Romancierul Roger Martin du Gard (1881-1958)primeşte prestigioasa distincţie pentru literatură. Motivaţia premiului: „Vigoarea artistică (...) cu care a înfăţişat conflictele umane şi aspectele fundamentale ale vieţii contemporane, în ciclul romanesc «Les Thibault»“.
Născut în 1881, la Neuilly-sur-Seine, într-o înstărită familie burgheză, Roger Martin du Gard descoperă, la vârsta de 17 ani, marea literatură citind „Război şi pace“ de Lev Tolstoi, care îi va hotărî cariera de mai târziu. S-a specializat însă în arhivistică şi paleografie. În 1906 s-a stabilit la Paris, iar doi ani mai târziu a publicat primul său roman, „Devenir!“ („Să te realizezi!“).
Moş Leleu şi Afacerea Dreyfus
Intrarea definitivă în lumea literelor se petrece însă în 1913, după apariţia, la Nouvelle Revue Française, a celui de al doilea roman, „Jean Barois“, care trasează şi problematica întregii sale creaţii. Cartea este o reconstituire a Afacerii Dreyfus şi a conflictului dintre religie şi ştiinţă, care va fi reluat în aproape toate cărţile sale.
Din punct de vedere literar, este apreciată pentru tehnica mixării dialogului cu documentaţia istorică şi cu analizarea psihologică a dramei interioare a personajului principal, ziaristul polemist Jean Barois. Recomandarea pentru publicare a venit din partea lui André Gide, care a devenit apoi cel mai apropiat prieten al lui du Gard.
Prin el, Martin du Gard a cunoscut o seamă de importanţi scriitori şi oameni de cultură ai epocii, cum ar fi Jacques Copeau, directorul noului teatru parizian al vremii, Vieux-Colombier, Georges Duhamel sau Jean Tardieu. Întâlnirea cu Copeau are drept rezultat apariţia câtorva farse teatrale, cum ar fi „Le testament du Pere Leleu“ („Testamentul lui Moş Leleu“), pusă în scenă în 1914, care pare să-l fi inspirat pe Puccini în compunerea operei „Gianni Schicchi“, sau „La Gonfle“ („Pompa“) din 1928.
Homosexualitate şi toleranţă
În afara volumelor amintite, Roger Martin du Gard a publicat nuvele şi eseuri şi a lăsat un roman neterminat. O altă piesă semnată de el, apărută în 1931, „Taciturnul“, jucată la Teatrul Louis Jouvet, este interesantă prin abordarea homosexualităţii. Tema este reluată în romanul neterminat, „Memoriile locotenent-colonelului De Maumort“, printr-un dosar care explică homosexualitatea drept o condiţie naturală.
În pofida acestor opere şi a atmosferei tolerante a Parisului acelei epoci, scriitorul îşi sfătuia prietenul, pe André Gide, să nu-şi mărturisească orientarea sexuală. La acest roman neterminat, Martin du Gard a lucrat timp de 17 ani. Personajul principal, Bertrand de Maumort, este soldat de profesie, iar autorul îi urmăreşte viaţa, cu iubirile şi dezamăgirile ei, din copilărie până în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
Publicată postum, în 1980, corespondenţa lui Martin du Gard este relevantă pentru structura sa de artist, pentru relaţiile cu oamenii, pentru firea sa introvertită care l-a împiedicat să accepte statutul de membru al Academiei Franceze.
Un realist întârziat
Biroul scriitorului de la Castelul Tertre
În 1937, imediat după publicarea volumului „Vara lui 1914“ din „Les Thibault“, Roger Martin du Gard primeşte Premiul Nobel pentru literatură. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scriitorul se stabileşte la Nisa, unde scrie, între 1939 şi 1945, la romanul rămas neterminat, care va fi publicat postum nu numai în Franţa, dar şi în traducere englezească.
Critica literară îl consideră un reprezentant târziu al realismului şi naturalismului, cele două curente care au marcat literatura secolului al XIX-lea, pentru atenţia acordată relaţiei dintre individ şi societate. Roger Martin du Gard a murit în 1958. Mormântul său se află în suburbia Cimiez a oraşului Nisa.
Familia Thibault
„Îşi regăsi celula cu o senzaţie de uşurare. Scaunul pe care şezuse Antoine era acolo, lângă masă. Dragostea fratelui său mai mare îl învăluia încă. Îşi puse hainele de toate zilele. Trupul îi era obosit, dar creierul, vioi; simţea într-însul, pe lângă Jacques cel obişnuit, o altă fiinţă, imaterială, născută astăzi, care se ridica deasupra celuilalt, care-l domina.
N-avea răbdare să stea jos şi începu să se învârtească prin cameră. Un simţământ nou şi puternic îl cuprinse: conştiinţa unei forţe. Se apropie de uşă şi rămase acolo, cu fruntea lipită de geam, cu privirea fixată asupra lămpii din coridorul pustiu. Atmosfera sufocantă a caloriferului îl moleşea şi mai mult. Aproape dormea. Deodată, de cealaltă parte a geamului, apăru o umbră. Uşa, încuiată de două ori, se deschise: Arthur îi aducea masa de seară.
- Hai, grăbeşte-te, scârnăvie mică!
Înainte de a se atinge de linte, Jacques trase de pe tavă bucăţica de şvaiţer şi paharul cu apă îndoită cu vin“.
Aceasta traducere a fost realizata de domnii Al. Dimitriu Păuşeşti şi V. Rusu-Şirianu
P.S Acest articol a fost preluat in intregime (si de asemenea exclusivitate ) de pe site-ul http://neomania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu