Doi prieteni calatoreau impreuna.Umbland prin munti,odata le iese in cale un urs.Atunci unul dintre ei,indata ce a zarit ursul,s-a repezit la un arbore si s-a suit cat a putut mai sus.Celalalt,ramanand mai in urma,si vazand ca nu mai are nici o scapare,se tranti la pamant si se prefacu ca e mort.Cand ursul se apropie,isi apleca botul de dansul si incepu sa-l miroase pe la urechi;bietul om isi tinea cat putea rasuflarea,caci asa se zice,ca ursul nici decum nu se atinge de mortaciuni.Si crezand ca e mort il lasa in pace si trecu mai departe.Dupa ce s-au vazut scapati,omul care se suise in arbore,dandu-se jos,intreba numai decat pe tovarasul sau de drum,pe cel care ramasese jos:Ce ti-a spus ursul la ureche,frate? Mi-a spus,raspunse celalalt,ca altadata sa nu mai calatoresc cu un astfel de prieten,care ma paraseste la nevoie! Morala:Prietenul adevarat ,la nevoie se cunoaste!
Zadkielix alias D.M
Cat de adevarat!
RăspundețiȘtergereSeamana cumva sau e vreo preluare dupa o anumita fabula celebra a lui La Fontaine?
Mda...Cred ca e cea mai efervescenta pastila sub forma de invatatura ce se poate servi tuturor, inclusiv si mie!
RăspundețiȘtergereMa bucur ca ai asa un domeniu larg de interes!