“Iubeste pe Domnul Dumnezeul Tau cu toata nadejdea si fiinta, si aproapele, ca pe tine insuti”! Lege Divina
Translate
luni, 29 iunie 2009
Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiindcă au fost “căpetenii apostolilor” şi “lumii învăţători”, contribuind, prin râvna lor, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii. E greu a tălmăci în grai omenesc vrednicia lor deosebită. Faptele lor minunate depaşesc mintea, iar învăţăturile lor, precum şi inspiratele interpretări ale Cuvantului relevat, întrec la număr nisipul mării şi stelele cerului. Li se potrivesc cuvintele psalmistului: “În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor”. (Psalm 18, 8).
Când Biserica a luat hotărârea de a-i pomeni în aceeaşi zi, a fost călăuzită de cursul istoric al evenimentelor. Amândoi au fost încununaţi cu cununa martiriului în aceeaşi zi, 29 iunie, anul 67.
Dar în afară de coincidenţa zilei martiriului, Biserica a mai avut în vedere faptul că pe cât de mare este Petru, tot pe atât de mare este şi “Apostolul neamurilor”, cel ce s-a convertit pe drumul Damascului. Pe drept li s-au atribuit amândurora calificativele: “raze ale Soarelui celui înţelegător”, “prietenii lui Hristos”, “luminătorii celor din întuneric”, “temelii neclintite ale Dumnezeieştilor învăţături”, “căpetenii învăţăceilor” ş.a.
Dintre aceste aprecieri, cea mai cuprinzătoare este aceea de “prieteni ai lui Hristos”, fiindcă îi înfăţişează într-o unitate desăvârşită, ca “slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Corinteni 4, 1).
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost la aceeaşi înălţime religioasă şi morală, neavând alt scop al vieţii şi activităţii lor, decât a mărturisi pe Hristos, a vesti cuvântul Lui, a fi de folos oamenilor şi a-şi împăca cugetul lor (Faptele Apostolilor 24, 16).
Sfântul Apostol Petru a fost pescar şi se numea Simon. Împreună cu fratele său Andrei îşi câştigau cele de lipsă pentru trai, pescuind în apele lacului Ghenizaret. Aceasta până când auziră glasul de chemare al Mântuitorului: “Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi pescari de oameni”(Matei 4,19). Era într-o dimineaţă. Trudiseră o noapte întreagă fără să prindă nici un peşte.
La îndemnul lui Iisus aruncară din nou mreaja şi, spre uimirea lor, – căci experienţa de până atunci îi făcea să creadă că dimineaţa nu se poate pescui cu rod – mreaja se umplu de peşte, atât de mulţi încât abia au putut să o tragă la mal.
După această minune, ascultară de chemarea lui Iisus şi îi urmară. Au lăsat uneltele, familia, rude şi au devenit apostoli, primind o misiune nouă plină de răspundere de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin. De atunci cei doi fraţi au fost nedespărţiţi de Hristos şi martori ai minunilor pe care le-a făcut.
Bucuria de a fi aproape cu Iisus, a exprimat-o Sf. Apostol Petru, când s-a aflat pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă, zicând: “Învăţătorule ce bine este să fim noi aici” (Luca 9,33).
De la Sf. Apostol Petru avem mărturisirea adevărului că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Aflându-se cu ucenicii Săi în Cezareea lui Filip, Iisus le-a pus întrebarea: “Cine ziceţi voi că sunt ?”. Răspunzând Simon Petru a zis: ”Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16).
În vremea Patimilor Domnului, Apostolul Petru, deşi făgăduise că nu se va despărţi de Iisus, chiar dacă toţi ceilalţi Îl vor părăsi, a avut o clipă de slăbiciune, spunând că nu-L cunoaşte pe Iisus şi că nu face parte dintre ucenicii Săi. Îndată, însă, s-a căit de fapta sa şi ieşind afară din curtea arhiereului, a plâns cu amar. (Matei 26, 75).
Greşeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: “Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: “Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol.
După Înălţarea Mântuitorului la cer, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sf. Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetăţile din Asia Mică, şi până a ajuns la Roma împăraţilor păgâni.
De mai multe ori a fost închis în temniţă.
Şi-a sfârşit viaţa şi osârdia apostolică în Roma cezarilor, fiind răstignit cu capul în jos, acolo unde se înalţă astăzi magnifica bazilică San Pietro.
Sf. Apostol Pavel, înainte de convertire se chema Saul (“cel dorit”) şi era iudeu de origine din oraşul Tars, capitala provinciei Cicilia. Venind de tânăr la Ierusalim, el a studiat “legea”, adică Scriptura Vechiului Testament, în şcoala învăţatului Gamaliel, spre a deveni “rabi”. Într-adevăr, a devenit un cunoscător şi apărător al “legii” şi tradiţiilor iudaice, aparţinând la secta fariseilor.
În anul 33 este întâlnit la uciderea cu pietre a arhidiaconului Ştefan; el păzea hainele ucigaşilor, fiind cunoscut ca un prigonitor al creştinilor. În zelul lui anticreştin, a cerut învoire de la sinedriu, ca să se ducă la Damasc, spre a-i prinde pe creştini şi a-i aduce la Ierusalim, unde să fie judecaţi şi condamnaţi la moarte. Pe drum însă, a fost convertit, în chip minunat, la credinţa cea nouă. O lumină puternică l-a învăluit şi i-a luat vederea; el a căzut cu faţa la pământ, apoi a auzit un glas care i-a grăit: “Saule, Saule, de ce mă prigoneşti ?”.
El a zis: “Cine eşti Doamne ?”. Acelaşi glas i-a răspuns: “Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti”. Tremurând şi plin de groază, Saul a întrebat: “Doamne ce voieşti să fac ?”. Domnul i-a zis: “Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci”(Faptele Apostolilor 9, 1-6). Saul s-a ridicat de la pământ, dar nu mai vedea. Însoţitorii l-au dus în Damasc, unde a primit Botezul de la preotul Anania. Din Damasc s-a dus în Arabia, unde a petrecut trei ani în post şi rugăciune, şi s-a pregătit, spre a fi cu adevărat “vas ales care să-i ducă numele înaintea neamurilor, a împăraţilor, a fiilor lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 9, 15).
Marele duşman al creştinilor devine cel mai mare apărător al lor, fariseul fanatic devine mare propovăduitor al Evangheliei pe care o vesteşte în întreg cuprinsul imperiului roman.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
A călătorit pe uscat şi pe mare, de multe ori aflându-se în primejdii din partea oamenilor sau din cauza furtunilor pe apă. Niciodată nu şi-a pierdut râvna şi curajul. Cine ar putea înşira toate necazurile şi primejdiile prin care a trecut marele Apostol Pavel, cum însuşi spune: în primejdii de la fraţii iudei, de la păgâni, bătut, închis, lovit cu pietre, dar dumnezeu l-a apărat şi i-a purtat de grijă în tot locul şi în diferite chipuri.
Pe parcursul celor trei călătorii misionare a străbătut ţară după ţară, oraş după oraş în tot cuprinsul imperiului roman, de la răsărit până la apus, vestind credinţa în Iisus Hristos. Mai la urmă a venit în cetatea Romei ca să vestească şi aici Evanghelia lui Hristos. Fiind prins şi închis, scrie mai multe epistole credincioşilor de la bisericile pe care le-a întemeiat.
Din porunca împăratului Nero, în ziua de 29 iunie în anul 67 i s-a tăiat capul şi astfel au săvârşit călătoria pe pământ aceşti doi mari luceferi şi mărturisitori ai credinţei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, stâlpi ai Bisericii, iar duhurile lor se bucură în ceata prietenilor lui Hristos
La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.
De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor.
Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.
Petru si PaulIar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserica.
Aceste cuvinte de invatatura au fost preluate in totalitate de pe site-urile http://www.calendar-ortodox.ro si http://www.anp-just.ro. Cu multumiile de rigoare, al dumneavoastra pacatos,
Zadkielix alias D.M
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
ATAT mai am de adaugat...
RăspundețiȘtergereCu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.