Nu merge ca am dori ci ar trebui sa constientizam ca traim intr-o societate consumista si destul de haotica!Nu mai incape niciun fel de indoiala ca asistam de cateva decenii la ceea ce se numeste secularizare!
Dorinta de a ne fi bine insa nu coincide si cu ceea ce am fi proiectati pe aici. De aceea, multitudinea de rautate, dezbinare si egoism se infatiseaza cu o forta de nedescris, uneori fara sa ne mai pese...
Oare vrem sa ne mantuim?
Am ajuns sa ma intreb, fara sa mai tin cont de tulburarea crescanda ce, pe fiecaree zi, fara de voie o resimtim! Nu stiu cum se face,insa de multe ori, nu intelegem ce presupune, iar ceea ce intelegem ca ar trebui sa facem, de multe ori amanam din lipsa de dispozitie, sau rareori indeplinim cu jumatati de masura.
Ne-am nascut intr-o lume care ne sopteste de mici ca fericirea e aici, ca depinde numai de noi, ca trebuie sa ne asiguram, pentru a fi fericiti si alte asemenea frumoase...gogorite!
Adesea si parintii nostri ne-au spus-o, la randul lor, fiind tributari aceluiasi duh. Nu e de mirare ca, fara sa vedem, lucram inconstient si tenace la a ne cladi propriul paradis, inconjurati de altii ce se muncesc la propriu si la figurat cu acest deziderat...
Mergand din aproape in aproape am ajuns sa consideram ca Biserica ar avea ceva cu fiecare din noi, motiv pentru care dorim sa ocolim cat se poate vizitele si apropierea de Stapan..
Si, cum ramane cu faptul ca dorim sa evoluam si chiar vrem sa simtim raiul, cautand alte si alte surogatein caree nu sesizam ca ne departam de notiunea de Bine, de Adevar, de Frumos!
Am ajuns sa fim fara de simtire si cruzi unii fata de altii insa dam dovada ca am fi plini de sentimentalism in relatie cu animalele ce ne inconjoara!
Constatam cu placere poate,ca aceste fragmente ne-ar umple si compune un mic...colt de ...rai, de pe-aici! Acest fapt avem chiar nerusinarea de a-l breveta si legifera denumindu-l comuniune!
Si plecam multumiti sufleteste acasa. Pana ajungem acolo invatam pe altii sa se comporte similar, mai mult sa ignore orice notiune de morala, de etica si sa evite sa calce pe la Sfanta Biserica!
Revoltator! Chiar inadmisibil!
Nebunia pe care o afisamseamana cu acea solicitudine fata de altii, in care fiecare din noi se crede centrul universului si e cel in masura sa creada ce sa faca sau sa obtina acea fericire....trecatoare! Traim un succes.
Nu observam ca fiecare din noi nu am plans la ataea tragedii, la atatea semne divine ce ni s-au aratat, spre a ne indrepta privirea catre Creator?
Nu cumva L-am nesocotit si am fost disperati dupa mila lui Dumnezeu, ca nu ne-am sfasiat hainele, ca n-am strigat niciodata din tot sufletul la El, ba chiar ne-am planuit viata tocmai ca sa L evitam.
Cateodata insa, acest mic univers, paradisul acesta la care urzim in taina si in care ne place sa credem ca suntem, se clatina. Deodata suntem dezorientati. Nu mai stim nimic, nu mai credem nimic, iar sfaturile celuilalt care ne vorbeste dupa cum ieri o faceam si noi lui, ne deprima. Orbecaim asadar singuri intr-un intuneric din care nu mai putem iesi usor, si numai atunci cand singur s-a ridicat. Pana atunci nu mai privim in ochi pe nimeni, incercam din rasputeri sa ne ascundem rusinea si jena, mintind profund, si mai ales pe noi, desi o stim dureros de bine. Ne rugam sa treaca de la noi orice fel de incercare asemeni unui pahar mistic, fara sa ne dea prin cap sa ne intrebam si de ce ni s-a dat.
Pe final voi incerca sa spun ca aceasta constatare va continua in viitoarele postari incercand sa creionez un posibil raspuns.
Poate ca atunci ar trebui sa suspinam din inima si sa spunem "faca-se voia Ta". Altfel suntem morti, dar ne merge numele ca traim...fericiti intr-un derizoriu continuu!
Zadkielix alias D.M
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu