Soarele de MAI mai ca…BOCănea în geam deja de trei suliţe când,un nene ce seamãnã dar nu rãsare asemeni monsenieurului Emil Boc se trezi de loc bocuros, cu capul destul de confuz mai-mai bocnind de durere, în superba şi ĩncãpãtoarea bocătărie boc-gată a apartamentului său mititel din Aleea Bortocalie a Palatului Bockingham. Toată noaptea vecinii săi ĩl enervaserã la culme, aşa cum ĩi rezolvaserã mai pe toţi boccii bocăniseră boctard în ţevi, fără să-l lase să închidă ochii nici măcar o clipă. Pe lângă asta, mai visase şi că taică-sau', Boc senior, îl alerga prin casă, încercând să-l bumbocească bocnă cu o curea de ceas boctocalie.
Se trezise asudat,fãrã de niciun chef de muncã,ĩnsã cu gândul la sedinţe şi reduceri la orice ar fi ,ĩn totalã opoziţie cu prevederile bocãneşti, aproape mitocãneşti ale FMI-ului şi bãncii Bondiale!
Dar toate astea erau acum de domeniul trecutului şi Creatura ce semãna cu Boc savura primul Boccardi Breezer al zilei în timp ce roboctul de bocătărie îi prepara un suc de boctocale.
Începu instantaneu, să se gândească la nenumãratele bocmardiere pe care vrea să le cumpere,evident ĩn rate atent eşalonate ce mãresc datoria României şi la faptul că ele nu pot probabil să meargă “ceas”,la vară la mare, la plajă, la soare, oriunde… deoarece le intră nisip în motoare. Dezamãgit, uşor ĩncruntat, sorbi o gurã, ca un adevãrat piti-boc şi,apoi, cu ajutorul imaginaţiei sale extreme de boc-gate se aruncã ĩn fotoliul sãu de marcã BOCK şi se concentrã pe un alt subiect. Timp de câteva ,broboane asudate ĩl bocuirã, ĩnsã le ĩnlãturã paricomonios.
Pe mãsuţa auritã, zãri un instantaneu ce surprindea urmãtorul proiect al turismului pe 2010, ce era atent ĩncadrat de un titlu cu litere de-o şchioapã. Iritat, cu un murmur nervos rupse acel mamut şi…se calmã la gândul unui stafiloboc aurit.
Ca urmare, constatã cã mai are ĩncã un sfert de orã pânã la sosirea limuzinei prim-ministeriale.
“-PERFECT! Sunt chiar mai repede decât mã aşteptam! Mai am o secundã de folosit eficient timpul! Ce mai…”
Astfel, fãrã de nicio lentoare specificã mai bocscorodi puţin apoi intră pe Faceboc unde se împrieteni cu un anumit Bocdan, boculist la o firmă de dobiboci.
Se făcuse deja târziu aşa că Emil Boc îşi luă bocceluţa, îşi încălţă bocancii marca Rebock şi se îndreptă grăbit spre Bocmaşină, un Citroen model 2007 din 2005, frumos boc care încă mai bocnea la cheie.
Bocuria de a ajunge la pedale fără încălţări speciale îi fu însă spulberată brutal după ce constată că întreaga Cale Victoria era îmbocsită cu maşini, care mai de care, care bocau intersecţia. De la Bocboteaza nu mai văzuse Emil Boc aşa ceva şi sincer nici nu şi-ar fi dorit să vadă. Se gândi ad-boc dacă să îl sune mai întâi pe Berceanu, ca să îi construiască o străduţă micuţă doar a lui, sau pe Vasile Blaga că să îi împrumute un girofar cu escortă. Bocindu-şi soarta Boc hotărî să o ia totuşi pe jos ca să simtă pulsul naţiunii şi să îşi mai exerseze talentele de ventriboc amator.
Tocmai se avântase într-o discuţie pasionantă despre loboctomie cu prietenul său imaginar Bocbby când fu oprit de un cetăţean revoltat din Cluj-Naboca care îi bocni zdravăn peste smetie cu un bochet de flori supradimensionat şi îi reproşa situaţia sa defectuoasă la Bocaulareat. Convins că Bocaulareatul este o chestiune din ograda lui Funeriu, Boc protestă îmboctriva comportamentului de ostroboc a contestatarului şi îl avertiză că dacă mai primeşte un singur bocbârnac va fi nevoit să apeleze la tactica şi terapia aparatelor de pãcãnit cu soboctomie. Cetăţeanul pricepu mesajul şi după ce îi ură lui Boc să facă iritaţie pe… boci, când i-o fi lumea mai dragă, se îndepărtă bocbănind agale.
Bocuros nevoie mare că a mai rezolvat o problema cu potenţial bocsploziv Boc, mări pasul până la viteza de aproape doi paşi normali pe minut. Păşind pe holurile Palatului Victoria se simţea că un Bocinson Crusoe captiv într-un bar modest din Lisabocna, deschise uşă, apoi se îmbocpoţonă pe scaunul sau de Prim-ministru. Încă cinci minute şi putea să plece acasă după o nouă zi de lucru obocsitoare.
O concluzie neBOCuroasa
Cel de-al patrulea Boc din istoria românească a ultimului an şi jumătate ar fi trebuit să prezinte declinul economic, “al nu-ştiu-câtelea program de măsuri economice anticriză.” Din motive care-l privesc fara sa-i scape (şi, sincer să fiu, zău dacă vă interesează), n-a mai făcut-o.
A perorat iar, ca o VERITABILA moară stricată, în studiourile televiziuinii poporului Fiindcă, în mintea domniei sale destul de îngustă de omuleţ complexat, nu poate pricepe c-a fost pus în jilţ pentru a administra o ţară aflată pe buza prăpastiei. Nu să condamne pe gaura gurii comunismul al cărui soldat credincios a fost, nu să reformeze Parlamentul prin acapararea tuturor posturilor de decizie, nu să apere Bucureştii de fantasma unor mineri care aproape că nu mai există fizic (industria aferentă e demult istorie), nu să ne povestească istoria romanţată (care-l marchează pe viaţă) a gâştelor de pe iazul din… Răchiţele.
România-i o ţară pur şi simplu necondusă administrativ, dar prădată cu aplicaţie. România-i o ţară care nu prea mai produce nimic, importă orbeşte şi se împrumută din străinătate ca să plătească salarii de bugetari şi pensii. România-i o ţară unde, în ultima vreme, jaful armat a devenit obişnuinţă a jurnalelor de ştiri şi tinde să ajungă poziţie în codul ocupaţiilor profesionale. România-i o ţară care, la 20 de ani de la Revoluţia anticomunistă, se (men)ţine tăcută pe bază de procurori şi ascultări de telefoane. România-i o ţară fără străzi care a cheltuit zeci de miliarde de euro ca să nu le aibă. România-i o ţară surprinsă an de an că ninge iarna, soarele arde vara şi după ploaie ies râurile din matcă.
Asta-i România despre care ar trebui să vorbească (şi să roşească) Boc….
Acu’ vine şi Bocu’ ăla mititel, ne-uns cu cremă din aia care măreşte… Şi-mi promite şi el că mi-o măreşte. Ceva cu 25 %. Să-l bag la spam, să nu-l bag? L-aş băga, că e mic şi încape. Şi e şi prost, stă cuminte acolo. Cum stătea cocoţat pe par la Costineşti ca să câştige şi el ceva. Da’ mă gândesc să i-o dau întâi să mi-o evalueze. Aşa că: Bocuţ, puiu… gura mare. Ia de aici. Şi zi: majorăm ? Adăugăm 25% sau te saturi cu ce e? Dacă e nevoie mă deplasez şi la Cotroceni, ca să evalueze şi şefu’ tău!
Inspirat si adaptat dupa Academia Catavencu si subsemnatul cu numelr de pseudonim Zadkielix
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu