Pentru aceasta editie a noului format a Europa League, am numai cuvinte de lauda!
In primul rand trebuie sa remarc faptul ca o echipa de calibrul unor nume ca ...Fulham, merituoasa finalista a acestei editii, scenariul a fost acelaşi ca în mai toate meciurile de după grupe.
Anume, au anulat handicapul tehnic printr-o organizare defensivă ireprosabilă. Şi aşa s-a şi întâmplat - efortul colectiv şi devotamentul cu care au respectat planul tactic i-a ţinut în joc vreme de 116 minute. Nu e puţin când te gândeşti că Kun Aguero o va costa pe Chelsea mai mult decât tot lotul lui Fulham la un loc. Până la urmă însă, a câştigat echipa care a căutat mai mult golul, care a încercat să joace mai ofensiv şi care i-a avut pe singurii doi jucători de clasă mondială de pe teren, perechea sclipitoare Aguero – Forlan.
„Nu credeam c-o să ne facă să suferim atât!” declara Forlan la conferinţa de presă de după meci. Ce cuvânt potrivit! Atletico s-a văzut anulată aproape un meci întreg de o echipă ermetică, organizată impecabil tactic şi defensiv. Până la urmă, diferenţa a făcut-o calitatea excepţională a vârfurilor sud-americane a lui Atletico, care au expus limitele cuplului de fundaşi centrali ai englezilor. Şi în dubla cu Wolfsburg, Dzeko a dansat pe lângă Hangelaand, a cărui înălţime îl face vulnerabil în faţa atacanţilor agili.
Dacă e să ne luăm după clasamentul șuturilor la poartă, Fulham a fost una din cele defensive echipe ale acestei ediţii de Europa League. Atu-ul lor a fost de-a lungul sezonului o posesie prelungită, dublată de o eficienţă remarcabilă în puţinele situaţii de gol. Ieri au gestionat posesia un pic cam neglijent astfel că singurele şanse au venit la cele două şuturi ale lui Simon Davies, unul din ele aducând egalarea. Mai ales în ultima jumătate de oră, Fulham ar fi putut să pună mai serios la încercare defensiva spaniolilor, care a încasat 58 de goluri în 37 de meciuri în Primera. Englezii sunt însă la capătul unui sezon care a început în iulie 2009 şi au cam scos limbă pe-afară din... minutul 70 încolo.
O finală nu atât spectaculoasă cât cinstită, cu două echipe jucând în spiritul fotbalului curat. A lipsit cinismul tragerilor de timp sau al simulărilor, poate şi datorită arbitrului Rizzoli care, după mine, a condus impecabil meciul. Ne-am obişnuit să punem arbitrii la zid, dar aseară am văzut unul din cele mai bune arbitraje ale sezonului. Fluierul final i-a găsit pe celebrii suporteri ai formatiei insulare-Lilly Allen şi Hugh Grant sfâşiaţi de şansa ratată, şi pe fanii lui Atletico sărbătorind ruperea blestemului în piaţa Neptuno, pe care după 14 ani, de la dubla din 1996, au făcut-o pentru din nou a lor.
Mai jos, aveti si rezumatul, jucat pe superba arena AOL din Hamburg, nordul Germaniei.
Zadkielix alias D.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu