Memento-partea a 3-a

.....................................................................................
Între timp coborâse în faţa locului şi se grăbea de-a lungul străzii , intenţionând să-şi croiască drum spre cimitir.
Cyborgii il urmareau prin sisteme mult mai performante. Distanţa dintre locul in care locuia şi cimitir era scurtă şi putea fi parcursă pe jos, în 5 de minute.
În seara aceea ploaia cădea cu furie, dar lui nici nu-i păsa. Se simţea prins într-un joc straniu de-a Dumnezeu şi ideea de a ucide îl lovi cu un impact major, la ultimul nivel al imaginaţiei umane. Motivul pentru care urma să se întâmple era evident, dar modul era un şoc surpriză chiar şi pentru el.
Sătul să fie tratat că un gunoi şi forţat să accepte aventurile instabile şi necontrolate umiliri la care fusese mai tot timpul supus,Zadkielix puse la cale cea mai teribila crimă inventată vreodată de mintea unui om.
Profitând de permanenta nevoie de părăsi domiciliul cu lunile şi de obişnuinţa “vecinilor” cu lipsa afectiunii,Zadkielix nu mai stătu mult pe gânduri. Cu ochii plini de ură, ca un adevărat maniac, puse mâna pe o armă şi lovi cu rapiditate un robot neatent. Acesta căzu inconştient.
Pe după perdea, se zărea strada pustie şi întunecată. Zadkielix îşi luă “prada”în braţe şi o aşeză, încet, pe bancheta din spate a unei maşini ‘de transport”. Apoi demară, în viteză pe şoseaua udă, subtilizand fara greutate masina.
Nu avea decat acel zambet triumfator,nicidecum inima grea şi nici lacrimi spălându-i obrajii.Radea de pofta si striga :" A venit momentul dreptatii!"
Avea ca destinaţie cimitirul aflat în paragină, ce părea părăsit la acea oră târzie.
In acea parte, cimitirul il cunostea destul de bine numai din auzite. Nu se temea deloc de necunoscut!

Coborând cele câteva trepte de la intrarea în cavou, simţi cum un miros greu şi iute îi trecea prin nări, îngreunându-i respiraţia.
- A dracului treabă scârboasă, şuierase el printre dinţii încleştaţi.
Scoase arma din pungă şi trase cu putere piatra cavoului, aflat la o adâncime de aproximativ un metru.
Trupulcyborg-ului, lipsit de orice textură, zăcea încovoiat pe lespedea rece de piatră. Împrăştia un miros dezgustător de carne putredă, foarte puternic. Avea smocuri de păr între degetele pline de sânge uscat cu care mâzgălise pereţii cavoului. Braţele ei erau încolăcite în jurul genunchilor, ca un lanţ de aur la gâtul femeii. Fruntea, frumoasă cândva,cu multitudinea de fire si stimuli erau fumegande inca.Trase inca cateva rafale cu arma aceea. Ii distrusese genunchii roşi, parcă de dinţii puternici a unui animal de pradă.
Zadkielix lucra atent si cu o rapiditate fantastica, privind atent literele mâzgălite cu mare grijă pe ambii pereţi. Apropiind lanterna încearcă să descifreze mesajul de dincolo de moarte. După ce citi de trei-patru ori cele şapte cuvinte, Martin îşi roti privirile în jur şi râse zgomotos. Nu se înşelase. Acestea erau cuvintele pe care le visase si motivul pentru care era aici.
" aici e adevărul şi calea tot aici"
Cu un rânjet în colţul gurii, işi descărca complet arma!
Îşi scoase cămaşa, pantalonii şi restul hainelor şi le aruncă scărbit pe jos. Înainte de a se îmbrăca cu mantia roşie, se uită la ceas.
- Ia uite ce târziu, s-a făcut!, mormăi el aşezandu-şi peruca pe cap.
Cu o rapiditate uluitoare se grăbi să îmbrace hainele de camuflaj ce le gasise in vechicul.Mai mult decat atat, cu aceeaşi repezeală se strădui, să îmbrace “creatura”cu hainele lui.
Când termină şi această manevră, începu să aşeze în cerc, câteva obiecte pe care le cumpărase cu o zi înainte.
Aprinse cele cinci lumânări roşii, cu aceeaşi brichetă cu care îşi aprindea ţigările.
Îşi făcu cruce şi-şi scuipă în săn. Apoi, ţinându-şi prada în braţe, se aşează în genunchi, în mijlocul cercului.

O bubuitură ca o rafală de ploaie se auzi şi pereţii cavoului începu să se cutremure. Printre dărâmături, şerpuia un drumeag prăfuit, închis într-un fel de peşteră. Mai încolo se zărea firicelul unui pârâu cu malurile umbrite de o arcadă uriaşă din piatră.
Cu mişcări bruşte, potrivi braţele, picioarele şi capul robotului, între colţurile celor cinci lumânări, apoi îşi făcu cruce şi cu lanterna în mână ,începu să coboare, cu paşi mici, drumul dintre dărâmături.

Pe măsură ce înainta, drumul se îngusta şi în curând rămăsese doar pârâul care se lăţea devenind, încet-încet, un ocean tulbure în care nu se oglindea nimic.
Cuprins de o oarecare panică, începu să adune diversele obiecte din lemn care pluteau în apropiere.
Cu mâinile tremurându-i de emoţii şi teamă, sfâsie vestmantul, mai degraba acea uniforma roşie care îi acoperea goliciunea masculină.
Ideea îndrăzneaţă de a construi o plută, îi veni după ce orbecăise aiurea pe lângă cotloanele din pereţii peşterii.

Aproape dezbrăcat şi foarte obosit reuşi, în cele din urmă, să lege cele câteva scânduri pe care reuşise să le găsească.
După ce pluti în derivă un timp, scândurile putrezite începuseră să se desprindă. În jurul său se întindea, cât vedeai cu ochii, o mare nemărginită de ape tulburi şi nici urmă de vreun… Dumnezeu.
Deodată, în spatele lui, se auzi o bufnitură şi peştera se cutremură din temelii.
Prea ocupat ca să-i dea atenţie, îţi bătea capul cu reparaţia plutei.
Un rîs îndobitocit străbătu tăios, întinderea de ape şi tot atunci, lanterna cu laser care îi lumina calea, rămase fără baterii.
- Asta mai lipsea...
Insa , descoperi o aratare luminoasa ce nu o distingea deloc clar!
- Doamne Dumnezeule! Ce este?
Se simti purtat de acea viziune si prinse a se de4sprinde, contrar vointei lui de a ramane pe acel pamant de-a dreptul blestemat.

Sistemul infailibil mustea! Pretutindeni “proscrisul” era cautat!

Robotul chicoti vesel şi împinse uşor piatra deasupra cavoului. Scoase cheile din buzunarul sacoului de culoare închisă şi demară în viteză pe autostrada udă.
-Alerta, alerta! O7121984 este liber undeva! Nu-l lasati nepedepsit! Trebuie sa-l chinuiti! M-A FACUT sa sufar, eu credincios robot al Sistemului!La moarte cu el!!!


Zadkielix alias D.M