
Cel mut si orb nu stie plans si ras,
Nu-i pus in lanturi, nici stigmatizat.
Sa dainuim! Sa-ncremenim granit!
Aceasta ni-i dorinta necurmata,
Dar teama noastra nu va lua sfarsit,
N-om poposi pe cale niciodata."
Cat de profund, de trist, de dramatic si cat de expresiv este cateodata versul...
RăspundețiȘtergere